johndoe21ro wrote:daca este dezechilibrat tonal (suna subtire, deci cu prea multe inalte, tipator, agresiv, etc sau, dimpotriva, suna gros, infundat, samd) sau daca este sarac timbral oboseste mai repede urechea ca unul care nu exceleaza la nici un capitol dar care astfel nu iese in evidenta. Tocmai in asta sta muzicalitatea, in echilibrul tonal, in bogatia timbrala, in microdinamica...
In opinia mea situatia e chiar inversa.
Sa ma explic - exista sunet care din punct de vedere (sa zicem) tonal poate este prea pe inalte, poate in alta situatie e prea pe bas sau in alta situatie este emis din boxe care sunt incapabile sa redea o parte din banda audio (capetele benzii, exemplu - fara prea mult bas, fara tzatz-uri, doar pe medie, si aia stramba!) si cu toate astea sunetul respectiv este extraordinar de bun pentru majoritatea oamenilor (si asa cum am spus, consider, majoritatea oamenilor neatinsi de filoxera si cu auzul intact vor aprecia in comun si vor ajunge cam la aceleasi concluzii, bun/prost).
Astfel, echilibrul tonal nu mi se pare un ceva anume definibil. Auzul omenesc este completat in mare masura de imaginatie/memorie/prejudecati/obisnuinte/asteptari si sunetul real e foarte complicat (de ajuns ne este sa ascultam muzica simfonica neaplificata si percepem cat de multe sunt cuprinse in atat de aparent putin! Apropos, in sunetul real nu exista basi, medii si inalte si de multe ori in sala neamplificata nu exista inalte, cateodata nici bas si deloc stereo/soundstage, insa sunetul ala "mono" depaseste cele mai bune sisteme din lume!).
Si nu cred ca exista supra oameni "lilieci" mai cu auz decat altii (in ciuda povestilor). Exista doar surzi si oameni care mai bine si-ar cauta talentele prin alte parti - unii isi cauta inadins nivelul maxim de incompetenta; in rest exista oameni normali mai mult sau mai putin avizati, deci mai mult sau mai putin ATENTI. Si defapt toti pacatuim prin completarea a ceea ce auzim cu ceea ce defapt nu auzim si se afla in capetele noastre (si tine de o anume memorie si o anume educatie).
Asa apare intrebarea - ce inseamna pana la urma calitatea audio ("hiend") ?! Ei bine, nu cred ca se poate defini in mod stiintific, masurabil si tehnic si nici nu inseamna echilibru tonal, nici viteza, nici detaliu neaparat. Aici e nedumerirea celor care nu au auzit dar vor sa-si inchipuie cum vine treaba.
As spune, cel mai bun indiciu al calitatii audio (sunet reprodus de scule audio) se afla in zona emotiei, sentimentelor, bucuriei auditiei, impresionarii (aparitiei emotiei) auditoriului, defapt intr-o zona care induce un spectacol real celui care asculta. Si asa cum am spus/sugerat mai sus respectiva stare/emotie/impresionare se poate produce si cu un sunet aparent (si real) dezechilibrat tonal. Pare ciudat ce spun dar oricine poate intelege printr-un exercitiu simplu - comparatia a cel putin doua perechi de boxe din categorie asemanatoare de calitate; astfel putem auzi cat de mare este diferenta intre mai multe incinte acustice la fel de performante. Intrebarea este, care e cea mai corecta ?! E vreuna corecta?! Evident, ar fi simplu, corecte sunt alea care reproduc sunetul asa cum il auzim in sala reala. Insa pe drumul reproducerii intervin atat de multi factori variabili incat e foarte greu de pastrat o socoteala tehnica, masurabila, cuantificabila. Primul factor perturbator sunt microfoanele care aud altfel decat urechea umana. Conteaza si cum si unde sunt puse, conteaza si cate sunt. Apoi intervin sculele profy care capteaza, apoi intervine inginerul de sunet in studio, apoi intervine transferul pe suport (digital sau analogic) si la urma intervin si sculele noastre care citesc inregistrarea. Intr-un asemenea haos nu se poate face ordine pe cale conventionala-tehnica, nu e masurabil, nici cuantificabil. Nu se poate pur si simplu. La urma ne asezam si ascultam si apreciem, ne place sau nu. Asta-i problema, aici apare conflictul intre diverse tabere. Unii spun ca aceasta apreciere este o minciuna, o chestie "pe gusturi", intamplatoare, pe chefuri si astfel acestia incearca sa cuantifice (ceea ce nu poate fi cuantificat). De exemplu banda audio, echilibrul tonal (cum il stabilim ?! Cu analizorul spectral ?! Haha! Incercati, alegeti si decideti dupa analizor si alte scule dupa care ascultati ce a iesit! De obicei un dezastru audio dar minunat vazut pe analizor, scule, masuratori!).
Un exemplu practic - de ce ni se intampla sa preferam (la comparatie) cateodata boxele care sunt cele mai inguste in banda audio si au date tehnice (masurate conventional) inferioare boxelor pe care nu le preferam, care nu ne plac dar sunt net superioare in posibilitati si masuratori ?! Unii ar spune, "e pe gusturi, pe chef, pe cum ni se pare" (
O data un anume dealer din Bucuresti dupa ce i-am criticat sistemul audio super mega scump care guitza ca porcul de Ignat, mi-a zis: "-
In camera alatura este un sistem ieftin, adica mai pe urechile dumneavoastra!"). Ok, bine, dar atunci de ce aceste aprecieri sunt comune pana la identificare totala intre oameni care nu au nici o legatura intre ei si sunt imprastiati pe toata planeta ?! Cum se poate asta ?! De ce despre anumite scule audio/boxe parerile (majoritare - exista o proportie greu de contestat) coincid indiferent de tara, locatie in spatiu si timp ?! In cazul asta cum mai vine cu gustul si cheful ?!
De ce unele boxe/scule audio suna aparent corect tonal, au detaliu, au viteza, le au pe toate (cate le poate citi osciloscopul si "logica lui comanr" - am luat un simbol) si cu toate astea nu ne plac, ne plictisesc, ne enerveaza, ne lasa indiferenti (in majoritate sau cvasi-majoritate) ?!
Si inca o data subliniez, cele care nu ne plac pot sa aibe si pe mama si pe tata corectitudinii tonale in timp ce alea care ne plac si ne "vrajesc" pot sa fie defapt niste schiloade in banda audio, niste incapabile, niste nesipravite schioape..... dar ne plac, ne "vrajesc", ne induc starea de Muzica, ne ating la suflet si ne bucura ! Intrebarea - cum este posibil asa ceva ?! Si de ce se intampla concomitent si la fel majoritatii oamenilor ?! Unde se ascunde secretul?!
Ei bine eu cred ca nu in aparentul echilibru tonal, nici aparenta "viteza" si nici in aparentele "detalii" nici in ceva care poate fi masurat 100% in laborator (un necesar dar ca ajutor, masuram si masuram dupa care ascultam si ascultam. Cu timpul si dupa multa munca nu lipsita si de o un pic de talent punem cap la cap si incepem sa vedem o coordonare intre parti din masuratori si calitatea reala. Dar intr-un final tot urechea "masoara" si da verdictul final si implacabil, la pubela sau la vanzare!).
Si te-as mai contrazice cu ceva - sunetul sarac timbral nu oboseste. Plictiseste! (dar nu pe oricine, trebuie cumva o educatie si o normalitate pentru asta). Si mai exista o a doua natura, cea a obisnuintei. De aceea multi audiofili sunt depasiti rusinos de nevestele care vin de la bucatarie (unde spala vase) pana in usa sufrageriei si spun in cateva minute de auditie din usa verdictul real pentru care audiofilul transpirat si constipat se chinuie sa-l prinda dupa multe ore de efort inutil, el navazand padurea de copaci. Iar orbirea asta e ca o spirala, te afunzi din ce in ce mai tare pana la incompetenta suprema. Are si asta o aura de specialitate, are o dogma si in final reuseste sa mimeze chestia suprema. Dar tine pana la primele 10 secunde de auditie din partea unor oameni neviciati.
johndoe21ro, pererea mea (dupa ce am citit ce ai spus mai sus precum si altele), vei descoperi Muzica (din scule audio) abia cand cand vei descoperi sunetul analog, sursele analogice. Cu digitalele esti pierdut in plaiurile veşnice ale vânătoarei unde alergi dupa himere.
Digitalul e moartea muzicii! Il putem impacheta frumos si atragator dar tot un furaj sintetic este. Si pe deasupra digitalul este mai putin onest decat analogicul, si mult mai variabil, mai instabil, si profund haotic. Dealtfel am observat ca ti-ai dat seama de importanta cablurilor digitale, culmea chiar si acelor cabluri care "nu conteaza" cum sunt cele USB! Astfel cred ca percepi cat de parsiv si neonest este digitalul, defapt e ca o impaiere, depinde de arta celui care impaiaza si pune ochi de sticla.
Analogul nu poate fi onest din simplu motiv ca este o umbra directa a realitatii. Evident, pierde si inca mult dar chiar si ceea ce ramane, "cotorul" este natural, este reflectarea nemijlocita a realitatii si nu o recompunere, un colaj ca in cazul digitalului. Parerea mea actuala este ca digitalul niciodata nu va ajunge din urma analogul, cred ca nu are cum, principiul este gresit. Dar digitalul este viitorul omenirii (deoarece este economic, consuma putina materie si energie) si cred ca in final omul se va adapta cumva, nu stiu cum si nu stiu daca e bine sau rau. Oricum, nu cred ca prea curand vor fi inlocuiti muzicienii cu roboti.
Asa ca apare intrebarea - noi ca audiofili pasionati de ce sa nu ne bucuram de ceea ce este mai bun daca (inca) mai avem ocazia si posibilitatea ?! De ce sa ne chinuim singuri mancand furaje sintetice ?! (si discutand aprins care furaj sintetic seamana mai mult cu mancarea cea adevarata al carei gust nici nu-l cunosteam?!)....
Hai ca acum incep sa seman cu Greierasul daca o mai tin mult asa !
Poate gresesc, poate ma insel dar din tot ce am auzit pana acum in loc sa ma impac cu digitalul, ma indepartez din ce in ce mai mult de el. Si sa sti, am auzit "hirez" in multe forme si impachetari, tot o facatura moarta ramane, ba e si mai rau decat caile digitale batatorite si primitive alea din cartea rosie cea demult fumata. Vorba aia, daca e facatura, macar sa fie o facatura buna la gust!