HIFI-STEREO.EU

Lincetto a lansat bomba pe forumul italian "Meditiamo audiofili, meditiamo..."

https://www.youtube.com/watch?v=SthKs40ClCY" onclick="window.open(this.href);return false;

fantastic om

Celibidache: "Dirijorii sunt toti surzi, Karajan e un om surd la muzica!" (urmariti integral secventa dintr-un interviu din 1980):

https://www.youtube.com/watch?feature=p ... p54ZCiOVEU" onclick="window.open(this.href);return false;

si in 1990 la Ateneu:

https://www.youtube.com/watch?feature=p ... zB7u42JiYs" onclick="window.open(this.href);return false;

Ala din 1990 e de pus pe prima pagina .

are mare dreptate cu inregistrarea vs sunetul din sala de concert.
in sala de concert insa conteaza si pozitia in care te afli , ca dirijor banuiesc ca e optim.

totusi nu sant de acord cu negativismul in legatura cu inregistrarile, la urma urmei oamenii mor si singurul mod cunoscut pentru a putea asculta muzica cantata de ei ramane inregistrarea.
asa cum un concert nu se aude la fel cu acelasi concert tinut in aceiasi sala o ora mai tarziu din varii motive si inregistrarile difera de la una la alta(scule, ingineri de sunet, lant audio).

eu cred mai mult in omul care stie sa asculte muzica, poti sa pui un cioban in cea mai buna sala de concert, o sa se uite la stele.

Este stiuta incrancenarea dintre von Karajan si S. Celibidache..in acest caz, ultimul a fost chiar rautacios.. . Cei doi mari, au avut de impartit si un directorat, aveau si moduri diferite de manifestare..in timp ce un von Karajan era un impatimit al inregistrarilor, un iubitor de studiouri si tehnica acustica, ce se lupta cu inginerii de sunet, deseori lua locul tehnicienilor punand el insusi microfoanele in locuri mai prielnice, mai mult, a fost cel mai cunoscut om de muzica care a avut un rol decisiv la dezvoltarea si aparitia digitalului pe piata..cate vizite la Sony..

De cealalta parte, Celibidache nici nu vroia sa auda de inregistrarea unui album, majoritatea aparitiilor sale fiind la cheremul caselor de discuri, EMI sau Patefonul german, sa amintim cele mai importante..poate prin tinerete..

Un mod mai special a interpretarilor pasajelor din simfoniilor lui Bruckner, proprii numai lui Celibidache, in partile fortissimo, el intentionat prelungeste partitura peste masura, pentru unii auditi deranjanta, dar pentru cei mai multi, mai ales cei prezenti in sala, era ceva grandios, efectul auditiv era maxim, aproape de paroxism. Stia Maestrul ce face, nu degeaba era initiat in meditatia Zen !

e importat sa existe(au existat) oameni de la care ai ceva de invatat, Sergiu Celibidache este unul dintre ei, si e roman, asta e foarte important pentru noi.

Am stat si m-am tot gandit. Initial eu i-as fi dat dreptate lui Von Karajan insa dupa oarece judecata cred ca amandoi au dreptate, fiecare avand Universul personal, Celibidache si Von Karajan. Primul e mai greu de inteles ca si filozofia Zen.
In ceea ce priveste inregistrarea audio, parerea mea, are mare importanta si este benefica atat artistului cat si consumatorului de muzica. Sunt foarte multe argumente in favoarea inregistrarii audio, nu are rost sa le mai insir, le stie toata lumea. Faptul ca in sala la "priza directa" se petrec fenomene care nu pot fi captate si redate de o inregistrare este si acesta un adevar. Insa refuzul inregistrarii il consider un gest extremist. Totusi, un mare muzician cum a fost Sergiu Celibidache avea voie sa fie extremist (de la Cel de Sus) . In istorie multi artisti de valoare au avut momente sau vieti extremiste (din care au rezultat opere muzicale de mare valoare) insa adevarul e intotdeauna la mijloc, lumea beneficiaza foarte mult de pe urma inregistrarilor, artistul interpret devine intr-un fel nemuritor si in acelasi timp, milioane de oameni care nu au acces la reprezentatia live au acces la muzica (de valoare). Ganditi-va, de maine nu mai are nimeni nici o inregistrare! In felul asta instantaneu dispar pentru noi peste 90% din muzicienii pe care-i stim! ... Oricat de proasta ar fi o inregistrare, daca muzica are valoare, ceva se transmite. De aceea la inceput eu i-as fi dat dreptate lui Von Karajan insa dintr-un punct de vedere mai special avea dreptate si Celibidache, care prin pozitia extremista in aceasta privinta transmitea un mesaj personal. Regretabil ca nu au ramas mai multe inregistrari de pe urma lui insa asta i-a fost optiunea.

O inregistrare este ca o traducere. Trebuie sa prinzi spiritul interpretarii, sa faci o serie de artificii pentru a reproduce si a pastra acea nuanta de viu, proaspat si nealterat. De aceea multi ingineri de sunet sunt ei insisi artisti, au studii de muzica, cunosc piesa muzicala inregistrata uneori sunt chiar ei instrumentisti sau compozitori.
Celibidache a fost obligat prin contract de multe ori sa se lase inregistrat. Apoi la orchestra radioului din Stutgart era obligat sa isi asume o serie de inregistrari, pe care le asculta, le superviza, sau relua inregistrarea de la capat.
Inregistrarea este doar pasul unu catre sala de concert. Asculti interpretul, piesa, iti place iar apoi o asculti pe viu, in acel moment stii piesa, poti compara mai multe interpretari, poti gasi noi semnificatii, nuante, armonii pe care nu le-ai perceput din inregistrari.
Apoi, dupa spectacol poti reveni la inregistrari, pentru a reasculta, face comparatii intre interpretari. Important este sa existe si o documentare asupra piesei, in ce context a fost scrisa, in ce perioada a creatiei compozitorului se incadreaza, care sunt sursele de inspiratie - pentru a intelege si a savura mai bine respectiva opera.
Are si inregistrarea rolul ei !