Ora este UTC [ DST ]




Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 267 mesaje ]  Du-te la pagina Anterior  1 ... 14, 15, 16, 17, 18  Următorul
  Versiune printabilă

Re: ROMANIA - Festivalul GEORGE ENESCU (peste ani)
Autor Mesaj
MesajScris: 25 Sep 2017, 22:40 
Moderator
Avatar utilizator
Neconectat

Membru din: 02 Oct 2008, 10:11
Mesaje: 12560
Localitate: Bucuresti
johndoe21ro scrie:
Momolo, ca sa-ti fac deliciul, pentru ca stiu ca ti-a placut mult orchestra din Munchen, trebuie sa spun ca concertmeister-ul lor este tot un roman: Lorenz Nasturica-Herschcowici!
da, stiam. Am vorbit cu el la editia din 2013 dupa un spectacol, afara cand ieseau catre hotel. E foarte simpatic.
Uite aici poze de atunci (cand il aveau dirijor pe Semyon Bychkov ... adica tot un dirijor rus, deasmenea exceptional ca si Gergiev, insa pe alt stil, mai suav, mai delicat, mai bland, meditativ):
viewtopic.php?f=2&t=1534&p=25607&hilit=munchen#p25607

johndoe21ro scrie:
P.S. Eu am primit informatii cum ca Liviu Prunaru a fost concertmeister sub Gatti
nu a fost, am poze foarte clare. Cand le bag pe net iti pun linkul sa vezi.

_________________
„E dificil să eliberezi proştii de lanţurile pe care le venerează” (Voltaire)


Sus
 Profil  
 

Re: ROMANIA - Festivalul GEORGE ENESCU (peste ani)
MesajScris: 26 Sep 2017, 09:52 
Avatar utilizator
Neconectat

Membru din: 27 Iun 2015, 23:36
Mesaje: 752
Localitate: Craiova
Am fost si eu la concertul respectiv (cu Bychkov)... mai ales pentru Mahler. Au facut un spectacol pe cinste si atunci la fel cum le-a reusit si acum. :)

_________________
Triangle Magellan Cello II; AQ Everest; Vitus Audio SS-010 Mk2; AQ Hurricane High Current; AQ WEL XLR; exaSound e32 w UpTone JS-2; SOtM tX-USBultra & UltraCap LPS1.2; AQ Diamond USB; MacMini w LPS; Stillpoints UltraSS; Solid Tech Hybrid


Sus
 Profil  
 

Re: ROMANIA - Festivalul GEORGE ENESCU (peste ani)
MesajScris: 26 Sep 2017, 12:47 
Neconectat

Membru din: 04 Iul 2017, 09:17
Mesaje: 92
Localitate: Bucuresti
Ultimele zile de festival au adus pentru mine Mahler Chamber Orchetra cu un “Concert românesc” al lui Ligeti, care a sunat foarte bine. De reținut și numele dirijorului, Jonathan Stockhammer. Tare mi-ar plăcea să repet experiența și să mai prind un concert de muzică modernă în această combinație dirijor-ansamblu.

Concertul de a doua zi, duminică, susținut de unii dintre membrii aceluiași ansamblu, mi-a plăcut, dar nu la fel de mult. Tot duminică am văzut și Solisten Der Wurth Philharmoniker, dar nu am rămas cu ceva. Lucrările compozitorilor contemporani, care au fost prezenți și în sală, nu m-au încântat, iar orchestra, cât am putut eu aprecia, nu a pregătit foarte bine concertul.

La concertele de seara, sâmbătă am avut încă o dată ocazia să-mi dau seama că Mahler nu e pentru mine, iar duminică am fost dezamăgit de interpretarea simfoniei a 5a a lui Prokofiev de către aceeași orchestră, Royal Concertgebouw Orchestra, condusă de Daniele Gatti. La Prokofiev am fost cu două prietene, una a terminat pianul, cealaltă vioara. Viorii i-a plăcut foarte mult interpretarea, pianului, ca și mie, deloc. Ce să-i faci, gusturile :)


La final, după acest festival Enescu, eu am rămas cu impresii foarte bune după interpretarea simfoniei a 6-a a lui Prokofiev, cu Russian National Orchestra, dirijată de Mikhail Pletnev. Mi-au plăcut de asemenea Filarmonica della Scalla și Riccardo Chainlly cu a 12-a de Shostakovich. Celelalte concerte cu simfoniile lui Shostakovich mi-au plăcut mai puțin. Dacă la a 10-a cu Ashkenazi și Philharmonia Orchestra pot da vina pe starea mea, eram obosit și distrat, sau pe lucrare, care nu e printre favoritele mele, la Jurowski și LSO chiar am fost dezamăgit de a 11-a.

Cum ziceam mai sus, un alt concert foarte bun și o descoperire pentru mine, a fost cel cu Mahler Chamber Orchestra și Jonathan Stockhammer la pupitru. Mult mi-a plăcut și Les Disonances cu David Grimal și al lor Concert pentru orchestră de Bartok, dar Les Disonances sunt parcă mai tineri și mai puțin experimentați.

Mercury Quartet, pe care îi urmăresc deja de câțiva ani, mi-au plăcut și de data asta, mai puțin cu lucrările compozitorilor români, Diana Rotaru, Dan Dediu, și mai mult cu lucrările unor Oliver Knussen sau James Macmillan. Mercury Quartet, cu violonistul român Vlad Maitorovici, este unul dintre ansamblurile bune de muzică contemporană. Nu e încă acolo sus, cu Arditti, Jack sau Kronos Quartet, dar este pe un drum bun. Nu sunt sigur că schimbarea pianistului le face bine, dar e devreme să mă pronunț.

Dintre ratări, îmi pare rău că nu am reușit să ajung la Ensemble Modern. Sunt puține ansambluri foarte bune de muzică modernă și contemporană, iar la noi ajung oricum foarte rar – cine știe când o să mai prind așa ocazie… Am ratat și a 3-a de Enescu. Cum nu i-am văzut nici la edițiile trecute pe Jurowski sau Petrenko dirijând Enescu, se cheamă că n-am noroc cu acest compozitor, de care oricum nu prea știu cum să mă apropii.

Una peste alta, cu bune și rele, a fost pentru mine un festival călduț și un început ok, cred eu, pentru noua conducere. Mai vedem!


@Momolo, Johndoe - îmi place și mie de Semion Bychkov. Din păcate eu stau foarte prost cu memoria și nu-mi mai amintesc cu ce l-am văzut.


Sus
 Profil  
 

Re: ROMANIA - Festivalul GEORGE ENESCU (peste ani)
MesajScris: 26 Sep 2017, 19:36 
Moderator
Avatar utilizator
Neconectat

Membru din: 02 Oct 2008, 10:11
Mesaje: 12560
Localitate: Bucuresti
diversetrancote scrie:
Ultimele zile de festival au adus pentru mine Mahler Chamber Orchetra cu un “Concert românesc” al lui Ligeti, care a sunat foarte bine. De reținut și numele dirijorului, Jonathan Stockhammer.
pana sa merg la spectacolul de 19.30 la Sala Palatului am ascultat la Radio Cultural. Mie Ligeti nu-mi place deloc oricata bunavointa am avut (concertul de vioara si orchestra mi s-a parut oribil ca muzica! Gusturi personale). Nici Bartok! Chiar deloc! Oricat am incercat! (de Bartok stiu din frageda pruncie, de Ligeti am auzit de curand, tangential).
Violonista Patricia Kopatchinskaja mi s-a parut foarte ok, mi-a placut cum suna vioara ei, ca sound si maiestrie violonistica.
Dar surpriza a fost din partea Mahler Chamber Orchetra cu Stockhammer! Chit ca muzica nu mi-a placut de nici o culoare, m-a impresionat orchestra, mi se pare efectiv formidabila! Daca imi aduc bine aminte a vorbit Kopatchinskaja in romaneste (pardon.... moldoveneste! :D ) dupa reprezentatie si a spus ca ar fi vrut ca fiecare muzician de pe scena sa dea un bis dar nu se poate deoarece in Mahler Chamber sunt 40 de oameni (deci multicei!). Asa ca a dat bis cu doi din ei. Desi mie nu-mi place deloc muzica lui Ligeti pe vioara, mi-a placut tare mult soundul viorii lu' Kopatchinskaja iar Mahler Chamber mi s-a parut de exceptie! Pacat ca nu au cantat .... Mahler! :lol: Tocmai ei! Tradare!

PS - am cautat si vad ca tipa canta pe o vioara Giovanni Francesco Pressenda din anul 1834. Vioara asta suna superb!
PS2 - cel mai superb sunet de vioara (de la editia asta) mi s-a parut la Kavakos. Cred ca a cantat pe acel Stradivarius "Abergavenny" din 1724 pe care il are din 2010. Prea suna iesit din comun!
PS3 - mie Prunaru nu-mi place nici cu mama lu' Stradivarius. Dar nu am spus sa nu supar fanii lui.

_________________
„E dificil să eliberezi proştii de lanţurile pe care le venerează” (Voltaire)


Sus
 Profil  
 

Re: ROMANIA - Festivalul GEORGE ENESCU (peste ani)
MesajScris: 26 Sep 2017, 19:55 
Neconectat

Membru din: 04 Iul 2017, 09:17
Mesaje: 92
Localitate: Bucuresti
Corect. Poți observa profesionalismul acestei orchestre chiar și când asculți o lucrare care nu-ți place neapărat.

Îmi spunea cineva despre Mahler Chamber Orchestra că e un ansamblu foarte democratic și că toți membrii au drept de veto asupra repertoriului și a oricărei schimbări de personal. Pare o orchestră foarte unită.


Sus
 Profil  
 

Re: ROMANIA - Festivalul GEORGE ENESCU (peste ani)
MesajScris: 26 Sep 2017, 19:59 
Neconectat

Membru din: 04 Iul 2017, 09:17
Mesaje: 92
Localitate: Bucuresti
Știe cineva, se mai ține RadiRo? Nu pot să sufăr gândul că nu mai văd o orchestră străină până peste doi ani.


Sus
 Profil  
 

Re: ROMANIA - Festivalul GEORGE ENESCU (peste ani)
MesajScris: 31 Aug 2019, 23:27 
Neconectat

Membru din: 04 Iul 2017, 09:17
Mesaje: 92
Localitate: Bucuresti
De ce aștept cu nerăbdare festivalul Enescu de anul ăsta? (avancronica unui amator)

- 1 septembrie -
Aș fi vrut foarte mult s-o revăd pe moldoveanca Patricia Kopatchinskaja în concert. În 2017, tot la Enescu, a fost ok alături de Mahler Chamber Orchestra. Nu m-aș fi îndrăgostit însă, dacă nu aș fi văzut-o anul trecut cu BBC SO în concertul de vioară al lui Ligeti. Acum însă, n-am putut să-mi fac curaj să merg la concertul de vioară al lui Schoenberg, de care pur și simplu nu mă pot apropia: nu înțeleg o iotă! Poate am greșit, poate aș fi găsit o portiță de intrare în universul muzicii ăsteia. Voi încerca să-l ascult live la Radio România Muzical și poate îl voi trage pe casetă Raks, ca un trancotar adevărat.
Va urma!


Sus
 Profil  
 

Re: ROMANIA - Festivalul GEORGE ENESCU (peste ani)
MesajScris: 01 Sep 2019, 10:13 
Neconectat

Membru din: 04 Iul 2017, 09:17
Mesaje: 92
Localitate: Bucuresti
2 septembrie - LSO, G. Noseda: Rimski Korsakov, Prokofiev, Shostakovich
Prokofiev și Shostakovich îmi sunt printre favoriți, așa că nu vreau să ratez concertul LSO. Aș fi preferat însă o orchestră rusă, sau măcar un dirijor rus. Înregistrările mele favorite ale simfoniilor lui Shostakovich sunt cu ruși. Din puținele pe care le știu cu orchestre din vest, se întâmplă să-mi placă chiar una cu LSO, a 8-a, cu Rostropovich dirijor. Interesant este și ciclul lui Petrenko cu Liverpool PO. De la interpretarea de luni nu am mari așteptări. Pe de altă parte, simfonia a 6-a are o structură și o construcție mai puțin obișnuite, mai puțin “caracteristice”, mai cosmopolite, deci poate mai accesibilă interpretărilor “din exterior”. Despre LSO știu că poate prinde o zi bună, dar și una proastă, aici dirijorul contând destul de mult în balanță. Gianandrea Noseda mi-e necunoscut. Vom vedea.

3 septembrie - Orch. Naț. a Radiodifuziunii Poloneze, L. Foster: Adrian Pop, Chopin, Lutoslawski
Lutoslawsky e printre compozitorii moderni care îmi plac și cum concertele lucrărilor lui sunt rar în concert, nu vreau să ratez ocazia.

5 septembrie - Orch. Sim. a Radiodifuziunii din Berlin, Jurowski: Katzer, Brahms, Enescu
În UK se strânsese acum câțiva ani crema dirijorilor ruși: Gergiev, Petrenco, Jurowski, Bychkov, Karabits. Dintre tineri, mai vizibil era Jurowski, dar eu l-am preferat totdeauna pe Petrenko. Concertul lui Petrenko de la festivalul Enescu 2015 cu simfonia a treia a lui Enescu mi-a fost lăudat de un prieten cu care mă potrivesc la gusturi muzicale. Amicul mi-a spus atunci că am ratat o bună șansă de a-mi apropia o lucrare de Enescu. Apoi a venit și Jurowski la Enescu cu o lucrare de Enescu. În presă, o mulțime de cronici laudative, un succes. N-am fost nici atunci. Acum trebuie să ajung.

6 septembrie - New European Ensemble
Muzica nouă e cel mai bine de ascultat cu ansambluri specializate pe muzică modernă/contemporană. Iată o ocazie bună!

7 septembrie - Charles Richard Hamelin
Sonata a 4-a a lui Prokofiev îmi place foarte tare. Hamelin e pentru mine un tânăr necunoscut. Îi urez succes.

11 septembrie - Orch. Sim. Evgheny Svetlanov, Jurowsky: Shostakovich, Enescu.
Ruși peste tot! Voi fi acolo, nerăbdător.

12 septembrie - Arditti Quartet e este unul dintre cele mai vechi și mai renumite quartete de muzică modernă și contemporană. De neratat pentru oricine e interesat de această muzică sau pentru oricine vrea să se apropie de sonoritățile abstracte ale muzicii noi.

13 septembrie - Orch. Fil. din Oslo, Petrenko: Torvund, Grieg, Bartok
Sunt curios dacă Petrenko a reușit să facă și la Oslo extraordinara mașinărie muzicală reușită la Liverpool. Apoi, concertul pentru orchestră al lui Bartok e dat dracului. E o seară pe care aș recomanda-o celor cărora nu gustă Bartok, ar fi o bună șansă pentru ei să-și lărgească preferințele. Singura mea problemă: cum sună Petrenko cu Oslo și Oslo cu Petrenko?

14 septembrie - Orch. Fil. din Oslo, Petrenko: R. Strauss, Enescu, R. Strauss
Din nou Petrenko și Oslo, din nou Enescu. În plus, o nouă șansă pentru mine de a reasculta în concert R. Strauss, un compozitor pe care abia de curând am început să-l gust și să-l apreciez.

15 septembrie - Orch. Fil. Reg. din Liege, Madaras, R. Capucon: Enescu, Bartok, Prokofiev
Bartok - Concertul pentru vioară, o lucrare grea și pentru solist și pentru orchestră și pentru public. Sunt puține interpretările foarte reușite. Am ascultat o redare bună tot la Enescu, acum doi ani, dar nu eram în sală ci în fața radioului (tunerului) - am uitat cine-a cântat atunci. Dintre înregistrări îmi place tare una clasică, Reiner cu Chicago SO.

18 septembrie - Orch. Fil. din S. Petersburg, Temirkanov: Beethoven, Mahler
Programul nu e pe gustul meu, dar trebuie să reascult orchestra asta, mai ales cu dirijorul care s-a ocupat de ea în ultimii 30 de ani.

19 septembrie - Orch. Fil. din S. Petersburg, Badea, Repin: Enescu, Shostakovich, Dvorak
Din nou la Sankt Petersburg, de data asta într-un program mult mai pe gustul meu. Oare cum va fi Repin? Dar Badea?

22 septembrie - zi plină cu Penderecki!
FINAL

Voi ce concerte așteptați cu nerăbdare de la Enescul de anul ăsta?


Sus
 Profil  
 

Re: ROMANIA - Festivalul GEORGE ENESCU (peste ani)
MesajScris: 03 Sep 2019, 13:35 
Neconectat

Membru din: 04 Iul 2017, 09:17
Mesaje: 92
Localitate: Bucuresti
De ce nu mi-a plăcut aseară simfonia a 6-a a lui Shostakovich cântată de LSO cu Gianandrea Noseda la pupitru. Câteva analogii.

_____Din păcate sau mai degrabă din fericire, o partitură este o scriitură interpretabilă. La fel ca un text pentru teatru, să zicem. În ambele cazuri se vorbește despre “interpretare”. Astfel, interpretarea unui text dramatic, teatral sau de operă, poate pune mai multe probleme artiștilor de altă limbă și cultură decât cea a autorului. Pot apărea în astfel de cazuri probleme de pronunție și de accent, dar și probleme de ritm, de frazare, de curgere. Mai subtil de atât, încărcătura emoțională din spatele cuvintelor poate fi diferită, pentru că același cuvânt poate avea o semnificație diferită de la un spațiu cultural la altul. De exemplu, când pronunță cuvântul „stemă”, e foarte posibil ca un englez să dea o semnificație și o încărcătură emoțională diferită de cea pe care o dă un rus. Nu mai vorbim aici de cuvinte mai specifice, cu caracter național și mai pronunțat, cum ar fi, să zicem, “Katiusha”. Ducând analogia mai departe, putem vorbi despre lucrarea lui Shostakovich, ca despre un text scris în limba rusă. Acest “text” are, pe de o parte, un caracter personal, de stil, care se simte mai pregnant și, pe de altă parte, un caracter național, mai subtil, mai complicat de arătat cu degetul, mai difuz, dar la fel de ubicuu. A înțelege și a interpreta o astfel de lucrare în spiritul ei, a fi autentic, relevant și revelator e o treabă complicată. Să zicem, ca să glumim puțin, că nu la fel de complicată precum cuprinderea de către un englez a înțelesurilor și semnificațiilor unui cuvând ca "mămăligă", nici la fel de riscantă ca interpretarea unei lucrări precum Rapsodia Română în fața unui public românesc, dar, oricum, complicată.

_____Ce însemnă asta? Că orice interpretare trans-națională suferă iremediabil de problemele de mai sus și că trebuie ocolită? Nici vorbă! Asta înseamnă doar că, pentru o interpretare cât mai bună a unei lucrări dintr-un spațiu cultural străin e nevoie de mult mai multă muncă. Partitura nu mai e suficientă, trebuie să te informezi și să ajungi să înțelegi cât mai bine acel spațiu cultural, eventual să-l simți, să înțelegi locul autorului în acel spațiu, să te informezi despre interpretările lucrării făcute de artiști din același spațiu cu autorul, eventual contemporani acestuia. Te-ar ajuta foarte mult în această călătorie spre sufletul pădurii să-ți iei o călăuză, pe cineva care știe cărările, cineva care să-ți spună: aici faci așa!

_____Pe scenă a urcat luni seară o trupă profesionistă, la care nu se pune problema necunoașterii textului, a greșelilor de gramatică sau de topică, dar care, venind dintr-un spațiu cultural complet diferit operei interpretate a trebuit să depășească problemele de care am vorbit mai sus. Rezultatul a fost ... nu foarte bun. Astfel, mie mi s-a părut că interpretarea din concert a LSO/G.Noseda a simfoniei lui Shostakovich a suferit de modificări de accentuare și ritm și de acele mutații de semnificație ce pot apărea la întâlnirea cu o lucrare din altă lume. Uneori s-a simțit ca o netezire, o rotunjire a asperităților, o îmblânzire, o “melodiere”. Alteori accentele mi-au părut puse puțin diferit, frazarea altfel. Nu am o bună memorie a interpretărilor favorite cu această lucrare, dar mi-am notat mai demult, după o ascultare comparată, interpretarea care mi-a plăcut cel mai mult: Leningrad Philharmonic Orchestra, Yevgeny Mravinsky, Live - 28th February 1965.

_____Altfel, lăsând considerațiile stilistice deoparte, LSO a sunat, ca de obicei, bine, iar eu am remarcat suflătorii (alămurile, dar și cele din lemn) și viorile - de fapt întreaga secțiune de coarde mi s-a părut foarte bună.


Cum îmi explic atunci că, în aceeași seară, lucrarea unui alt autor rus, Prokofiev, în interpretarea aceluiași ansamblu, a sunat, în multe momente, atât de bine?
_____Aș putea vorbi și de limbajul diferit al celor doi autori, dar simt că „vinovatul” e, de fapt, tot un rus, Matsuev. Acesta nu a îndrumat orchestra, într-un stil explicativ în care o poate face un dirijor, ci a produs o ... emulație. E un fenomen foarte frumos, spectaculos pentru martori, acela al unui solist care luminază calea și, sub a cărui lumină, orchestra crește deodată. Bravo Matsuev, dar bravo si LSO, și Gianandrea Noseda – căci degeaba ai condiții să crești, dacă tu n-o poți face. Concertul pentru pian nr 2 al lui Prokofiev a fost deci marele câștig al serii de luni, pentru mine.


Sus
 Profil  
 

Re: ROMANIA - Festivalul GEORGE ENESCU (peste ani)
MesajScris: 04 Sep 2019, 22:20 
Neconectat

Membru din: 04 Iul 2017, 09:17
Mesaje: 92
Localitate: Bucuresti
“Concertul pentru orchestră” de Lutoslawski cu Orchestra Radiodifuziunii Poloneze, dirijor Lawrence Foster. (Am intrat la pauza. În prima parte s-a cântat Adrian Pop, Solstice și Chopin, Concertul pt pian nr 1)

_____O lucrare de Lutoslawski în concert este pasăre rară în România. Cred că nici afară nu e un eveniment obișnuit. Lutoslawski este perceput de mulți ca un compozitor dificil, “modernist”. “Concertul pentru orchestră”, compus la începutul anilor 50, dezminte această impresie și este un bun exemplu pentru a arăta că muzica din a doua parte a sec XX poate fi și abordabilă și relativ ușor de plăcut.

_____Orchestra Radiodifuziunii Poloneze împreună cu dirijorul Lawrence Foster au reușit o redare suficient de bună pentru a face această compoziție inteligibilă, pentru a ne face să-i înțelegem limbajul și spiritul și, în final, pentru a ne bucura de ea. Nu o interpretare extraordinară, dar una suficient de corectă și, mai ales, în spiritul lucrării. Nu e puțin lucru!

_____Concertul folosește surse folclorice și, deși nu o face într-un mod aparent, mă gândesc că ansamblului polonez i-a fost mai ușor să descifreze limbajul. Altfel, orchestra pare un pic prăfuită, într-un sens romantic, nu neapărat rău. Nu are precizia și tăietura de bisturiu a numelor mari puse sub reflectoare în acest festival, dar respiră un aer uman și se face ușor de plăcut. Îi felicit deci atât pentru alegerea de repertoriu cât și pentru reușita interpretării.


Sus
 Profil  
 

Re: ROMANIA - Festivalul GEORGE ENESCU (peste ani)
MesajScris: 06 Sep 2019, 17:02 
Moderator
Avatar utilizator
Neconectat

Membru din: 02 Oct 2008, 10:11
Mesaje: 12560
Localitate: Bucuresti
Judecand dupa tot ce a fost pana azi, aceasta editie e cea mai nashpa din toate cate am vazut eu.

_________________
„E dificil să eliberezi proştii de lanţurile pe care le venerează” (Voltaire)


Sus
 Profil  
 

Re: ROMANIA - Festivalul GEORGE ENESCU (peste ani)
MesajScris: 06 Sep 2019, 21:23 
Neconectat

Membru din: 04 Iul 2017, 09:17
Mesaje: 92
Localitate: Bucuresti
Eu am găsit în fiecare din serile în care am fost motive de satisfacție. Până ieri, când am văzut, la Sala Palatului, Jurowski cu Orchestra Radio din Berlin. În program:
Georg Katzer - „discorso” pentru orchestră
Brahms - Concertul în re major pentru vioară și orchestră op. 77
Enescu - Simfonia a III-a în do major op. 21

Lucrarea lui Katzer mi-a depășit înțelegerea. Prea “contemporană” pentru mine. Prea aleatorie. Am simțit-o inutilă, iar la final întrebarea mea era “dar de ce?”

Apoi, Concertul pentru vioară m-a plictisit de moarte, dar Brahms nu e un compozitor pe gustul meu, așa că nu trebuie să mă credeți pe cuvânt când spun că interpretarea a fost cam fadă.

În sfârșit, Enescu, de care eu tot încerc să mă apropii fără succes, nu mi-a plăcut nici el. Simfonia a 3-a îmi pare grea, nu neapărat tehnic, cât complicat de redat ghemul ăla de nuanțe. Mi s-a părut că interpretarea nu a reușit să facă lumină, nu pentru mine.


Sus
 Profil  
 

Re: ROMANIA - Festivalul GEORGE ENESCU (peste ani)
MesajScris: 07 Sep 2019, 00:17 
Moderator
Avatar utilizator
Neconectat

Membru din: 02 Oct 2008, 10:11
Mesaje: 12560
Localitate: Bucuresti
In 2013 LONDON PHILHARMONIC ORCHESTRA dirijata de VLADIMIR JUROWSKI a interpretat la Festival Simfonia a 3-a de George Enescu. Pe vremea aia relatam (munca multa! Ma intreb si azi de ce, pentru cine si cu ce folos mi-am consumat atata timp si energie?!), iata, am gasit:
viewtopic.php?f=2&t=1534&p=25813&hilit=Vladimir+Jurowski#p25813

Aia a fost una din cele mai FABULOASE interpretari de clasica la modul universal, absolut, total! Mi-a ramas in cap (si in urechi) pentru toata viata! A fost un moment de glorie! Tin minte ca la sfarsit cand s-a facut liniste ma temeam sa respir, sa nu cumva sa fac zgomot! Incremenisem alaturi de toata sala! A fost un moment greu de redat, cuvintele sunt nimic! Putin spus, sublim! Asa apar legendele lumii!
Atunci a fost pentru prima oara cand am inteles cine si ce a fost Enescu!
Desi amator de clasica nu-l puteam suferi pana atunci. Pe de o parte pentru ca nu-l intelegeam, pe de alta pentru ca fusesem indoctrinat si indopat cu propaganda nationalist-idioata (care se mai poarta si azi pentru o parte din populatie, partea oligofrena). Mie mi se apleaca cand unii vor sa-mi bage cu de-a sila pe gat ceva.

Atunci am fost efectiv socat! Mi-am dat seama ca Enescu a fost un geniu absolut si poate cel mai mare compozitor al lumii in secolul XX. Mi-am dat seama ca a scris niste partituri mult prea grele si prea complicate si care nu pot fi interpretate de oricine pentru ca a intelege Enescu trebuie inainte de toate sa intelegi muzica traditionala romaneasca si spiritul istoric romanesc (spirit care azi isi da duhul pe patul de moarte al natiunilor care dispar lent si sigur).

Ieri.... defapt alaltaieri, ceea ce am ascultat este opusul acelui moment indescriptibil din 2013 (care parca a fost ieri!). Orchestra si intepretarea nemteasca nu a transmis nici o emotie, nu a avut nici cel mai vag spirit romanesc (de care lucrarea abunda subtil, extrem de subtil.... si iata, e primul element care moare sau nu exista la o interpretare proasta). Daca ar fi fost Enescu in sala nu si-ar fi recunoscut opera!

A sunat ca un Wagner trancotar sau orice altceva.

Orchestra radioului din Berlin e mare si bine dotata. Sunetul e puternic si corect per ansamblu. Muzicienii par buni si luati in parte nu suna rau. Soundul general (am stat ca de obicei intr-un loc bun, de data aia poate cel mai bun din sala) este insa dur, teutonic, bont, bufnit, lipsit total de orice emotie. Violonistul sef e foarte bun..... ca un robot perfect. Toba mare seamana cu vecinul de 200 kile care cade pe plafon in timp ce adoarme la film, inaltele orchestrei sunt latrate ca soundul unor boxe precum Canton sau Elac, "minunate" dar lipsite total de emotie si spirit muzical.

Jurowski a albit si parca e si mai slabanog (toti imbtranim si albim). Parea un sofer de Logan care apasa pedala de acceleratie in zadar pe autostrada vrand sa fie Mercedes. Dar Loganul nu poate, huruie tampit si ramane in urma.

Parca am ascultat un strung nemtesc care aleza o piesa metalica. O alezare perfecta! Eu avand aceleasi "sentimente". Rar spectacol care sa ma lase atat de rece!

Poate nu au exersat, poate nemtii aia sunt pur si simpli incapabili, nu stiu. Insa intepretarea lui cu englezii din 2013 a depasit inregistrari romanesti pe care eu le-am ascultat! ....Iar acum a fost opusul. Glorie si decadere (decaderea fiind pe masura gloriei).

Daca as fi vrut sa "lecuiesc" un incepator de muzica clasica sau cel putin de Enescu, l-as fi adus in seara aia la spectacol!

Apropos de asta, in sala de fiecare data am vazut persoane care efectiv nu au nici o treaba cu muzica clasica si par chinuite rau de aceste spectacole. Eu nu inteleg de ce atatia vin acolo sa se zbata de plictiseala si chin in timpul interpretarilor?! Multi citesc telefoanele sau se foiesc chinuiti in speranta sfarsitului cat mai grabnic al chinului, mai ales dintre cei tineri in timp ce batranetul adoarme. Chiar asta seara a adormit o baba grasa langa mine si ii cazuse capul, noroc ca nu sforaia.

Anul asta au fost mai putine telefoane care au sunat dar se poarta bratarile zanganitoare la femei trecute de jumatate si eventual obeze. Miercuri aveam o grasa in spate care purta zeci de bratari pe mana cat piciorul unui porc si se tot scarpina la coaie sau citea telefonul; la fiecare miscare zecile de bratari zanganeau in asa fel incat nu stiam daca clinchetul emis face parte din orchestra ca instrument aparte sau vine din sala?! Adica TAREEE! I-am zis scroafei (care abia incapea in scaun, venise cu consortul pe masura ei, adica un porc, ambii cam in jur de 35 de ani, doi porci rumeni la sorici) insa se arata mirata, poate era efectiv surda!? Si asta seara era una mai in varsta cu zeci de bratari zanganitoare pe maini plus poseta cu lant la care tot umbla ca se plictisea teribil.

Oricum, suntem dupa atata vreme in aceeasi ruina comunista de sala improprie. Deja "spiritul' a obosit, probabil pentru un spectacol bun trebuie si ceva "mojo" iar anul asta nu mai exista. In fond, cu ce ar face diferenta Festivalul Enescu de restul dezastrului din Romania!? Ultimii 3 ani de mui-pesediste a scufundat intreaga tara intr-o latrina din fundul curtii unei scoli romanesti tipice de provincie.

Festivalul Enescu de acum se asorteaza cu falimentul politic!

Si ca tot veni vorba, nu prea am intalnit figurile cunoscute de la celelalte editii. Anul asta parca e alt public. Unul foarte plictisit si chiar chinuit de muzica clasica la care ...nu inteleg de ce a mai venit!??! Sa se zbata de plictiseala pe scaunele alea vechi si imputite?! Probabil s-a dus vestea si e foarte "cool" sa fi vazut acolo.

Asta seara cu francezii a fost semi-OK dar nimic remarcabil....ca de obicei. Deja!

Nemtii de la radio berlinez doar am spus ca nu mi-au placut chiar deloc, Jurowski stand degeaba in fatza lor.

Cel mai bun sound mi s-a parut pana acum la LSO iar dirijorul italian e un soi de Valeri Gherghiev, el fiind defapt mentorul lui pe care incearca sa-l copieze. E un Gherghiev ceva mai bland si mai bont. Dar LSO sunt tare buni! Repertoriul ales foarte naspa!

Cat priveste Filarmonica din Berlin cu statut de Maybach intre orchestrele lumii si noul lor dirijor rus Kirill Petrenko, au cam dat-o in bara, doar la ultimul spectacol au fost mai ok, insa nu ok pana la capat.

Curat-murdar, nu mai exista "mojo" la festivalul de anul asta! Cred ca l-a furat Ciuma Rosie!

_________________
„E dificil să eliberezi proştii de lanţurile pe care le venerează” (Voltaire)


Sus
 Profil  
 

Re: ROMANIA - Festivalul GEORGE ENESCU (peste ani)
MesajScris: 07 Sep 2019, 14:20 
Neconectat

Membru din: 04 Iul 2017, 09:17
Mesaje: 92
Localitate: Bucuresti
Am ratat în 2013 Simfonia a 3-a a lui Enescu cu Jurowski.
Am ratat-o și în 2015, cu Vasily Petrenko. A fost și atunci un concert extraordinar, dacă e să mă iau după câțiva cunoscuți la a căror părere țin.
Anul ăsta am fost în sală cu cineva care a văzut concertul de acum patru ani și care, dezamăgită, a spus că nu există comparație între interpretarea de atunci si cea de acum.
Același lucru văd că îl spui și tu, dar relativ la concertul din 2013.
Vă cred pe amândoi, de aceea voi încerca să văd lucrarea în concert și pe viitor. Între timp, poate îmi fac curaj și pentru o înregistrare - apropos, Momolo, ai cumva o recomandare?


Altfel, de dimineață am văzut la Sala Auditorium (Sala mică a Palatului) recitalul pianistului Charles Richard-Hamelin. În program:
Debussy - Images oubliées
Rahmaninov - Morceaux de fantaisie op. 3
Enescu - Suita I pentru pian
Prokofiev - Sonata a IV-a pentru pian

Nu mi-au plăcut interpretările. Pianistul, decent și atât.
Sonata lui Prokofiev, una dintre lucrările favorite de pian, a sunat rezonabil, dar suficient de departe de cum ar trebui să sune, astfel încât să nu-mi producă nici o emoție.
Publicul majoritar pare să nu fi fost de aceași părere cu mine, astfel încât s-au cerut două bis-uri.

Deși concertul nu m-a încântat, a fost un prilej de a-mi reaminti cât de bine sună această sală. Am văzut mai multe concerte aici și părerea mea este că Auditorium este cea mai bună sală din București, din punct de vedere al acusticii. Din păcate, fiind relativ mică, este potrivită doar muzicii de cameră. Așadar, dacă aveți ocazia să mergeți la un concert aici, nu ezitați.


Sus
 Profil  
 

Re: ROMANIA - Festivalul GEORGE ENESCU (peste ani)
MesajScris: 09 Sep 2019, 13:37 
Moderator
Avatar utilizator
Neconectat

Membru din: 02 Oct 2008, 10:11
Mesaje: 12560
Localitate: Bucuresti
Din pacate lipsa de Mojo a continuat la aceasta editie care pana in prezent este de departe cea mai slaba din tot ce am vazut pana acum.

Nu l-am prins pe Evgeny Kissin, doar la autografe (unde cascam si eu gura) cand mai era putin si-l sufocau.
Nationala Frantei mi se pare o orchestra foarte buna si interesanta, si culmea, suna mult mai bine dirijata de Ion Marin decat de Emmanuel Krivine. Repertoriul fiind asa cum m-am obisnuit deja, nashpa.
Alexandra Dariescu este asa cum am mai spus probabil, evident parere personala, un dezastru (defapt e o amestecatura de intepretare proasta cu clipe interesante si disparate) insa.... intotdeauna se poate si mai rau! Vedeta sclipicioasa Yuja Wang!
Chinezoaica canta ca un robot nou comandat de un PC Lenovo. Plangi dupa Dariescu a noastra si spui in gand ca nu o s-o mai faci de cacao! Deci se poate muuuult mai prost! Juma' din publicul de acolo nu avea habar de muzica clasica si lor le-a placut. Si se vor da pe feisbuc.

Batranul "caratist"(glumesc) koreean Myung-Whun Chung a reusit sa transforme Orchestra din Dresda (preferata mea pe vremuri) intr-o flașnetă marca Hyundai, cred ca pianul ala din hol care canta singur stie mai multe despre Brahms! Pe scurt, tanara chinezoiaca si batranul koreean au facut macel in cultura europeana! Va continua si asta seara sa-l execute pe Brahms la perete cu mitraliera si ceea ce ma ingrijoreaza si mai mult, are in program Enescu! Bietul Enescu!

Sala e in continuare o basheala trista si comunista, mai buna nu se va face singura (din pacate poporul inca doarme somnul cel de moarte). Iar Ateneul suna ca la mine in baie. La opera pentru peruci albe, scarpinici, pudra si dantelute (adica baroca) de 3 ore de aseara, Vivaldi “Giustino”, o zbarcisera nasol la inceput pana s-au incins la treaba spre miez de noapte.

Cred ca s-a razbunat Mojo pe ei dupa eliminarea lui Ioan Holender care a organizat de departe cele mai minunate editii de Festival Enescu de nivel mondial!
Nu am auzit si habar nu am ce mai face batranul Zubin Mehta ?! Numit si el director onorific alaturi de Jurowski care a zbarcit-o anul asta cu nemtii.
Oricum, israelienii nu mai vin editia asta. Precum si multi altii.....

_________________
„E dificil să eliberezi proştii de lanţurile pe care le venerează” (Voltaire)


Sus
 Profil  
 

Afişează mesajele din ultimele:  Sortează după  
Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 267 mesaje ]  Du-te la pagina Anterior  1 ... 14, 15, 16, 17, 18  Următorul

Ora este UTC [ DST ]


Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat


Nu puteţi scrie subiecte noi în acest forum
Nu puteţi răspunde subiectelor din acest forum
Nu puteţi modifica mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi şterge mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi publica fişiere ataşate în acest forum

Căutare după:
Mergi la:  

Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Translation/Traducere: phpBB România