Schindler wrote:4. Sunetul bun nu este obositor
Un sunet bun il poti asculta oricat, nu te oboseste. Sunetul bun “te mangaie pe urechi”.
Sunt multe sisteme la care sunetul te oboseste daca asculti mai mult. Si desigur , in ziua de azi, sunetul industrial , asa zisa “muzica” facuta pe calculator, mecanica, obsesiv repetitiva, facuta pentru indobitocirea maselor, te oboseste ( nervos) chiar daca o asculti pe cel mai bun sistem. Dar noi discutam aici despre muzica, nu despre zgomot.
La randul meu am aceeasi opinie. Mi se pare foarte bine formulat! Si mai trebuie sa adaug - un sunet care nu te oboseste nu e neaparat lesinat, moale, mort, etc. Multi interpreteaza asa. Si evident, exista si sunet lesinat, moale, mort, lenes, etc. Dar exista si sunet care nu te oboseste si nu e nici moale, nici lesinat si nici mort.
Deasemenea e bine spus despre muzica moderna generata de softuri de PC! Pur si simplu oboseste! Si chiar indobitoceste! Cunosc cazuri reale! Unii ar spune ca "Oculta" pune la cale pieirea omenirii prin cretinizare. Dar cred ca e invers, dobitocii fac muzica dobitoaca. Adica unii care fac muzica din asta generata de softuri sunt efectiv dobitoci si "capodopera" le iese dupa "sufletul si mintea lor" (defecta). Asa cum un arhitect proiecteaza o constructie care e numai colturi ascutite ca te taie in ochi cand o privesti! (simti ca parca iti intra o aschie in ochi sau un pumnal in inima, si oricum in inima orasului intra sigur!) Omul ala a proiectat "dupa sufletul si mintea lui". Asa e arta, chiar daca e facuta de dobitoci. Iar in muzica comerciala, mai ales aia "de club" exceleaza aberantii clicaitori de maus de calculator.
Schindler wrote:5. Magia
Dincolo de a suna clar, corect, cu scena etc. unele sisteme transmit si o emotie , “magie” o numesc eu. Altele suna doar corect, “nemteste”, si atit. Aceasta “magie” pentru mine este o taina, eu nu o pot defini. Pot spune doar ca un sistem cu adevarat bun, ne atrage in universul muzicii si ne captiveaza. Poate ca incepem ascultand sistemul ca sa-i evaluam caracteristicile , dar curand uitam de evaluarea "clinica" si ramane doar muzica.
aici ai atins defapt buba cea mare! Asta e calitatea care cred eu e cea mai importanta dar si cel mai greu de cuantificat sau exprimat. Treaba e simpla, cel mai bun sunet nu ne poate lasa indiferenti, ne impresioneaza. Si cu cat ne impresioneaza mai mult si ni se intampla chiar daca sa zicem, nu eram predispusi, cu atat e mai bun! Caci daca ne gandim bine, inainte de a fi audiofili suntem melomani, iubim muzica. Iar ca audiofil nu numai ca o iubesti
dar si o respecti! Grosier se poate asemana cu gastronomia si vinurile de calitate. Nici un mare degustator nu accepta sa bea vinul nobil dintr-o troaca pe marginea santului.
Defapt se poate spune ca ar fi unica calitate care nu poate lipsi din "sunetul bun". Daca un sunet ne impresioneaza si ne schimba starea (cu atat mai mult in momente cand nu eram predispusi), oricat de aiurea ar fi la alte capitole de analiza sunetistica si stiintifica, numai prost nu este! De aceea domeniul pare deosebit de subiectiv si capricios.
Schindler wrote:6. De fapt
Daca un sunet bun nu l-a auzit chiar oricine, cu siguranta cu totii stim ce inseamna un sunet prost.
aici as tinde sa spun ca da! Insa daca ma gandesc bine nu e asa. Cu totii am evoluat (unii mai mult, altii mai deloc) si ne putem aduce aminte de ce sunet eram incantati la inceput, in trecut! Asa ca nu as fi sigur ca oricine poate recunoaste sunetul prost. Uite de exemplu, acum nu multa vreme, sa fie o saptamana, doua, a fost un festival de Jazz in Bucuresti si se dadea la liber in Piata Palatului langa Ateneu. M-am dus si eu acolo intr-o seara cand au cantat niste americani. Amplificarea era sinistra! Dadusera oribil de tare, totul distorsiona cumplit, suna ca o doaga sparta, sinistru! Cred ca statiile alora erau cu LEDul de clipping continuu aprins. O marlanie sinistra! Pe mine ma dureau urechile desi spatiul ala (pe care-l stie oricine e din Bucuresti) e foarte mare si orice putere se atenueaza. M-am invartit chiar si langa mixer (pus in spate in fata cortului mare cu bere si sucuri). Oribil, sinistru! Am fost cu niste prieteni ca plecam pe loc! M-am refugiat in parcul Ateneului sa nu ma lase aia fara ORL. Insa am observat ca nimeni nu era deranjat ca mine si nimeni nu facea caz de treaba asta. Americanii au cantat relativ ok, guristul a stricat tot, se vaicarea tot timpul si mai bine tacea. In plus nu se mai dadeau dusi de acolo, tot ziceam ca au terminat sa scap si tot o luau de la capat! M-au piscat tantarii prin blugi (probabil cea mai rea specie e in fatza la Ateneu pe intuneric, tantari cu 4 motoare!). Cert este ca peste 90% din oamenii de acolo pareau sa nu fie deloc deranjati de "calitatea" sinistra a sunetului! Tare, oribil de tare cu distorsiuni masive, vocea era ca dintr-o galeata sparta, aportul de goarne de inalte era peste orice masura, te gaureau direct in cap! Dar lumea linistita si unii se bucurau. Asa ca nu pot fi sigur ca sunetul prost e recunoscut de oricine.
catacore wrote:Sunetul bun e cel care te pacaleste ca esti martor la evenimentul inregistrat.
la capitolul definitii cat mai scurte in cat mai putine cuvinte, mi se pare bine scris! Cam asa cred si eu.
catacore wrote:Asta, pentru un eveniment/inregistrare live, este foarte relevant. Insa pentru inregistrarile de studio, unde fiecare instrument e inregistrat separat, in alta camera, in alt colt de lume, nu mai are relevanta decat, cel mult, din punct de vedere al inginerului de sunet (ce vrea sa obtina si cat de mester este).
Nu m-as grabi sa zic asa. Stiu inregistrari de studio exceptionale, zici ca sunt vii! Asta in conditiile in care sunt facute cu manareala inginereasca. De exemplu, chiar si in epoca pur analogica a anilor 50-60 cand s-au facut inregistrari fabuloase si azi ne crucim cum naiba au reusit sa le faca asa, totusi si aceia foloseau diverse manareli. Daca nu ma insel la un moment dat era razboi intre doua curente ingineresti (de sunet) - unii ziceau ca cel mai bine este sa intervi cat mai putin si calea de sunet sa fie cat mai simpla. Altii spuneau ca daca nu intervi (cu talent, evident) suna de rahat. Inca nu s-a lamurit problema deoarece din ambele curente de gandire au ramas inregistrari bune. Adica si din alea puriste si directe, si din alea manarite, unele la greu! Intr-un final eu cred ca e mai degraba arta. Adica cel mai important este pictorul si nu pensulele, sevaletul, vopselele, scularaia, tehnica, etc. Adica talentul e.... talent. Unul poate ca scoate minuni cu manareala, altul poate sa scoata minuni cu metoda purista si directa. E inginerie, e tehnica, e tehnologie dar e si arta!
catacore wrote:Pe de alta parte, eu am constatat ca multe din inregistrarile actuale sunt mult fortate/push-ate dpdv acustic, asa, pe placul audiofililor. Sunt cumva indreptate spre captarea sunetelor, nu a muzicii. Probabil asta se cere, "180g audiophile pressing". Practic, nu se mai fabrica discuri (LP) normale, doar "audiofile".
aici ai pus degetul pe o buba. Uite de exemplu, la un moment dat pe un super mega sistem audio (din ala care costa cat o casa) ascultam placi LP haudiofile din alea care costa de plangi, noi noute din tipla. Au fost minunate pana s-a pus pe pickup o placa amarata comunista de la RDG-isti trasa prin 1960. Aia pur si simplu a spulberat audiofilele nobile! Cu parait, cu harait (era pacanita si arata saraca!) pur si simplu inducea senzatia ca ascultam muzica vie, ca suntem acolo si ca i-a pastrat cumva vii pe oamenii aia morti demult! Era ca si cum beam un vin nobil adevarat dupa diverse sclifoseli si fandoseli moderne care nu au nerv, nu au viata, nu au ce trebuie, desi par rafinate si sclivisite.
Tare incurcate sunt caile sunetului! De aceea ma uit cu mila la aia care inca
nu stiu ca nu stiu. Probabil prima borna de hotar e aia unde iti dai seama ca defapt nu sti nimic.....