Ora este UTC [ DST ]




Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 33 mesaje ]  Du-te la pagina 1, 2, 3  Următorul
  Versiune printabilă

MUZICIENII NOSTRII
Autor Mesaj
MesajScris: 28 Feb 2014, 10:49 
Moderator
Avatar utilizator
Neconectat

Membru din: 02 Oct 2008, 10:11
Mesaje: 13269
Localitate: Bucuresti
M-am gandit, tot suntem pe un forum de profil (muzica + scule audio) si lipseste o rubrica care-mi pare necesara, o rubrica despre muzicienii nostrii care de cele mai multe ori sunt mai cunoscuti peste hotare decat in tara lor.
Consider asa, intr-o lume dominata de cancan si balci politic suprapus cu "experții în biancologie” (cat de jos s-a ajuns!!!) si asortata la toate chioscurile de ziare cu tzatze, fata de la pagina cinci si la toate bairamurile cu manele, orice informatie publica, cat de mica despre românii care inca mai construiesc CULTURA (chiar si pentru altii), nu strica niciodata.

_________________
prostia, ignoranta, lipsa educatiei elementare sunt cele mai letale arme de distrugere in masa.


Sus
 Profil  
 

Re: MUZICIENII NOSTRII
MesajScris: 28 Feb 2014, 10:51 
Moderator
Avatar utilizator
Neconectat

Membru din: 02 Oct 2008, 10:11
Mesaje: 13269
Localitate: Bucuresti
Citat:
Romania se schimba cu ei: tineri entuziasti, talentati, inovatori. Iata povestile romanilor care construiesc in prezent un viitor spre care putem privi cu optimism.

Un astfel de caz este si cel al Sinzianei Mircea, cea mai tanara persoana inclusa in lista muzicienilor romani difuzati de catre BBC Radio 3 si radiourile nationale din Uniunea Europeana, cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei. Pianista a concertat, atat ca solista, cat si in formatii pe scenele din Romania, SUA, Japonia sau Austria.

A studiat pianul la cea mai mare universitate de muzica din Europa - prestigioasa Scoala de Muzica si Dans din Koln, unde a fost singurul student care in anul doi a obtinut media maxima la toate examenele. Acum se afla la Guildhall School of Music London ca studenta Erasmus. De curand, a fost distinsa cu premiul special in arte la Gala Ligii Studentilor Romani din Strainatate.
http://www.ziare.com/scoala/studenti/vi ... ca-1277683

un concert pe care l-am scapat din pacate:
http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-166 ... fields.htm

_________________
prostia, ignoranta, lipsa educatiei elementare sunt cele mai letale arme de distrugere in masa.


Sus
 Profil  
 

Re: MUZICIENII NOSTRII
MesajScris: 28 Feb 2014, 11:44 
Neconectat

Membru din: 29 Iul 2009, 10:10
Mesaje: 629
Nicu Alifantis e in turneu prin tara

https://www.facebook.com/AlifantisOficial

"Iată programul complet al
Turneului Național Nicu Alifantis „Mozaic – 40 de ani de muzică”.
40 de ani de muzică, 40 de orașe, 40 de concerte !

Pitești – 1 martie, orele 19:00, Casa de Cultură Pitești.
Focșani – 2 martie, orele 19:00, Teatrul Municipal „Gh. Pastia”.
Galați – 3 martie, orele 19:00, Teatrul Dramatic „Fani Tardini”.
Constanța – 4 martie, orele 19:00, Casa de Cultură Constanța.
Tulcea – 5 martie, orele 19:00, Teatrul „Jean Bart”.
Buzău – 6 martie, orele 19:00, Sala Consiliului Județean Buzău.
Ploiești – 7 martie, orele 19:00, Casa de Cultură Ploiești.
Brașov – 8 martie, orele 19:00, Filarmonica Brașov (fost Cinema Patria).
Biletele la Agențiile sălilor de spectacole si pe www.bilete.ro

Botoșani – 11 martie, orele 19:00, Casa de Cultură
Piatra Neamț – 12 martie, orele 19 :00, Casa de Cultură
Suceava – 13 martie, orele 19:00, Casa de Cultură
Bacău – vineri, 14 martie, orele 19:00, Casa de Cultură
Vaslui – sâmbătă, 15 martie, orele 19:00, Casa de Cultură
Sfântu Gheorghe – 16 martie, orele 19:00, Teatrul „Andrei Mureșanu”
Biletele la Agențiile sălilor de spectacole si pe www.bilete.ro

Oradea – 18 martie, orele 19:00, Casa de Cultură
Satu Mare – 19 martie, orele 19:00, Casa de Cultură
Bistrița – joi, 20 martie, orele 19:00, Centrul Cultural „G. Coșbuc”
Baia Mare – vineri, 21 martie, orele 19:00, Teatrul Municipal
Biletele la Agențiile sălilor de spectacole si pe www.bilete.ro

Sibiu – 24 martie, orele 19:00, Filarmonica de Stat (Sala „Thalia”)Râmnicu Vâlcea – 25 martie, orele 19:00, Teatrul „Anton Pann”
Deva – 26 martie, orele 19:00, Casa de Cultură
Târgu Jiu – 27 martie, orele 19:00, Casa de Cultură
Craiova – 28 martie, orele 19:00, Teatrul Național „Marin Sorescu”
Călarăși – sâmbătă, 29 martie, orele 19:00, Casa de Cultură
Târgoviște – 30 martie, orele 19:00, Casa de Cultură
Brăila – 31 martie, orele 19:00, Teatrul „Maria Filotti”
Rm. Sărat – 1 aprilie, orele 19:00, Casa de Cultură
Biletele la Agențiile sălilor de spectacole si pe www.bilete.ro

Mediaș – 3 aprilie, orele 19:00, Sala „Traube”
Sighișoara – 4 aprilie, orele 19:00, Casa de Cultură
Alba Iulia – 5 aprilie, orele 19:00, Casa de Cultură
Tg. Mureș – 6 aprilie, orele 19:00, Palatul Culturii
Turda – 7 aprilie, orele 19:00, Casa de Cultură Biletele la Agențiile sălilor de spectacole si pe www.bilete.ro

Arad – 9 aprilie, orele 19:00, Palatul Cultural
Caransebeș – 10 aprilie, orele 19:00, Casa de CulturăReșița – 11 aprilie,orele 19:00, Casa de Cultură
Drobeta Tr. Severin – 12 aprilie, orele 19:00, Casa Tineretului
Caracal – 13 aprilie, orele 19:00, Teatrul Național
Biletele la Agențiile sălilor de spectacole si pe www.bilete.ro

Pentru cârcotași, iată ce am de spus:

1. În cazul în care nu vă ies la numărătoare, cele anunțate mai sus, cu următoarele 3 concerte care s-au ținut deja și care erau introduse in traseul turneului, se fac de 40.
Cluj – 16 decembrie 2013, orele 19:00, Opera NaționalăIași – 18 decembrie 2013, orele 19:00, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”
Timișoara – 23 februarie 2014, orele 20:00, Filarmonica „Banatul”

2. Orașele pe care nu le regăsiți în acest traseu vă promit că le voi vizita până la sfârșitul acestui an în măsura în care timpul îmi va permite.

3. Regret și îmi cer scuze totodată, pentru că inițial am anunțat 3 orașe, respectiv Bârlad, Lugoj și Mizil, care nu au mai fost incluse în tur pentru că sălile erau ocupate, astfel încât le-am înlocuit. Ele vor avea prioritate pentru a doua jumătate a anului.

4. Unele publicații (print sau online) au anunțat că în acest tur voi fi însoțit permanent de Mozaic Band, ceea ce este eronat. Este un turneu solo, singurele excepții fiind Timișoara si Brăila. De ce? Pentru ca la Timișoara, așa au vrut ei, PRBeta, iar la Brăila așa vreau eu, pentru că e orașul meu natal și concertul se va întâmpla împotriva voinței multor autorități locale, nu intrăm în amănunte!

Vă aștept cu drag și nerăbdare să ne întâlnim! "


Sus
 Profil  
 

Re: MUZICIENII NOSTRII
MesajScris: 30 Apr 2014, 12:08 
Neconectat

Membru din: 29 Iul 2009, 10:10
Mesaje: 629
Chiar imi doream albumele celor de la Nightlosers si nu stiam unde sa le caut..baietii le comercializeaza direct de pe site-ul lor

http://shop.nightlosers.ro/


Sus
 Profil  
 

Re: MUZICIENII NOSTRII
MesajScris: 23 Aug 2014, 22:50 
Avatar utilizator
Neconectat

Membru din: 01 Aug 2014, 13:28
Mesaje: 62
Localitate: Bucuresti / Ilfov
Florin Bogardo este un regretat cantautor care pe langa multe piese frumoase de muzica usoara a compus si muzica simfonica. Sper ca Stela Enache sa aiba puterea si resursele necesare pentru a darui lumii aceasta bogatie.

Eugen Doga, desi unii afirma ca nu este al nostru el fiind nascut in Transnistria, a compus piese superbe, inclusiv un vals considerat a 4-a capodopera muzicala a secolului XX. Se gasesc cateva CD-uri pe Amazon, dar si melodii pe Youtube pentru a va face o idee (ex: Waltz, Gramofon, Rondo, Sonnet, Rills, Sweet Dreams, Voal negru).

_________________
"Music is feeling" - Salvador Sobral


Sus
 Profil  
 

Re: MUZICIENII NOSTRII
MesajScris: 24 Aug 2014, 17:39 
Avatar utilizator
Neconectat

Membru din: 26 Mai 2009, 13:08
Mesaje: 111
Localitate: Muntii Fagaras
Exista viata si dincolo de Angela Gheorghiu ... :)

Virginia Zeani:
"This set is noteworthy—and reviewable and necessary—for the singing of Romanian soprano Virginia Zeani, a remarkable artist whose career, both on stage and on recordings, was overshadowed by her exact contemporaries, Maria Callas, Renata Tebaldi, Joan Sutherland, and probably a few others. Listeners to this somewhat blaring but sonically acceptable live, 1962 performance from Naples who do not know her art are in for a treat: Her timbre is unique—dusky at the bottom and middle and brilliant at the top, with just a tinge of sadness in the tone itself—and the manner in which she phrases, articulates, and emphasizes is invariably interesting and musical."
Suplimentar

Probabil cea mai cunoscuta soprana din Romania, Hariclea Darclée, cea pentru care Giacomo Puccini a creat Tosca!
Un articol mai amplu despre Tosca si Hariclea Darclée aici.
Info de pe net, pentru care nu garantez (cu exceptia faptului ca, intr-adevar, exista extrem de putine inregistrari cu ea):
"She made only a handful of recordings for Fonotipia in 1905, all exceedingly rare. These 78 rpm recordings, of Darclee are the most valuable records in existence. While none of them was ever offered for sale, Christie's Auction House briefly listed a record in 1992 expected to bring 1.2 million US dollars. Nevertheless, the record was withdrawn before the auction day."

Nu ar trebui uitat nici venerabilul Nicolae Herlea, care a a murit, din pacate, chiar anul acesta - la scurt timp dupa ce a dat un interviu pentru Radio Romania Muzical, pe care am avut norocul sa il ascult. A cantat pe toate marile scene, de la Scala si Bolshoi, la Royal Opera House din Londra si Met-ul din New York. Alaturi de vocile de aur ale perioadei. O dovada :)

Pe de alta parte, probabil ca multi o cunosc deja pe Maria Raducanu.


Sus
 Profil  
 

Re: MUZICIENII NOSTRII
MesajScris: 27 Oct 2014, 20:56 
Avatar utilizator
Neconectat

Membru din: 26 Mai 2009, 13:08
Mesaje: 111
Localitate: Muntii Fagaras
Din 1975, Viorica Cortez - aria "Stride la vampa" din Il Trovatore:
https://www.youtube.com/watch?v=esv3kn1Fxbs


Sus
 Profil  
 

Re: MUZICIENII NOSTRII
MesajScris: 19 Ian 2015, 13:10 
Neconectat

Membru din: 29 Iul 2009, 10:10
Mesaje: 629
Un interviu cu Alexandru Andries

http://adevarul.ro/entertainment/muzica ... index.html


Sus
 Profil  
 

Re: MUZICIENII NOSTRII
MesajScris: 14 Apr 2015, 17:25 
Neconectat

Membru din: 29 Iul 2009, 10:10
Mesaje: 629
Citat:
„Trăiesc unul dintre cele mai minunate momente ale vieții“
Interviu cu Alexandru BUBLIŢCHI

Canadianul Leonard Cohen e o legendă vie a muzicii moderne. Turneul său european cu spectacolul Old Ideas a fost un triumf. La Lisabona, ca şi la Bucureşti şi Verona, 15.000 de oameni au intonat, într-un sentiment de comuniune aproape religioasă, melodiile îndrăgite, la o mie de săruturi adîncime. Înainte de spectacol, l-am întîlnit pe cel care, conform presei de specialitate, conferă o sonoritate aparte pieselor interpretate: tînărul şi chipeşul („handsome“, scriu revistele de limbă engleză) violonist basarabean Alexandru Bubliţchi.

Dragă Alexandru, ne bucurăm să te întîlnim aici, la Lisabona, în ajunul spectacolului Leonard Cohen. De cînd îl cunoști pe Cohen?
Mulțumită proiectelor în care am fost implicat acum cîţiva ani în Spania, am început să cercetez, să văd cu cine am de-a face. Și din acel moment, m-a prins în capcană. Este o persoană extraordinară, cu o energie și o aură foarte speciale. Este un privilegiu să cînți cu el.

The Partisan, The Darkness, I’m Your Man, Going Home, So Long Marianne, Democracy, Famous Blue Raincoat,In My Secret Life, First We Take Manhattan, Take This Waltz – lista şlagărelor ar putea continua…
Abia acum am aflat că muzica pentru șapte-opt piese a fost scrisă de Sharon Robinson, una dintre coriste. Printre ele, și cîteva hituri; maestrul e foarte mulțumit de lucrul ei. Sincer să fiu, cred că acum trăiesc unul dintre cele mai minunate momente ale vieții... Apropo, am cîntat şi la Paris, trei nopți în celebra sală Olympia.
Ştim, ştim… Din afară nu ai prea crede că e vestita sală Olympia, nu-i așa?
Da. E îmbrăcată în postav roșu, micuță și plăcută, nimic extraordinar, destul de modestă, doar 1.800 de persoane. O sală celebră are o încărcătură spirituală deosebită… Din cauza locurilor puține, a trebuit să dăm trei spectacole în trei zile, să încapă toți spectatorii setoşi să-l asculte pe Cohen.

Și cum te-ai simțit la Olympia?
Foarte bine. Are o acustică deosebită. E un teatru. Eu sînt deprins cu teatrele și clar că după ce cînți pe un stadion în aer liber, unde suflă vîntul și ți-e frig și îți degeră degetele, iar în plus, nu simți proiecția sunetului, e altceva în sală, unde auzi cum merge sunetul. În prima noapte, aveam toți niște zîmbete largi, iar Leonard Cohen se uită la mine și întreabă: „Ei, cum?“ – „Fantastic, cu asemenea condiții și sînt deprins.“ Apropo, acuma face concerte mai lungi de patru ore. Cineva i-a spus că Bruce Springsteen a ţinut recent un concert de patru ore și cinci minute, iar el și-a pus în gînd să depășească această durată. Trebuie să spun, și o să vă convingeți, că-i reușește de minune.

În spectacolul de turneu sînt interpretate doar melodii de pe Old Ideas sau și alte albume?
Nu, de pe Old Ideas vor fi puține... De­pin­de... S-ar putea ca în toiul spectacolului să înceapă un cîntec ce nu figura inițial în program...
Spune-ne, cum te-a cooptat Cohen?
Păi, totul în viață se întîmplă foarte interesant. Cîntam în orchestră și îmi plăcea dintotdeauna să fac ceva aparte, deosebit, dincolo de muzica clasică. Și am format, la Barcelona, împreună cu un prieten, pe numele său Mario Mas, un grup. Interpretam piese scrise de el și muzică latino-americană, într-un cuvînt, musica do mundo. Am făcut un mic demo, pe care Mario i l-a arătat tatălui său, Javier Mas, un muzician excepțional.

Unul dintre cei mai faimoşi chitarişti ai lumii.
Exact. Domnul Javier a ascultat și a întrebat cine este băiatul cu vioara. Mario i-a spus: „Un prieten“, iar Javier a cerut numărul meu de telefon. M-a contactat și mi-a spus că are două proiecte cu muzică de Leonard Cohen. M-a întrebat dacă știu cine e, am răspuns, sincer, că n-am idee. Se întîmpla prin 2005-2006. Atunci mi-a propus să ne întîlnim și să iau și vioara. Mi-a vorbit despre Cohen și despre creația sa, am discutat despre muzică și m-a întrebat dacă știu să improvizez. Am zis că da, iar el m-a întrebat dacă pot să-l ajut cu proiectul. Și am acceptat, deși asta însemna că trebuia să mint la serviciu, deoarece teatrul de operă deținea drepturile mele de ima­gine și sunet, nu eram în concediu, aveam un program de făcut… Însă voiam foarte mult să particip și în proiectul lui Javier! Le-am zis celor de la operă că mi-au obosit mîinile, am făcut un pic de teatru, dar, în fine, am ieșit din situație: mi-au dat liber două săptămîni, „ca să-mi revin“. I-am salutat, am urcat într-o mașină și am plecat direct la repetiție...
Cei de la teatru au aflat mai tîrziu?
Nu... Poate au aflat, dar n-au spus nimic; proiectul fiind, în fine, foarte mediatizat, eu încercam să mă ascund. În mulţimea de fotografii, toată lumea zîmbește și doar un gagiu stătea deoparte cu mîna la față. De la teatru nu mi-a zis nimeni nimic, dar curios e faptul că, a doua zi după încheierea proiectului, am fost sunat: „Te simți mai bine?“. „Da...“ „Perfect, vino la lucru.“ Și uite că proiectul i-a fost prezentat lui Anjani Thomas, colaboratoarea sa fidelă, sosită împreună cu fiul său, Adam Cohen. Am făcut o repetiție și Anjani mi-a spus: „Știi, el caută de mulți ani un violonist și nu-l poate găsi“. Eu, crezînd că astea sînt istorii turnate la un pahar de vin, am zis da, da. Ea însă a continuat: „Uite, ai putea oare să...“. La care eu am răspuns că, în principiu, teoretic, da, aș fi interesat. În fine, totul a rămas un fel de vorbă, proiectul s-a încheiat excelent, toată lumea era mulțumită. Asta se întîmpla vara. În iarna următoare, am lansat iarăși un proiect, un gen de turnee prin Spania, unde muzica lui Cohen era cîntată de staruri spaniole cu aranjamente de Javier Mas, care era directorul nostru muzical; aranjamentele erau în stil mediteranean, cîntecele lui Cohen în original, ca să zicem: un gitano cînta în stil flamenco The Gipsy’s Wife, foarte curios și foarte interesant. Maestrului i-a plăcut foarte mult, am realizat turneul, iar Anjani a spus că şi Cohen ar vrea un turneu și că mai mult ca sigur din bandul în care eram, inițial patru trebuiau, teoretic, să-l însoţească în turneu. Din patru au rămas doi, eu și Javier, apoi din doi a rămas unul: Javier. Viaţa mea continua în ritmul obişnuit, Javier plecase, au început repetițiile, iar Cohen a făcut audiții pentru un post de violonist în SUA, mulți au venit și au cîntat, audiția fiind cîștigată de o domnișoară foarte talentată, pe numele ei Christine Wu, o excelentă violonistă clasică, însă nu-i prea ieșea să improvizeze, or, aici trebuie să fii foarte flexibil. De exemplu: cînd începi să cînți, ei îți spun hai, cîntă ceva, uite, în mijlocul acestui cîntec, hai, cîntă ceva, dar cîntă astfel ca mie să-mi placă, știi... Și clar, dacă nu ai făcut jazz, te pierzi...
Adică, nici eu nu am făcut jazz la modul serios, dar am ascultat tot timpul, jazzul m-a pasionat dintotdeauna; totuşi, dacă nu te-ai antrenat în direcția asta, atunci nu știi cum se face... Din păcate, mulți muzicieni care profesează muzica clasică știu doar să citească notele... I le-ai luat, s-a pierdut... Ei au acceptat-o, dar peste două săptămîni, cînd deja nu era satisfăcut de cîntarea ei, Cohen i-a spus: „Mul­țumesc, dar nu mai avem nevoie“… A fost o lovitură extraordinară, semnase deja contractul și cred că l-a și dat în judecată ulterior. În fine, s-a rezolvat, au chemat vechiul violonist, un armean celebru, Rafi Hakopian, care a cîntat cu Cohen prin anii ’70-’80. Curios e că armeanul nu vorbea o boabă de engleză, deși locuia în Los Angeles de vreo 40 de ani, a venit cu fiul, care îi era traducător, și cînta ce voia, după dispoziţie. Îl rugau: „Uite, poate aici facem un aranjament, aici te rog să nu cînți, iar aici să cînți“, el zicea „Da, da“… și cînta peste tot. Peste două săptămîni, iarăși: „Mulțumim, dar nu e ceea ce avem nevoie“… Atunci Cohen l-a vizitat pe Javier și i-a spus: „Știi, am văzut discul făcut de voi în Spania, mi-au plăcut aranjamentele, totul a fost extraordinar... Dar băiatul de la vioară cine e?“. „Păi, iată un băiat din Moldova, stabilit la Barcelona...“ „Sună-l și întreabă-l dacă vrea să vină.“ Javier m-a sunat și mi-a prezentat situația, întrebînd la urmă dacă vreau să vin… Eram prin Asturia, trebuia să avem un concert cu orchestra și îi zic: „Evident că vreau să vin…“. Am fost contactat de avocații lui, că pînă la el e foarte complicat să ajungi, existînd cîteva „filtre“, și le-am explicat că, fiind originar dintr-o țară care nu este membră a Comunității Europene, vor apărea dificultăți… Însă americanii, fiind americani, au zis: „No pasa nada, vom avea grijă să fie totul bine“, iar procesul a demarat, adică, trecerea prin diferite instanțe… E clar că în circumstanțele date trebuia să las lucrul la teatru, nu puteam să combin două activități… Am spus la teatru: „Mulțumesc foarte mult, mi-a plăcut enorm să lucrez aici trei ani extraordinari, dar acum doresc să fac altceva“. Am plecat la Madrid, la început, totul era ușor, mi-au deschis rapid viză în SUA; problemele s-au complicat la vizele pentru Marea Britanie, Noua Zeelandă, Canada, Australia. Refuzurile erau fără motiv, unul dintre manageri spunîndu-mi, ulterior, că era imposibil și că nu s-a putut face absolut nimic, deși s-a depus un efort enorm. În acel moment, au decis să nu mai ia vioară în turneu. Și era un băiat la saxofon și multe alte instrumente de suflat, acesta cînta solo-urile scrise pentru vioară. Oricum, a fost bine primit de public, totul a fost bine...

Dar tradiția tînguită a cîntecelor nu poate fi redată fără vioară... Leonard Cohen vine oarecum şi el de pe aici, bunicul lui dinspre tată e născut undeva la Berdicevo, în fosta Polonie supusă Imperiului rus…Vioara simte exact ce jinduieşte sufletul nostru.
Mulțumesc... Și turneul, deci, urma să dureze un an, dar a mers atît de bine, că a continuat trei. S-a terminat turneul, eu îmi duceam viața, ei pe ale lor, între timp, am primit cetățenia română, și într-o bună zi mă sună Javier și îmi spune: „Uite că spaniolii i-au acordat Premiul Principe de Asturias, un gen de nobil în muzică, iar Fundația Principe de Asturias dorește ca noi să facem un concert de omagiere, adică el să vină și noi să-i cîntăm muzica într-un teatru“… „Da, nici o problemă, cu mare plăcere.“ Și am montat proiectul ăsta, era vioară, lăută, chitară spaniolă, percuție și două fete cîntînd. Suna foarte bine. A venit, i s-a acordat premiul, a luat loc și m-a ascultat pe viu, și atunci cred că a realizat ce a lăsat în urmă. După concert, s-a apropiat de fiecare dintre noi, mie mi-a strîns mîna și cu vocea-i gravă mi-a spus: „Beautiful playing, Alex. Beautiful“. Și privea așa în jos, de parcă-i era jenă, rușine de ceva. Nici măcar nu se uita la mine... Poate din cauza celor întîmplate anterior. I-am mulțumit frumos și tot mă gîndeam cum să-i spun că deja am pașaport românesc... Din acel moment, au început juriştii să se intereseze de situația mea legală, deoarece demarase noul proiect, iarăși m-au contactat și m-au întrebat: atunci le-am spus că totul e bine, fără dificultăți în obținerea vizelor, „deci putem începe..., dacă doriți...“. Și viza s-a făcut în două zile, foarte rapid. Se planificase să începem repetiţiile pe 15 iunie, dar era atît de entuziasmat și atît de repede dorea să ne întîlnim, că ne-a chemat pe 2 mai. Am ajuns noi pe 2 mai, ne-am întîlnit a doua zi... E o persoană extrem de sensibilă, elegantă, vorbește foarte călduros. Mi-a spus: „Îmi pare bine că ai ajuns, o să ne cunoaștem de acum înainte“, iar prima repetiție, de fapt, nu repetiție propriu-zis, mai degrabă apropierea noastră a avut loc atunci. Stînd și vorbind, la un moment dat, s-a așezat pe podea cu chitara în mînă și a început să cînte, să murmure ceva; suflătorul, la fel, și-a luat saxofonul, s-a așezat aproape și a început să cînte împreună cu el. Eu mi-am luat vioara și m-am așezat. Atunci el continuă cîntecul, și cînd vine momentul pentru improvizație, se uită lung la cineva, îi dă tonul. Se uită la mine și dă din cap, iar eu încep să cînt, improvizez, el cîntă mai departe. Încă o strofă, iarăși se uită la mine, eu iarăși cînt. Același cîntec, repetă strofa, eu cu gîndul că îi va da altcuiva intrarea, el nu, se uită a treia oară la mine și eu mă străduiesc să improvizez ceva diferit. Am tot cîntat și cîntat. A durat vreo zece minute, l-a întins destul. La urmă, și-a scos ochelarii și a zis: „Prieteni, va fi ceva extraordinar!“. Și toți au izbucnit în urale... A fost un fel de botez al focului. Știi, uneori se întîmplă ca toți muzicienii să fie foarte buni, dar ceva să nu meargă ca lumea. Iată însă că în acest caz a fost ceva fantastic, o chimie specială, a mers din prima. Mai bine nu se putea imagina.

Și ai semnat un contract pe termen limitat...
Exact. Contractul este pe 18 luni. E clar că totul depinde de sănătatea lui... Iar după 18 luni, dacă totul merge bine, e posibilă prelungirea pînă la trei ani. După turneul nord-american, se intenţionează concerte și în America de Sud și în Africa de Sud, pe toate continentele... El spune: „We have to follow the sun“. Am avut niște concerte la Dublin, am cîntat în aer liber, pe un frig de Doamne ferește, ieşeau aburi de la respirație. Erau aparate ce suflau aer cald, însă oricum trebuia să cînt bine îmbrăcat, era jale mare. El a rezistat foarte bine, de noi mai rău, că stăteam locului. E rezistent din punct de vedere fizic, face meditație, sare în sus, mănîncă puțin. Are un profesor de zen, un japonez pe nume Roshi, de 105 ani.

Şi totuşi, ne-ar interesa cum e Leonard Cohen în existenţa de zi cu zi, în afara scenei. Se ştie că debarcarea VIP-urilor la hotel e adesea un coşmar pentru personal, se expediază în prealabil cogeamite patalama cu toate exigenţele (ca să nu zic mofturile). Leonard Cohen e pretențios, în genere?
Nu, absolut. E o persoană binevoitoare, caldă, foarte discretă. Casa lui din Los Angeles, nu am fost personal, dar unul din membrii trupei mi-a spus: „Casa lui e cît sufrageria mea...“. O casă cu două niveluri, austeră, destul de modestă. În hotelurile în care mergem, deși i se oferă cele mai bune camere, optează pentru cele nepretenţioase, cu cît mai simple, cu atît mai bine.
Stați la același hotel sau în hoteluri diferite?
Stăm la același hotel. Noi, membrii echipei, sîntem privilegiați, pentru că este o persoană generoasă. De regulă, superstarurile zboară cu avionul, iar trupa merge cu autocarul. Sau cineva zboară cu avionul privat, ceilalți cu avionul de rută, la clasa econom, și asta în cel mai bun caz. Leonard Cohen dorește ca noi să fim cu el, cît de mult posibil. Noi zburăm împreună cu el într-un avion privat. Stăm la același hotel, adică nu există nici un fel de separație.

Copii, nepoți?
Are un băiat și o fată. Pe băiat îl cheamă Adam, pe fiică o cheamă Lorca. Și are doi nepoți. Viva, de la fată, și un nepot de la fiul său, pe care nu știu cum îl cheamă. Nu e un bunic obișnuit, adică petrece timp cu nepoţii, însă nu prea mult. Este o persoană delicată, care nu se implică... Nu, libertate totală... absolut, cam asta e...

Păi, s-ar putea altfel? E sacerdotul libertăţii. Ca pasărea în tării, cîntă libertatea: „Like a bird on the wire,/ like a drunk in a midnight choir/ I have tried in my way to be free.“ Poemele sale împacă extremele, noţiunile incompatibile – ironie şi sentimentalism, dragoste şi moarte, tandreţe şi violenţă, patetism şi sinceritate. Sau, cum zice alt refren: „He wants to write a love song/ An anthem of forgiving/ A manual for living with defeat/ A cry above the suffering“, adică un manual pentru a trăi înfrîngerea, un strigăt în suferinţă... Deducem că e extrem de ataşant şi atent cu cei din preajmă.
Asta aşa e. Eram la Madrid, în autobuz, cînd a venit managerul principal și ne-a propus: Leonard zice că a stat în hotelul ăsta cu ceva timp în urmă, a luat masa la restaurantul hotelului și este extraordinar. Deci, vă invită pe toți. Nu e obligatoriu să mergeți toți împreună. Fiecare poate să meargă cînd vrea. Și are, uite, numeroase detalii din astea faţă de toți... Chiar dacă ne plătește foarte bine și fiecare dintre noi și-ar permite o cină la restaurant, ne face onoarea de a ne invita. Eu am avut o problemă de spate în Suedia. Slavă Domnului, nu aveam spectacol în seara aceea. Dimineață, la micul dejun, mîncam în voie, discutam cu colegii. Și la un moment dat m-a apucat. M-a străfulgerat, pur şi simplu. Nu puteam răsufla de durere, aveam impresia că cineva mi-a băgat un cuțit în spinare... Probabil de la curent sau cine ştie de ce, mi s-au blocat mușchiul și nervul. Era imposibil să întreprind ceva... Și atunci s-a implicat foarte mult. Mă suna la fiecare trei minute, mi-a adus personal medicamente, a chemat maseurul, a aranjat să mi se facă acupunctură, tot ce se putea. Seara m-a sunat și m-a întrebat: „Ai luat cina?“. „Nu“, zic. „Nici eu. Hai să mîncăm.“ Am fost doar noi doi și am stat de vorbă... Și mi-a spus niște lucruri foarte frumoase. „Uite, sînt foarte mulțumit de cum sună grupul. Sînt convins că formula pe care o am acuma e cea mai bună din toată cariera mea. Bandul ăsta sună cel mai bine dintre toate pe care le-am avut pînă acum. Și știi de ce?“ Zic: „Fiecare e foarte bun...“ „Da, dar este o cauză... Tu.“ Poate a zis astea doar ca să mă consoleze…, poate nu e frumos să zic toate astea despre mine…
De ce? Sînt doar nişte constatări.
Nu voi putea uita ce mi-a spus atunci: „Uite, ai venit tu și nivelul grupului s-a ridicat. Pentru că ai adus școala pe care o ai și toată lumea încearcă să cînte mai bine ca să atingă nivelul pe care îl ai tu“. Eu m-am făcut roșu și am început să-i mulțumesc...

Ți-a trecut spatele imediat...
Nu, dar cuvintele sale au fost ca un balsam pe suflet. Şi pe corp. E foarte mulțumit de fiecare. Muzicienii sînt extraordinari. Javier Mas e aparte, fiind un bun prieten al meu, cîntă la numeroase instrumente cu coarde. Pe urmă, Mitch Watkins, un chitarist de jazz, cînd se pune pe cîntat, uiți de toți ceilalți. Are o manieră extraordinară de a cînta... Neil Larson, alt exemplu. Sînt mari personalități, pe care eu, cîndva, le ascultam pe discuri acasă... Și mă simt fericit, pentru că reuşesc să cînt exact ceea ce îi place lui Leonard Cohen.

Și zona noastră balcanică totuși, din punct de vedere muzical, e foarte importantă.
Şi şcoala… Școala noastră e foarte bună.

Chiar voiam să te întrebăm cine ți-a fost profesor...
Am avut noroc de un profesor minunat, doamna Ala Guseva, din primii ani de şcoală. Şi la un moment dat am rămas fără profesor. După cîte ținem minte cu toții, în anul 1992, Liceul „Eugen Coca“ a fost împărțit în două licee diferite, iar profesoara mea, rusoaică, a plecat la Liceul Rahmaninov. Eu aveam dilema dacă să rămîn sau nu la Porumbescu, liceul românesc. Era totuși profesoara mea, o profesoară foarte bună. Și din păcate, atunci tata umbla pe la ministere și lupta cu separarea liceelor, încercînd să explice că nu se poate face şcoală după criterii etnice, că există tradiţii seculare, că cei mai buni plecau în alt liceu, și în urmă rămînea... cine rămînea... L-au făcut nepatriot etc. Iar eu am rămas fără profesoară. Atunci am avut noroc de domnul Boris Dubosarschii, care avea numai elevi de Conservator. Și stînd de vorbă cu tata, a aflat că eu am rămas fără profesor.... La care Dubosarschii a întrebat la cine am studiat. „La Guseva“, a răspuns tata. În mod normal, 99% dintre cei care plecau de la Guseva din școală mergeau la Dubosarschii la Conser­vator. Și atunci i-a spus: „Nu prea practic asemenea chestii, dar lasă-l să vină să-mi cînte“. Și am venit eu, a fost foarte interesantă întîlnirea, el fiind destul de neobișnuit, i-am cîntat, iar după prima lecție mi-a zis: „Vino joi, și vezi că mie nu-mi plac întîrzierile“. Înainte de a pleca, tata mi-a zis: „Cîntă bine, că dacă ajungi să-ți predea el, lucrurile vor merge foarte bine...“. Aşa a fost. Și am devenit apoi și foarte buni prieteni...
Şi talentul pentru improvizație de unde vine?
Nu, la improvizație nu am lucrat cu nimeni... Improvizația vine din faptul că, acasă, cîntam după melodiile moderne... Ce auzeam pe disc, cîntam la vioară cum mă ducea capul.

Era oarecum un gest de revoltă la adresa muzicii clasice?
Nu, absolut, era ceea ce îmi cerea mie sufletul... Îmi plăcea și îmi place jazzul, nu atît cel pur, cît jazzul fuzionat cu alte stiluri. Și muzica clasică îmi plăcea, eram în domeniul ăsta. Însă îmi luam libertatea să încerc şi altceva.
Deci, am făcut la Chişinău Conservatorul, dar nu în cinci ani, ci în patru. Apoi am plecat. Am fost în mai multe state europene, inclusiv în Austria, unde am luat lecții la Michael Fischenschlager, la Viena, un timp, apoi am fost și în Germania; totuși…, noi sîntem latini și ne trage către țări latine, ne sînt mai aproape. În plus, profesorul meu de la Barcelona, care era pe atunci profesor și la Madrid, și la Bruxelles, și în Canare, după ce am făcut cu el două master-classuri, mi-a propus să vin la el. Atunci am plecat acasă, existînd posibilitatea să fac doi ani într-unul. Și m-am apucat de vioară, terminînd mai repede. La Barcelona am făcut studii postuniversitare. Însă, evident, școala noastră a fost fundamentală. Studiile ulterioare nu au adăugat prea multe.
Mergi la repetiție în ajun de concert?
Noi facem doar sound check vreo 30 de minute înainte de spectacol, testăm fiecare instrument, acesta fiind mai mult un procedeu tehnic, un test de acordare, dacă doriți. Am făcut repetiții intense, două luni și jumătate, o perioadă destul de lungă. Leonard Cohen nu foloseşte niciodată prompter ca să-şi aducă aminte versurile. Timp de o noapte, cîntă peste 30 de cîntece. Are o memorie extraordinară. Desigur, nici nu poate fi vorba de playback. De fapt, nimeni din SUA nu-și permite să facă playback.

De aici, de la Lisabona, încotro plecați?
Va fi ultimul nostru spectacol în Europa, după Berlin, Londra, Verona, Bucureşti, Helsinki, Madrid, Barcelona – am concertat în mai toate marile oraşe europene. După asta, eu plec la Barcelona, apoi la cîteva zile acasă, la Chişinău, ceilalţi, fiecare unde doreşte. Vom avea trei săptămîni libere și pe urmă trebuie să fim în Austin, Texas. Acolo începe turneul în Statele Unite și Canada.

Ați cîntat și prin alte spații decît cele, să le zicem, tradiționale europene... Asiatice, bunăoară?
Leonard Cohen a primit oferte din China, dar probabil n-o să plece, deoarece chinezii îi cer să schimbe versurile unor cîntece în care se cîntă despre piața Tienanmen, de exemplu, iar el nu va schimba versurile, turneul fiind deci sub semnul întrebării. I-ar plăcea foarte mult India, are propuneri să concerteze. Și mie, de fapt, mi-ar plăcea. Și cam asta e... Planificăm să ne întoarcem în Europa peste un an cu un turneu. Pînă atunci, avem în plan să concertăm în SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud și poate America de Sud.
Dar la Barcelona lucrezi în continuare, ai ceva programat? Ai să poți reveni mai tîrziu acolo?
Păi sigur. Am avut o viață pînă la Leo­nard Cohen și voi avea după. Evident. Am avut de lucru pînă la el și o să am și după aia. Acum, viața mea și a colegilor mei este formidabilă, toți sînt amabili, condiții de cinci stele. Impor­tant este să nu te deprinzi. Vine un moment cînd totul se termină. Și toți sînt mulțumiți. Avem o armonie foarte specială. Dacă în turneul precedent, de acum patru ani, se spune că, poate, directorul muzical nu se prea înțelegea cu chitaristul, chitaristului nu-i plăcea saxofonistul, saxofonistul se plîngea că nimeni nu-l iubește, Javier Mas stătea cu spatele la toți și cînta la public, de parcă nu-l interesa ce se petrece, acum avem un respect reciproc profund.

Cum a fost cînd ai cîntat pentru întîia oară pe stadion? Nu ai avut impresia că sunetul se duce în gol?
Băieții de la sunet, care lucrează cu noi, sînt, după spusele lui Cohen, cei mai buni din lume, și cred, pentru că sînt într-adevăr extraordinari. De exemplu, tu cînți, cînd faci sound check, iar eu mă întorc, pentru că avem un tehnician de monitoare care ne face să ne auzim între noi pe scenă (îl cheamă Russel Ross și nu are un ochi, și poate asta îl face să audă mai bine, are o ureche extraordinară). Și tu îi spui: „Am nevoie de un pic mai multă «strălucire» în sunet...“. Iar el imediat își face magia, încerci sunetul și e exact ceea ce ai vrut. Sau ai nevoie de mai mult bass sau mai mult cor, să se simtă vioara, să nu fie un sunet plan, să poți transmite emoțiile, și timp de cîteva secunde, nu știu ce face, dar este extraordinar. Cînd cîntăm pe un stadion cu 15.000 de locuri, ne aude publicul, toate cuvintele se aud clar. Iar presa spune că sunetul e atît de bine proiectat, încît te simți ca într-un club micuț de jazz, sunetul e foarte intim și calitativ și se aude absolut tot.

Spune-ne despre vioara ta...
Sînt foarte mulțumit de instrumentul meu, este o vioară italiană foarte veche, o am mulțumită tatălui meu. El se urca în mașină și pleca în Transcarpatia, fost teritoriu austro-ungar. Și acolo, prin sate, prin munți, cine știe pe unde, găsea lăutari bătrîni care păstrau instrumente originale de pe timpuri. Tatăl meu nu cîntă la vioară, dar are o intuiție extraordinară. Astfel, datorită lui, am un instrument foarte bun, cu care sînt fericit, pot să scot absolut totul din el... Cum zicea prima mea profesoară, ea m-a învățat valoarea sunetului, era în special atentă la sunet. Majoritatea profesorilor erau atenți la tehnică, dar ea spunea: „Dacă nu ai sunet, tehnica nu interesează pe nimeni“. Foarte bună profesoară. Extraordi­nară pentru copii. Ea pune bazele. Am avut noroc cu ea. Așa e, din păcate, dacă de la început profesorul e indiferent, totul merge rău. În mod normal, îi duce pe elevi pînă la vîrsta de 17-18 ani, noroc pe care eu nu l-am avut, pentru că ne-am despărțit mai devreme. Dar cum nu trăiam departe, ne întîlneam periodic, mă mai vizita și mai făcea cîte o lecție cu mine.

E la curent cu succesele tale, comunici cu ea?
Ocazional, da... Nu am avut o relație familiară, cum am, de exemplu, cu Dubo­sarschii, dar cînd ne vedem, evident ne îmbrățișăm, ne pupăm, vorbim. Acum am două viori. Am avut un accident în Statele Unite cînd făceam repetiții și a trebuit să plec la lutier să-i las vioara cîteva zile ca să mi-o facă... A fost acolo o problemă. Și în această perioadă, mi-a dat Maestrul una dintre viorile lui. Clar că era dezastru total pe lîngă instrumentul pe care îl am eu. Îmi trebuia un al doilea instrument. Cea­laltă vioară, germană, am cumpărat-o de la un rus în Spania. El terminase şcoala Gnessin, a cîștigat și cîteva concursuri cîntînd la ea, dar așa a fost să fie, că în Spania nu prea i-a ieșit, i s-a născut un copil și a fost nevoit să lase muzica, să se apuce de construc­ții, a venit momentul cînd îi trebuiau mulţi bani și nu mai avea nevoie de vioară. Eu văzusem instrumentul la altcineva căruia el îi lăsase vioara să cînte și i-am spus că dacă doreș­te vreodată să o vîndă, să-mi spună mie. Iată că am două instrumente de încredere, pot să exprim ceea ce simt. Cîteodată vrei să spui ceva special, însă instrumentul nu se lasă, nu poți exprima ce dorești. Din fericire, nu am asemenea probleme de creație.


http://www.observatorcultural.ro/Citest ... tails.html

https://www.youtube.com/watch?v=CzxkbXb420E


Sus
 Profil  
 

Re: MUZICIENII NOSTRII
MesajScris: 29 Iun 2015, 12:31 
Neconectat

Membru din: 29 Iul 2009, 10:10
Mesaje: 629
Interviu cu Sergiu Celibidache (1978)

Foarte interesant ceea ce spune de la minutul 6.15
https://www.youtube.com/watch?v=ITcBZ-ayp3I


Sus
 Profil  
 

Re: MUZICIENII NOSTRII
MesajScris: 29 Iun 2015, 13:08 
Avatar utilizator
Neconectat

Membru din: 20 Noi 2008, 16:18
Mesaje: 249
Localitate: Bucuresti
Avem un concurent roman --la violoncel, nu la pian-- la a 15-a editie a Concursului Ceaikovski. Puteti viziona livestream-uri de la toate sectiunile si etapele aici:

http://tch15.medici.tv/en/

_________________
"It is never too late to have a happy childhood"


Sus
 Profil  
 

Re: MUZICIENII NOSTRII
MesajScris: 01 Iul 2015, 10:07 
Avatar utilizator
Neconectat

Membru din: 20 Noi 2008, 16:18
Mesaje: 249
Localitate: Bucuresti
Andrei Ionuț Ioniță a ajuns in finala: http://tch15.medici.tv/en/performance/r ... 0-grand-ha

_________________
"It is never too late to have a happy childhood"


Sus
 Profil  
 

Re: MUZICIENII NOSTRII
MesajScris: 01 Iul 2015, 19:15 
Avatar utilizator
Neconectat

Membru din: 20 Noi 2008, 16:18
Mesaje: 249
Localitate: Bucuresti
The names of the winners of the XV International Tchaikovsky Competition:

Cello Awards:
Andrei Ionuț Ioniță, First Prize
Alexander Ramm, Second Prize
Alexander Buzlov, Third Prize
Pablo Ferrández-Castro, Fourth Prize
Seung Min Kang, Fifth Prize
Jonathan Roozeman, Sixth Prize

_________________
"It is never too late to have a happy childhood"


Sus
 Profil  
 

Re: MUZICIENII NOSTRII
MesajScris: 20 Aug 2015, 06:20 
Avatar utilizator
Neconectat

Membru din: 14 Mai 2011, 11:13
Mesaje: 908
Localitate: Bucuresti
Un articol interesant despre viata lui George Enescu:
http://adevarul.ro/cultura/arte/george-enescu-copilarie-ca-rana-vie-era-mama-inspaimantataca-baiatul-muri-1_55d46e34f5eaafab2cb8c9bb/index.html

_________________
“Without music, life would be a mistake.”― Friedrich Nietzsche


Sus
 Profil  
 

Re: MUZICIENII NOSTRII
MesajScris: 20 Aug 2015, 09:02 
Avatar utilizator
Neconectat

Membru din: 06 Noi 2008, 19:05
Mesaje: 879
Localitate: Bucuresti
remoteviewer1 scrie:


Saracu' Enescu... Am mila pentru el si imi pare sincer rau de viata lui, mult prea irosita din pricina acelei fufe, autodenumita "printesa" (?!) Dar, pe undeva, din pricina copilariei sale, marcata de grija obsesiva a maica-sii fata de el, nici nu prea avea cum sa se dezvolte altfel, devenind mult prea vulnerabil la problemele vietii, ca dovada ca - desi artist de succes - nu prea "le-a avut" cu femeile, ramanand obsedat de o nebuna bezmetica... Pacat de el si de talentul sau, intrucat cred ca ar fi putut oferi Muzicii inca multe lucrari valoroase, daca si-ar fi putut struni mai bine moralul, sentimentele...

Von Karajan a dus-o bine sub toate regimurile, murind bogat, implinit si glorios. Enescu, vai de capul lui, a inceput prin a fi considerat lautar la Castel, a terminat in saracie si boala, langa o nebuna desfigurata...


Sus
 Profil  
 

Afişează mesajele din ultimele:  Sortează după  
Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 33 mesaje ]  Du-te la pagina 1, 2, 3  Următorul

Ora este UTC [ DST ]


Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat


Nu puteţi scrie subiecte noi în acest forum
Nu puteţi răspunde subiectelor din acest forum
Nu puteţi modifica mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi şterge mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi publica fişiere ataşate în acest forum

Căutare după:
Mergi la:  
cron

Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Translation/Traducere: phpBB România