Ora este UTC [ DST ]




Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 7 mesaje ] 
  Versiune printabilă

Cărți - muzici și faze
Autor Mesaj
MesajScris: 20 Iun 2018, 10:08 
Neconectat

Membru din: 04 Iul 2017, 09:17
Mesaje: 118
Localitate: Bucuresti
Nu am găsit o rubrică despre cărți, așa că deschid eu una.
Aș vrea să vorbim aici despre scrieri despre muzică sau care au oarece legătură cu muzica. Pot fi cărți de eseuri, autobiografii, biografii, de popularizare, de istorie muzicală, romane etc. Pot fi despre artiști, interpreți, orchestre, trupe, curente, genuri, albume etc. De interes sunt și cărțile care fac istoria unor firme din domeniul audio.
Vă rog să prezentați doar ce ați citit.


Încep eu cu:

“Muzici si Faze” – Ovidiu Verdeș, cartea care dă titlul topicului

Este un roman despre adolescență, despre cum era să fii tânăr la sfârșitul anilor 70 în România. Cartea e scrisă la persoana întâi, iar pesonajul principal, Tinuț, are 15 ani și e pasionat de muzică (Zeppelin, Yes, King Crimson, The Doors), viniluri, benzi și magnetofoane – visul lui împlinit e un Maiak, primit cadou de la părinți. Ca orice tânăr, Tinuț are prieteni, e îndrăgostit, merge la cofetărie, în Cișmigiu cu barca, la film, la un chef, în tabără, citește Pif, face rost de niște Kentane sau un Pepsi, dar în primul rând ascultă, caută și e pasionat de muzică.

Nu despre tinerețe în comunism e vorba, nu despre condiția tânărului în România acelor vremuri, ci despre adolescență pur și simplu, frumoasă, avântată, fără griji, dar cu căutările ei. Este și despre muzică, despre primul magnetofon, despre viniluri originale și benzi de magnetofon.


Deși are peste 450 de pagini, cartea se citește ușor, repede, căci te prinde, te bucură și te face să n-o lași din mână. Stilul e oral, colocvial, direct și are calitățile potrivite: e autentic, veridic, natural, viu.


Mircea Cărtărescu: „Ovidiu Verdeş nu este Salinger, dar nici mult nu a lipsit. Cartea lui, Muzici şi faze, rămâne cea mai adevărată, mai vie, mai înveselitoare şi mai nostalgică proză românească pe care am citit-o eu de zece ani încoace. O astfel de carte umileşte întregul experimentalism pretenţios al anilor 80 , ca şi oralitatea, de multe ori vulgară, a ultimului deceniu.”


O carte perfectă pentru zilele libere din vara asta!


Sus
 Profil  
 

Re: Cărți - muzici și faze
MesajScris: 22 Aug 2018, 16:51 
Neconectat

Membru din: 19 Oct 2008, 18:33
Mesaje: 1499
Muresanu Cristian - ''Muzica electronica si electronica audio''

Am descoperit aceasta carte in format pdf, via internet, acum cateva luni. Nici nu stiu cu ce sa incep... Nu este o carte pentru oamenii care cred ca instrumentele acustice, vocea umana (si doar ele :!: ) sunt ''alfa si omega'' in materie de muzica. Nici pe departe. Ma impresionat onestitatea autorului, capacitatea (disponibilitatea) lui de a explica, detalia tot ce crede el ca este important, pentru un meloman, iubitor de muzica electronica, ce si cum se mananca. De la partea fizica a componentelor audio pana la cea sufleteasca care participa la auditie. Cine crede ca muzica electronica nu merita atentia, traieste intr-o lume a bazmelor :lol:, dar referitor la muzica sintetica, subliniez faptul ca desconsider subgenurile - ''house'', ''goa'', ''trance'', ''pop'', chiar daca la modul pur intamplator e posibil sa-mi placa cateva momente, asa ceva. Daca nu mi-ar fi placut Klaus Schultze de exemplu, nici nu as fi considerat ca merita sa ai un sistem audio. Pur si simplu nu ar fi meritat efortul.
Cine are curiozitatea ca citeasca cartea, va descoperi, ca autorul cartii, din motive de gust personal, foloseste o sonorizare bazate pe un model de statie de la Quad. Eu consider ca ar fi nepotrivit sa se considere ca trebuie povestit pe acest subiect, daca nu s-a intamplat pana acum (functioneaza ca in prima zi, integratul elite dar sa nu mai spuneti la nimeni, pentru ca, e facuta in ''china'' si e ieftina). E vorba de scopul final, muzica si asta considere ca e suficient.


Sus
 Profil  
 

Re: Cărți - muzici și faze
MesajScris: 04 Dec 2018, 20:37 
Neconectat

Membru din: 04 Iul 2017, 09:17
Mesaje: 118
Localitate: Bucuresti
„Magister musicae în țara surâsului” - Mircea Tiberian

_____Mircea Tiberian, deși probabil mai cunoscut nouă, melomanilor, ca pianist de jazz, este și, de aproape trei decenii, coordonatorul catedrei de jazz a Universității Naționale de Muzică București. La baza cărții “Magister muzicae ...” stă în primul rând experiența sa de profesor și muzicolog și mai puțin cea de artist.

_____Deși am tot respectul pentru el ca muzician, trebuie să recunosc că jazz-ul imaginat de el nu e pe gustul meu. În schimb, cartea lui m-a entuziasmat și o consider lectură obligatorie pentru orice viitor student și/sau profesor al unei școli de muzică. Mai mult, este o lectură interesantă, chiar instructivă, pentru orice meloman și pentru oricine e interesat de lumea muzicală în general.

_____După cum spune chiar el în introducere, cartea încearcă o “diagnoză referitoare la situația actuală și la perspectivele pedagogiei muzicale în raport cu personajele, situațiile și contextele nou apărute în desfășurările fenomenului muzical.”

Iată câteva dintre subiectele tratate:
- Un FAQ al studentului de muzică din toate timpurile.
- Sterilitatea învățământului muzical din România.
- Tipologii ale absolvenților învățământului muzical din România.
- Prejudecățile esteticii tradiționale
- Personaje ale lumii muzicale: virtuozul de profesie, marele creator, păstrătorul tradițiilor, artistul universal, artistul paradoxal, devoratorul de sunete, iubitorul de redundanță
- Artistul damnat și nefericirile sale: nemulțumirea, lipsa de inspirație, mania paideică, nostalgia faptei, comanda socială, vacația cu tot dinadinsul

_____Și pentru că nimic din ce pot spune eu n-ar vorbi mai bine în favoarea acestei cărți decât textul în sine, voi transcrie mai departe câteva fragmente.
_____Astfel, un capitol interesant pentru orice meloman care își pune unele întrebări asupra fenomenului muzical este cel care tratează preconcepțiile pe care le putem avea în judecățile noastre de valoare asupra calității unei bucăți muzicale.


„Magister musicae în țara surâsului”
ANATOMIA ERORILOR ÎN ARTA SUNETELOR
Prejudecățile esteticii tradiționale


_____“Fiind format și educat în sistemul comunist unde valoarea și adevărul se călcau în picioare cu cea mai mare nonșalanță, era normal să-mi construiesc în reacție o poziție de apărare cât mai sigură și fără prea multe punți către lumea din jur. Axiologia mea (mai bine zis – strategia mea) conținea însă numeroase erori de judecată pe care astăzi le pot sesiza mult mai clar decât atunci.

a) Evaluam operele în funcție de apartenența lor socio-geografică.
b) Ierarhizam aprioric genurile și stilurile favorizându-le pe unele în dauna celorlalte, fără să fac distincțiile necesare de la caz la caz (de exemplu folk-ul era inferior jazzului)
c) Criteriile valorice după care judecam nu corespundeau cu cele ale creatorului sau creatorilor operei. Cu alte cuvinte foloseam fie o grilă comună pentru stiluri, genuri, perioade istorice sau zone geografice diferite, fie mă concentram pe o dimensiune mai puțin importantă în contextul de analizat.
d) Confundam structura cu valoarea. Ca să dau un exemplu grosier: o simfonie putea fi mai valoroasă decât o melodioară pentru simplul fapt că era mai complexă.
e) Consideram că inspirația apare numai în legătură cu o anumită elevație culturală a operei. Și dacă uneori ni se pare că ea s-ar putea manifesta și în situații mai vulgare, în realitate avem de-a face numai cu imitații și simulări de inspirație
f) Momentele de adevărată elevație sufletească se obțin numai în contact cu operele majore.
g) Arta adevărată se naște de pe urma unei munci susținute.
h) Apropierea publicului de creația autentică se face numai în urma unor nenumărate încercări și după multe strădanii. De unde concluzia că publicul needucat nu contează fiind oricând capabil de adeziune defectuoasă.

_____Din păcate aproape toate aceste erori persistă în mentalitatea elitelor muzicale, a educatorilor și a publicului elevat din România contemporană. De cealaltă parte se află restul categoriilor de artiști și publicul larg. Iar între ei nu există nici o comunicare, cu atât mai puțin vreun schimb de idei.

_____De aceea consider de datoria mea să încerc, pe baza experiențelor anterioare, demontarea prejudecăților listate mai sus.” („Magister musicae în țara surâsului” - Mircea Tiberian)

Va urma!


Sus
 Profil  
 

Re: Cărți - muzici și faze
MesajScris: 05 Dec 2018, 17:13 
Neconectat

Membru din: 04 Iul 2017, 09:17
Mesaje: 118
Localitate: Bucuresti
„Magister musicae în țara surâsului” - Mircea Tiberian
ANATOMIA ERORILOR ÎN ARTA SUNETELOR
Prejudecățile esteticii tradiționale

(continuare)

_______1. Evaluarea operelor în funcție de proveniența lor socio-geografică e determinată de trei “maladii” pe care civilizația occidentală încearcă să le trateze încă de la începutul secolului trecut: elitismul, europocentrismul și snobismul. Occidentul s-a vindecat în mare parte de elitism, începând cu anii șaizeci, mișcarea lor hippie, ’68-ul studențesc și toate revoluționarismele din acea perioadă. Tinerii de atunci au renunțat să împartă lumea în privilegiați și paria cum au renunțat la cravată și pălărie. Să faci abstracție în zilele noastre de această experiență trebuie să fii ori aristocrat pur sânge ori țoapă. Europocentrismul a cam dispărut în vest odată cu prăbușirea sistemului colonial, cu masivul metisaj din orașele mari, cu deschiderea din aceiași ani șaizeci către valorile culturilor orientale, cu lecția economico-politică primită de la Statele Unite în război sau cu acea corecție economico-organizatorică pe care ne-au administrat-o Tigrii și Dragonii asiatici. A rămâne europocentrist în epoca internetului e cel puțin bizar. Totuși, în mod oarecum întristător, unii muzicieni și muzicologi de la noi continuă să se plaseze pe această poziție îndepărtându-se definitiv și irevocabil de spiritul generației tinere. Cât despre snobism, cei care îl manifestă reclamă un know-how superior, de obicei nedublat de o asimilare firească a cunoștințelor. În muzica contemporană, pusă față în față cu fluxurile de informație numite YouTube sau Google unde toată lumea are acces la orice, nimeni nu se mai sinchisește de falsul connaiseur. Deținerea unei informații teoretice (mă refer la cele din domeniul artei și nu la cele generatoare de anchete ori scandaluri publice) va pierde orice valoare căci va fi la îndemâna oricui. Adevărata miză este să faci informația eficientă. Snobismul deși va dispărea mai greu fiind mai bine camuflat, va sucomba probabil sub loviturile firescului social. La noi, firescul social e un deziderat foarte îndepărtat așa că deocamdată snobismul e maladia cea mai răspândită din cultura română.


Sus
 Profil  
 

Re: Cărți - muzici și faze
MesajScris: 06 Dec 2018, 19:35 
Neconectat

Membru din: 04 Iul 2017, 09:17
Mesaje: 118
Localitate: Bucuresti
_____Continui să transcriu din capitolul despre “Prejudecățile esteticii tradiționale” al cărții lui Mircea Tiberian, dar vreau să fac mai înainte o precizare: nu mă aflu în nu știu ce poziție de superioritate, am traversat și eu multe dintre prejudecățile descrise de el și, mai mult, mi se mai întâmplă și acum să judec unele situații “incorect politic”. Pe de altă parte, în mare tind să îi dau dreptate și cred că atitudinea de preferat este de a încerca să te ferești de prejudecățile descrise de el.


„Magister musicae în țara surâsului” - Mircea Tiberian
ANATOMIA ERORILOR ÎN ARTA SUNETELOR
Prejudecățile esteticii tradiționale

(continuare)

2. Discriminarea după genuri.
_____“Genurile sunt categorii muzicale imperfecte în care unii muzicologi se străduiesc, din comoditate de gândire, să înghesuie opere de multe ori neîncadrabile. Operația devine din ce în ce mai dificilă cu cât ne apropiem de zilele noastre când tradiția e înlocuită prin originalitate, când genurile și specializările se amestecă și se întrepătrund și când aproape oricine practică sincretismul artelor de la Ensemble Modern la Bjork. Să împarți pe genuri a devenit foarte greu, dar să faci judecăți de valoare în funcție de apartenența la o categorie muzicală sau alta e deja mai mult decât riscant, e de-a dreptul o naivitate. Analizele criticilor serioși s-au orientat către materialul muzical propriu zis, adeziunile și idiosincraziile pe bază de categorii fiind de regulă amendate de marele public și contrazise de istoria muzicii. Citez, pentru amuzament, câteva opinii bazate pe prejudecăți rasiale și stilistice, apărute referitor la, proaspăt născuta pe atunci, muzică de jazz. Max Oberndorfer în The Ladies Jurnal din august 1921: Jazzul este expresia protestului împotriva legii și ordinii. Acel element bolșevic luptând pentru a se exprima în muzică. Fenton T. Bott de la American Association of Master of Dancing – Jazzul aduce un rău mai mare decât ne-a adus muzica de saloon. Gemetele saxofoanelor și ale celorlalte instrumente cu ale lor ritmuri frânte și sacadate au clare trimiteri senzuale, iar textele ascund cu discreție idei imorale.”

(Va urma)


Sus
 Profil  
 

Re: Cărți - muzici și faze
MesajScris: 10 Dec 2018, 20:27 
Neconectat

Membru din: 04 Iul 2017, 09:17
Mesaje: 118
Localitate: Bucuresti
„Magister musicae în țara surâsului” - Mircea Tiberian
ANATOMIA ERORILOR ÎN ARTA SUNETELOR
Prejudecățile esteticii tradiționale

(continuare)

_____"3. Folosirea unor criterii de analiză ce n-ar fi interesat de loc pe artiștii care au produs opera e o confuzie tipică pentru omul modern față în față cu sincronismul și multi-culturalismul contemporan. Ca exemplu concludent avem ascultătorul de formație culturală euro-atlantică ce caută în jazz momente de complexitate melodico-armonică și ignoră parțial sau cu desăvârșire fenomenul swing (balansul ritmic). Dacă i-ai întreba însă pe muzicienii afro-americani care au înregistrat discul pe care el îl ascultă, aceștia ar răspunde că swingul este cu siguranță elementul cel mai important din muzica lor. A ignora o realitate este însă mult mai puțin grav decât a o nega sau a i te opune. Un caz care îmi vine în minte este cel al interpreților (dintr-o orchestră) care judecă lucrările contemporane după canoanele muzicii clasice. Ei se plâng întotdeauna de lipsa contururilor melodice și a relațiilor armonice cu care sunt familiarizați. În raport cu așteptările lor Brahms-Ceaikovskiene, muzica lui Stockhausen li se pare o ofensă adusă auzului și chiar o blasfemie. Acești practicanți ai muzicii sunt cu atât mai înverșunați cu cât se consideră păstrători ai adevărului și valorii artistice". [...]


_____Mă opresc aici cu transcrierea din capitolul “Prejudecățile esteticii tradiționale”. Mai departe voi înșira doar celelalte preconcepții de care se ocupă autorul și-i las pe cei interesați să descopere singuri ce crede Tiberian despre ele, citind cartea. Așadar:
_____4. A confunda structura cu valoarea. (Ca defecțiuni artistice derivate din acest fel de a judeca putem avea: spectaculosul, grandilocvența, virtuozitatea gratuită, dar și complicarea, sofisticarea inutilă.)
_____5. Inspirația apare numai în legătură cu o anumită elevație culturală a operei.
_____6. Momente de adevărată elevație sufletească se obțin numai în relație cu operele majore.
_____7. Arta adevărată se obține de pe urma unei munci susținute.
_____8. Apropierea publicului de arta autentică se face numai după nenumărate încercări și doar după multe strădanii.

(Va urma)


Sus
 Profil  
 

Re: Cărți - muzici și faze
MesajScris: 11 Dec 2018, 16:43 
Neconectat

Membru din: 04 Iul 2017, 09:17
Mesaje: 118
Localitate: Bucuresti
„Magister musicae în țara surâsului” - Mircea Tiberian
(continuare)

_____Mircea Tiberian dovedește că are umor într-un capitol în care se ocupă de câteva dintre personajele care populează lumea gusturilor muzicale. Autorul ne previne să nu-l luăm foarte în serios și e evident că exagerează, dar, mi se pare mie, umorul se naște tocmai din potrivelile cu realitatea.
_____Rândurile ce urmează trebuie citite ca pe un pamflet, iar eu le-am transcris aici ca să ne amuze, în niciun caz nu trebuie luate personal. De altfel, și eu m-am regăsit în câteva dintre caracteristicile personajelor descrise de autor.


„Magister musicae în țara surâsului” - Mircea Tiberian
Mic glosar de mitologie și patologie muzicală
Păstrătorul tradițiilor

_____“Această categorie poate fi întâlnită în cel puțin cinci ipostaze:
- Păstrătorul tradițiilor ancestrale
- Apărătorul valorilor perene ale artei universale
- Încremenitul în muzica generației sale
- Gardianul tradițiilor de luptă ale modernismului și ale avangardei
- Conservatorul, tradiționalistul pur sânge

1. Păstrătorul tradițiilor ancestrale.
_____Poate avea pasiuni inocente cum ar fi pasiunea pentru prăjitura Eugenia, pentru Luigi Ionescu, Dan Spătaru, pentru inubliabilul Pufarin sau șprițul de vin. În cazuri mai decise și implicate Dumitru Fărcaș poate fi preferat lui Jordi Saval, iar Nicolae Furdui Iancu ar putea oricând rivaliza cu Placido Domingo sau cu orice altă voce din panoplia marilor cântăreți ai lumii. Faptul că notorietatea primului e puțin mai mică reprezintă doar o chestiune de vizibilitate, în ultimă instanță de geografie, pentru că “noi, stând mereu în calea năvălitorilor n-am avut răgazul să ne organizăm ca cei din Europa de Vest așa că stăm mai prost la capitolul imagine”.
_____Când se ajunge la formele cronicizate și complexe de plasare a tradițiilor ancestrale se poate susține că limba latină a fost vorbită mai întâi de daci, iar spațiul carpato-danubiano-pontic a fost leagănul majorității civilizațiilor cunoscute, existența sfinxului din Bucegi fiind, în acest sens, probă de necontestat.
_____În plan muzical, un astfel de adevărat păstrător pune orice cântec popular pe același plan cu marile capodopere ale muzicii occidentale, urăște țiganii și rockerii care au stricat muzica națională, regretă epoca de aur, are în dulap un trofeu de la Cântarea României, iar în comodă un album cu fotografii din turneele ansamblului folcloric unde era angajat cu carte de muncă.

2. Apărătorul valorilor perene.
_____Este mai ponderat în opinii. Ascultă în general arii din operă, canzonete, dar posedă printre discuri (vinyl-uri de prin anii 60-70), așa cum e normal, și unele capodopere ale muzicii universale: concertele pentru pian de Grieg și Rahmaninov, Simfonia a V-a, concertul pentru vioară și Uvertura Coriolan de Beethoven, Rhapsody in Blue de Gershwin, Anotimpurile de Vivaldi, Bolero-ul lui Ravel și alte asemenea. În tinerețe a vrut să dea examen la conservator, dar părinții au insistat pentru altceva. A fost un pasionat ascultător al emisiunilor lui Iosif Sava. Acțiunile sale nu pot fi încadrate în sfera patologiei muzicale, ci mai mult într-o zonă de banalitate și bonomie tradiționalistă inofensivă. Aria sa de influență se reduce la cercul câtorva prieteni apropiați, vecini sau foști colegi de serviciu.

3. Încremenitul în muzica generației sale.
_____În realitate termenul încremenit nu se potrivește acestei categorii în ansamblul său ci numai rockerilor „bătrâni” sau a celor „întârziați”, „disco lovers-ilor”, „nouăzeciștilor”, „depeche-iștilor” și „progresiștilor” de tot felul (de la fani Genesis și Queen la degustători de Leonard Cohen și Joan Baez). Grosul armatei însă e format din ascultători devotați “valorilor tradiționale ale muzicii pop”. Pe aceștia i-am putea numi și “nostalgici ai vedetelor apuse”, milioane de iubitori ai lui Julio Iglesias, Toto Cutugno, Albano, ABBA, Gloria Gaynor, Lionel Richie, Bee Gees, Bonie M, Tom Jones, Beatles, Mireille Mathieu, Adamo, Dalisa și așa mai departe. Cu toții găsesc în muzică prilejul de a-și aminti de tinerețe, când, desigur, lucrurile erau mai adevărate și mai frumoase. Când vorbesc despre muzica de azi, ei deplâng la unison moartea melodiei, calitatea slabă a textelor, dispariția cântărețului cu voce și vulgaritatea videoclip-urilor.
_____O simpatie deosebită am pentru rockerii bătrâni. Fie că sunt hippie sau puri și duri, cu toții posedă o memorie ieșită din comun, capabilă să înșire tabele ale lui Mendeleev și lanțuri trofice conținând formații, albume, muzicieni, ani de apariție, concerte, biografii, mărci de chitări și amplificatoare, miile de cafele și țigările lor fără filtru. Radicali fiind, nu ascultă altfel de muzică, iar dacă, accidental sunt obligați să o facă, suferă, se consumă și pot deveni violenți.

4. Gardianul tradițiilor de luptă ale modernismului și ale avangardei.
_____Nu e nici creator, nici consumator de artă. El e connoisseur, uneori colecționar. De cele mai multe ori, însă apare pe post de agent provocator. Se așază pe o poziție superioară, iar de aici trage în masele de ascultători ignoranți cu nume de artiști necunoscuți, curente abia apărute și deja dispărute, instrumente ciudate, citate și date biografice greu verificabile. Se hrănește din jena sau exasperarea interlocutorilor.
_____Foarte interesante sunt întâlnirile față în față ale unor astfel de personaje; au loc atunci verificări la sânge ale cunoștințelor adversarului, expuneri docte ale unor clasamente năstrușnice, etalări de neologisme muzicale dintre cele mai spectaculoase. Fiecare își apără cu înverșunare aria de influență, dar, spre deosebire de înfruntările dintre masculul alfa și alți competitori, totul se termină, mai devreme sau mai târziu, cu o împăcare pe terenul schimburilor de informații, al unor afinități elective și al sentimentului de apartenență la o castă superioară a societății muzicale.

5. Conservatorul pur sânge – are o problemă cu prezentul și viitorul. El vede peste tot semnele decadenței ...” Etc.



_____Mă opresc aici cu transcrierea, dar cei care sunt curioși să citească cartea, pot afla mai departe ce crede autorul despre "conservatorul pur sânge", dar și despre:
_____- “Devoratorul de sunete” care “consumă în exces muzică de toate felurile. Oriunde, în metrou, pe bicicletă, în sala de sport, în magazine, la masă și uneori chiar în timpul somnului el are căștile pe urechi sau difuzoarele radioului date la maxim.”
_____sau despre
_____ - „Iubitorul de redundanță.” care “cultivă în mod naiv singurătatea acută și repetiția fără speranță. O face trăgându-și gluga peste căștile date la maximum, o face scufundându-se în delirul sonor al discotecilor și cluburilor unde orice comunicare este exclusă din pornire, își protejează indiferența prin vidul de identitate al muzicilor ambientale.”


_____Eu am ales să citez extins din rândurile dedicate de autor patologiei criticii și receptării muzicale pentru că mi s-a părut mai amuzant și mai de interes pentru noi, melomanii, dar acesta e mai degrabă un subiect marginal al cărții. De fapt, cartea lui Tiberian e cu adevărat importantă din alt motiv – ea arată tinerilor ce-și propun studiul muzicii câteva dintre întrebările esențiale pe care trebuie să și le pună oricine e interesat să aleagă calea artistică muzicală.

Highly recommended!
(The end!)


Sus
 Profil  
 

Afişează mesajele din ultimele:  Sortează după  
Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 7 mesaje ] 

Ora este UTC [ DST ]


Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat


Nu puteţi scrie subiecte noi în acest forum
Nu puteţi răspunde subiectelor din acest forum
Nu puteţi modifica mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi şterge mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi publica fişiere ataşate în acest forum

Căutare după:
Mergi la:  

Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Translation/Traducere: phpBB România