Un nou sheriff in oras: Nagaoka MP-500
Posted: 03 Jan 2016, 13:14
Intre Craciun si Anul nou, am fost surprins de vizita intarziata a Mosului ce a poposit cu ceva daruri aduse sursei analogice.
Ziua 1-2
Dupa multe asteptari, calcule si ecuatii, am tras de tragaci (pull the trigger) si am achizitionat o mica bijuterie aurie pe numele sau Nagaoka MP-500.
Se implinesc cativa ani de la achizitionarea dozei MP-150, timp in care a invartit ceva placi de vinil si eram curios sa maximizez performanta Kenwood-ului KD-990 din dotare.
De cam jumatate de an, ma tot gandesc la un upgrade de doza, motivatiile fiind diverse. In primul rand, MP-150 canta foarte bine pe muzica clasica, are ritm, atac, slam cum vreti sa-i spuneti. In acelasi timp este si foarte muzicala, insa pe muzica artificiala are o oarece lipsa de bas si suna uneori un pic metalic(exagerez pentru a ma face inteles), cel putin pe unele discuri. Separatia este foarte buna pentru banii sai, greu sa cred ca mai exista multe doze "rapide" la genul asta de bani.
In concluzie, ma manca in funduletz sa incerc o doza de Top MM, caci de MC nu am curaj sa ma apropii, pentru ca, cel putin deocamdata, nu am cu ce!(a se citi preamplificator phono talentat).
Incurajat de faptul ca doza Grado cu compliance mediu mergea multumitor pe bratul greu al lui Kenwood, am decis ca voi risca mai putin dpdv potrivire brat/doza (compliance-ul cam maricel in teorie pentru MP-500) fata de testarea dozelor noi (aveam cateva in minte MM,MC,MI nu le mai enumar aici).
Ce aduce nou acest MP-500 fata de precedentele doze din dotare? Pai sa incepem cu cantileverul de boron (*Alerta Marketing! material folosit la dozele high-end) si ac diamant Superfine line contact (suna bine?). Mai aduce magneti samarium cobalt, un corp intarit, un ac fixat cu surub de corpul dozei. Hmm suna interesant, dar ce inseamna toate aceste caracteristici, cum se traduc in sunet?
Stylus-urile mai "exotice" de tipul hiper-eliptical, Shibata sau line contact, aparent reduc distorsiunile in santul vinilului si sibilantele permitand o mai buna urmarire a patternului sapat in disc.
Oricat de sofisticat s-ar numi, cantileverul de boron (un material mai dur si mai usor decat aluminiul) este urmatorul pas in sus spre calitatea audio prin indepartarea valorii rezonantei inafara spectrului audibil spre deosebire de cel de aluminiu.
Ok, toate bune si frumoase, destule povesti frumoase de Marketing...toata lumea se intreaba daca merg aceste imbunatatiri?
https://www.flickr.com/photos/96298085@ ... datetaken/
Nagaoka recomanda minim 30 de ore de rodaj pentru MP-500, in acest moment ma aflu dupa borna de 10 ore si lucrurile par sa sune bine fara a fi uimitoare sau doboratoare. Caracterul usor agresiv(de pe unele discuri) al instalatiei a disparut aproape in totalitate, doza imbina caldura Grado-esca cu vivacitatea sunetului Nagaoka. Fundalul pare mai negru ca niciodata, detaliile par sa fie smulse de pe fundul santurilor discurilor de vinil.
Cea mai semnificativa diferenta mi se pare ca apare la extremele frecventei audibile, basul este mai corpolent, mai putin bubuit si inaltele se prezinta mai cristaline si mai aerisite. Am ascultat discurile mai vechi ce mi se pareau agresive (exagerez un pic) si lucrurile sunt mai digerabile, mult mai placute.
Vocile par a izvori din pieptul persoanelor, nu par exagerate in dimensiuni, ci dimpotriva par a izvori din orificii, nu din megafoane.
Vocea distorsionata a lui Laurei Anderson (DIVA - partea intai) de pe albumul ZOOLOOK J.M. Jarre suna vie, picaturile de apa din fundal ce se aud picurand te duc cu gandul la o seara intunecata si friguroasa. In spatele vocii ei exista ,la un moment dat cand sunetele se aglomereaza, suprapusa alta voce barbateasca, destul de slaba ca volum, insa acum se aude clar ca este acolo.
Pe discul 10000Hz Legend-AIR exista o melodie spre centrul discului ce parea inainte distorsionata rau, ca si cum acul nu ar fi reusit sa tina pasul cu santurile din interior, MP-500 prezinta melodia cu un sunet distrosionat pus "anume" de artist, se intelege ca este adaugat peste melodie si nu are ca sursa distorsiunile de la final de disc.
Eric Clapton - Unplugged : un disc ce nu este o referinta in materie de masterizare, insa iti reda credibil senzatia de live, de corzi ciupite de chitara, de voci reale in prim plan si in backround.
JMJ-Oxygene, ramai uimit de ce pot sa faca niste sintetizatoare analogice dupa atatea zeci de ani...Sunetul este plinutz, curgator, niciun pic de agresiune pentru urechiusa. Observatiile de mai sus sunt asternute la nimereala dupa un maraton de ascultare de cateva ore, inca nu am gasit pozitia de VTA finala. Cu privire la reglarea greutatii de apasare a bratului VTF, am ajuns la 1,7g si antiskating la 1,5g.
Frederic Chopin in interpretarea lui Shura Cherkassky nu reprezinta o masterizare exceptionala, insa pianul are un sunet organic, carnos, ce te izbeste in piept cateodata, MP-500 parca se prezinta mai natural, mai fluid si matasos in curgerea muzicii. Pianul suna binisor si pe cd, insa parca pe vinil este mai "complet" reprodus dupa parerea mea.
Supusa la un test de tortura (Pergolesi-Stabat Mater interpretat de sopranele Margaret Marshall/Lucia Valentini Terrani impreuna cu London Symphony Orchestra si Claudio Abbado), Naga MP-500 se prezinta cu un sunet parazit minim (unde majoritatea dozelor paraie destul de cumplit), stylus-ul de mici dimensiuni pare sa se scufunde destul de adanc in santurile discului si sa reuseasca sa extraga cat mai mult muzica.
Majoritatea dozelor mai ieftine, isi cam dadeau duhul pe acest disc, nereusind sa extraga atat de multa muzica si atat de putine paraieli, discul nefiind intr-o stare exceptionala.
Ziua 3
Aceasta zi a debutat cu ceva setari de overhang, am ales Stevenson pentru inceput cu ajutorul unui protractor. Am mai umblat la apasare, insa pana la urma m-am intors la 1,7. Am o oarecare nerabdare, nestiind daca sa mai umblu sau nu la setari pana la sfarsitul rodajului.
Imi trece prin cap si sa umblu la pozitionarea boxelor. Ceea ce am si facut, le-am mai apropiat cativa centimetri si am crescut inclinarea spre centru cu cateva grade. Rodajul pare istovitor si destul de lung...
Ziua 4
Audiitiile debuteaza cu Queen-Innuendo, un album superb, insa un pic dificil ca masterizare, vocea superba a lui Freddy este ascunsa undeva in spatele instrumentelor, a chitarilor electronice, nu vreau sa imi inchipui cum este varianta cd.
In aceste conditii, albumul iti transmite emotie, versurile sunt perfect inteligibile, Freedy a fost un Geniu! Toate melodiile de pe acest album sunt bune , inclusiv Delilah imi place. Incredibil cata energie putea sa emita Freddy avand in vedere starea precara a sanatatii din acea perioada...Piesa de inchidere "Show must go on" este magistrala, unda din melodiile mele preferate de ani(cateva zeci) buni.
Urmeaza pe platan, Radiohead-KID A, un album destul de dificil masterizat si el, facand parte din perioada "electronica" a celebrei formatii engleze. Melodia "Everything in its right place" din deschidere are niste ritmuri atmosferice foarte interesante, un pic depresive, numai bune de ascultat la -10 grade intro zi mohorata . Albumul este editat pe discuri de dimensiuni mici, rotirea platanului scotand la iveala designul noului mat din aluminiu achizitionat odata cu doza.
Este vorba despre Oyade MJ-12, un fel de bijuterie blink-blink pentru baietii mari ce asculta vinil.
https://www.flickr.com/photos/96298085@ ... datetaken/
Are aproximativ 900 de grame, 5mm inaltime, este fabricata din aluminiu modelat la CNC, fabricat in Japonia si arata bestial. Influenta asupra sunetului alaturi de Nagaoka MP-500 nu poate fi quantificata corespunzator, insa pe ansamblu sunt multumit de sunet, cele doua upgrade-uri adunate fiind echivalente cu o schimbare de sursa.
Daca acest album Radiohead se auzea oarecum steril si lipsit de viata, in acest moment sunetul este visceral, viu, te face sa te imersezi in muzica. Vocea solistului a capatat un contur mai bun si pare mai realist suprapusa pe intrumentele din fundal. Chitara electronica este la putere in acest album, insa auzul nu pare agresat niciodata, in ciuda aglomerarii de intrumente cu sunet metalic de multe ori.
La final as putea sa afirm ca sunt satisfacut de noile achizitii, sunetul parand sa vina de undeva din apartamentul vecinului, boxele parand ca stau inutile in jurul ascultatorului, neavand niciun sens, parand a fi facute pentru a aduna praf. Noroc ca efectele stereo mai comuta sunetul cand in partea stanga sau dreapta, inginerul de sunet incercand sa faca muzica mai interesanta, mai vie. Sunetul noua aparut, m-a facut sa doresc sa cresc emisia de inalte a Harbeth-urilor inclinandu-le cateva grade in plus spre centru.
Evolutia majora (repet) mi se pare la capetele frecventelor unde basul si inaltele au crescut simtitor in calitate;parca muzica izvoraste dintr-un fundal mai intunecat, intrumentele si vocile fiind mai usor de reperat chiar si in pasajele aglomerate. In plus, daca inainte existau unele intrumente ce sarea un fata, acum parca ansamblul sonor primit de la boxe pare mai omogen. Am uitat sa mentionez despre voci, acestea sunt parca mai stralucitoare si realiste si ies mai bine in evidenta din fundalul sonor. Nu ma refer la un mod agresiv de "in fata", insa par foarte credibile ca dimensiune, timbru, realism, pur si simplu ramai mut cand le auzi.Focalizarea vocilor este superba, chiar parca auzi artistul cum iti canta in camera de auditie, sau cel putin asta e impresia pe care o am in acest moment.
Inca o chestie interesanta, poate am eu auzenii..., insa mi se pare ca fiecare disc de vinil are alt gust (a se citi sunet), parca se simte o diferenta imensa intre retetele utilizate, nu se aud uniform, chiar si interpretarile de pian, muzica clasica, toate se aud diferit dar intr-un sens bun. Sunetul pare a fi neutru si muzical in acelasi timp, cel putin pentru urechea proprie si nivelul actual de evolutie al sistemului.Sunt sigur ca daca si camera ar fi mai buna, as avea si mai multa calitate, insa pe ansamblu sunt multumit, pot sa simt aromele de vinil in tihna in acest moment.Bineinteles ca toate incrementele in calitate surprinse de mine in postarea de mai sus sunt relative fata de starea anterioara a sistemului si in functie de urechea proprie, nu au valoare absoluta.
Ziua 1-2
Dupa multe asteptari, calcule si ecuatii, am tras de tragaci (pull the trigger) si am achizitionat o mica bijuterie aurie pe numele sau Nagaoka MP-500.
Se implinesc cativa ani de la achizitionarea dozei MP-150, timp in care a invartit ceva placi de vinil si eram curios sa maximizez performanta Kenwood-ului KD-990 din dotare.
De cam jumatate de an, ma tot gandesc la un upgrade de doza, motivatiile fiind diverse. In primul rand, MP-150 canta foarte bine pe muzica clasica, are ritm, atac, slam cum vreti sa-i spuneti. In acelasi timp este si foarte muzicala, insa pe muzica artificiala are o oarece lipsa de bas si suna uneori un pic metalic(exagerez pentru a ma face inteles), cel putin pe unele discuri. Separatia este foarte buna pentru banii sai, greu sa cred ca mai exista multe doze "rapide" la genul asta de bani.
In concluzie, ma manca in funduletz sa incerc o doza de Top MM, caci de MC nu am curaj sa ma apropii, pentru ca, cel putin deocamdata, nu am cu ce!(a se citi preamplificator phono talentat).
Incurajat de faptul ca doza Grado cu compliance mediu mergea multumitor pe bratul greu al lui Kenwood, am decis ca voi risca mai putin dpdv potrivire brat/doza (compliance-ul cam maricel in teorie pentru MP-500) fata de testarea dozelor noi (aveam cateva in minte MM,MC,MI nu le mai enumar aici).
Ce aduce nou acest MP-500 fata de precedentele doze din dotare? Pai sa incepem cu cantileverul de boron (*Alerta Marketing! material folosit la dozele high-end) si ac diamant Superfine line contact (suna bine?). Mai aduce magneti samarium cobalt, un corp intarit, un ac fixat cu surub de corpul dozei. Hmm suna interesant, dar ce inseamna toate aceste caracteristici, cum se traduc in sunet?
Stylus-urile mai "exotice" de tipul hiper-eliptical, Shibata sau line contact, aparent reduc distorsiunile in santul vinilului si sibilantele permitand o mai buna urmarire a patternului sapat in disc.
Oricat de sofisticat s-ar numi, cantileverul de boron (un material mai dur si mai usor decat aluminiul) este urmatorul pas in sus spre calitatea audio prin indepartarea valorii rezonantei inafara spectrului audibil spre deosebire de cel de aluminiu.
Ok, toate bune si frumoase, destule povesti frumoase de Marketing...toata lumea se intreaba daca merg aceste imbunatatiri?
https://www.flickr.com/photos/96298085@ ... datetaken/
Nagaoka recomanda minim 30 de ore de rodaj pentru MP-500, in acest moment ma aflu dupa borna de 10 ore si lucrurile par sa sune bine fara a fi uimitoare sau doboratoare. Caracterul usor agresiv(de pe unele discuri) al instalatiei a disparut aproape in totalitate, doza imbina caldura Grado-esca cu vivacitatea sunetului Nagaoka. Fundalul pare mai negru ca niciodata, detaliile par sa fie smulse de pe fundul santurilor discurilor de vinil.
Cea mai semnificativa diferenta mi se pare ca apare la extremele frecventei audibile, basul este mai corpolent, mai putin bubuit si inaltele se prezinta mai cristaline si mai aerisite. Am ascultat discurile mai vechi ce mi se pareau agresive (exagerez un pic) si lucrurile sunt mai digerabile, mult mai placute.
Vocile par a izvori din pieptul persoanelor, nu par exagerate in dimensiuni, ci dimpotriva par a izvori din orificii, nu din megafoane.
Vocea distorsionata a lui Laurei Anderson (DIVA - partea intai) de pe albumul ZOOLOOK J.M. Jarre suna vie, picaturile de apa din fundal ce se aud picurand te duc cu gandul la o seara intunecata si friguroasa. In spatele vocii ei exista ,la un moment dat cand sunetele se aglomereaza, suprapusa alta voce barbateasca, destul de slaba ca volum, insa acum se aude clar ca este acolo.
Pe discul 10000Hz Legend-AIR exista o melodie spre centrul discului ce parea inainte distorsionata rau, ca si cum acul nu ar fi reusit sa tina pasul cu santurile din interior, MP-500 prezinta melodia cu un sunet distrosionat pus "anume" de artist, se intelege ca este adaugat peste melodie si nu are ca sursa distorsiunile de la final de disc.
Eric Clapton - Unplugged : un disc ce nu este o referinta in materie de masterizare, insa iti reda credibil senzatia de live, de corzi ciupite de chitara, de voci reale in prim plan si in backround.
JMJ-Oxygene, ramai uimit de ce pot sa faca niste sintetizatoare analogice dupa atatea zeci de ani...Sunetul este plinutz, curgator, niciun pic de agresiune pentru urechiusa. Observatiile de mai sus sunt asternute la nimereala dupa un maraton de ascultare de cateva ore, inca nu am gasit pozitia de VTA finala. Cu privire la reglarea greutatii de apasare a bratului VTF, am ajuns la 1,7g si antiskating la 1,5g.
Frederic Chopin in interpretarea lui Shura Cherkassky nu reprezinta o masterizare exceptionala, insa pianul are un sunet organic, carnos, ce te izbeste in piept cateodata, MP-500 parca se prezinta mai natural, mai fluid si matasos in curgerea muzicii. Pianul suna binisor si pe cd, insa parca pe vinil este mai "complet" reprodus dupa parerea mea.
Supusa la un test de tortura (Pergolesi-Stabat Mater interpretat de sopranele Margaret Marshall/Lucia Valentini Terrani impreuna cu London Symphony Orchestra si Claudio Abbado), Naga MP-500 se prezinta cu un sunet parazit minim (unde majoritatea dozelor paraie destul de cumplit), stylus-ul de mici dimensiuni pare sa se scufunde destul de adanc in santurile discului si sa reuseasca sa extraga cat mai mult muzica.
Majoritatea dozelor mai ieftine, isi cam dadeau duhul pe acest disc, nereusind sa extraga atat de multa muzica si atat de putine paraieli, discul nefiind intr-o stare exceptionala.
Ziua 3
Aceasta zi a debutat cu ceva setari de overhang, am ales Stevenson pentru inceput cu ajutorul unui protractor. Am mai umblat la apasare, insa pana la urma m-am intors la 1,7. Am o oarecare nerabdare, nestiind daca sa mai umblu sau nu la setari pana la sfarsitul rodajului.
Imi trece prin cap si sa umblu la pozitionarea boxelor. Ceea ce am si facut, le-am mai apropiat cativa centimetri si am crescut inclinarea spre centru cu cateva grade. Rodajul pare istovitor si destul de lung...
Ziua 4
Audiitiile debuteaza cu Queen-Innuendo, un album superb, insa un pic dificil ca masterizare, vocea superba a lui Freddy este ascunsa undeva in spatele instrumentelor, a chitarilor electronice, nu vreau sa imi inchipui cum este varianta cd.
In aceste conditii, albumul iti transmite emotie, versurile sunt perfect inteligibile, Freedy a fost un Geniu! Toate melodiile de pe acest album sunt bune , inclusiv Delilah imi place. Incredibil cata energie putea sa emita Freddy avand in vedere starea precara a sanatatii din acea perioada...Piesa de inchidere "Show must go on" este magistrala, unda din melodiile mele preferate de ani(cateva zeci) buni.
Urmeaza pe platan, Radiohead-KID A, un album destul de dificil masterizat si el, facand parte din perioada "electronica" a celebrei formatii engleze. Melodia "Everything in its right place" din deschidere are niste ritmuri atmosferice foarte interesante, un pic depresive, numai bune de ascultat la -10 grade intro zi mohorata . Albumul este editat pe discuri de dimensiuni mici, rotirea platanului scotand la iveala designul noului mat din aluminiu achizitionat odata cu doza.
Este vorba despre Oyade MJ-12, un fel de bijuterie blink-blink pentru baietii mari ce asculta vinil.
https://www.flickr.com/photos/96298085@ ... datetaken/
Are aproximativ 900 de grame, 5mm inaltime, este fabricata din aluminiu modelat la CNC, fabricat in Japonia si arata bestial. Influenta asupra sunetului alaturi de Nagaoka MP-500 nu poate fi quantificata corespunzator, insa pe ansamblu sunt multumit de sunet, cele doua upgrade-uri adunate fiind echivalente cu o schimbare de sursa.
Daca acest album Radiohead se auzea oarecum steril si lipsit de viata, in acest moment sunetul este visceral, viu, te face sa te imersezi in muzica. Vocea solistului a capatat un contur mai bun si pare mai realist suprapusa pe intrumentele din fundal. Chitara electronica este la putere in acest album, insa auzul nu pare agresat niciodata, in ciuda aglomerarii de intrumente cu sunet metalic de multe ori.
La final as putea sa afirm ca sunt satisfacut de noile achizitii, sunetul parand sa vina de undeva din apartamentul vecinului, boxele parand ca stau inutile in jurul ascultatorului, neavand niciun sens, parand a fi facute pentru a aduna praf. Noroc ca efectele stereo mai comuta sunetul cand in partea stanga sau dreapta, inginerul de sunet incercand sa faca muzica mai interesanta, mai vie. Sunetul noua aparut, m-a facut sa doresc sa cresc emisia de inalte a Harbeth-urilor inclinandu-le cateva grade in plus spre centru.
Evolutia majora (repet) mi se pare la capetele frecventelor unde basul si inaltele au crescut simtitor in calitate;parca muzica izvoraste dintr-un fundal mai intunecat, intrumentele si vocile fiind mai usor de reperat chiar si in pasajele aglomerate. In plus, daca inainte existau unele intrumente ce sarea un fata, acum parca ansamblul sonor primit de la boxe pare mai omogen. Am uitat sa mentionez despre voci, acestea sunt parca mai stralucitoare si realiste si ies mai bine in evidenta din fundalul sonor. Nu ma refer la un mod agresiv de "in fata", insa par foarte credibile ca dimensiune, timbru, realism, pur si simplu ramai mut cand le auzi.Focalizarea vocilor este superba, chiar parca auzi artistul cum iti canta in camera de auditie, sau cel putin asta e impresia pe care o am in acest moment.
Inca o chestie interesanta, poate am eu auzenii..., insa mi se pare ca fiecare disc de vinil are alt gust (a se citi sunet), parca se simte o diferenta imensa intre retetele utilizate, nu se aud uniform, chiar si interpretarile de pian, muzica clasica, toate se aud diferit dar intr-un sens bun. Sunetul pare a fi neutru si muzical in acelasi timp, cel putin pentru urechea proprie si nivelul actual de evolutie al sistemului.Sunt sigur ca daca si camera ar fi mai buna, as avea si mai multa calitate, insa pe ansamblu sunt multumit, pot sa simt aromele de vinil in tihna in acest moment.Bineinteles ca toate incrementele in calitate surprinse de mine in postarea de mai sus sunt relative fata de starea anterioara a sistemului si in functie de urechea proprie, nu au valoare absoluta.