catacore, exista o legenda urbana cum ca LP-urile noi sunt proaste, digitale, etc. Parerea mea este ca sunt de toate felurile, atat proaste cat si excelente, depinde de master si cine le fabrica. Eu am auzit de toate. Si mai este un aspect, cele noi sunt taiate cu santuri mai mari si mai adanci, daca observi incape mai putin timp pe o fatza de LP nou. Nu toate dozele se descurca.
Cat priveste batalia asta intre analog si digital, situatia e destul de incurcata. In opinia mea digitalul e mult mai dificil decat analogul. Digitalul e mai putin onest. Analogul pare mai complicat si instabil, sculele sunt scumpe, suporturile perisabile, unice, totul e un amestec intre electronica si mecanica dar in final e cel mai onest, pierderile sunt predictibile, oneste, constante, se stie ce duce la pierderi si ce duce la calitate. In schimb, digitalul pare la prima vedere simplu de utilizat, nemuritor, ne-perisabil, perfect. In realitate nu e deloc asa. Digitalul are pierderi aiuritoare si impredictibile, comportamentul sculelor profesionale digitale este ca un haos in comparatie cu ordinea din analog si intr-un final un rezultat bun pe digital este in fapt mult mai dificil de obtinut decat pe analog. Numai urechea judeca lucrul asta si de aceea omul e veriga slaba (intotdeauna). In opinia mea se poate calitate de top atat pe analog cat si pe digital insa in ultima varianta e mult mai dificil si mai pervers rezultatul.
Cat priveste suportul care ajunge la noi, poporul consumator, LP-ul este superior oricarui suport digital din cam toate punctele de vedere mai putin zgomotul de fond. Ma refer mai ales la ceea ce conteaza
la ureche, nu in teorie. Insa intervine si partea ergonomica, transportul, greutatea, caz in care analogul pierde drastic in comparatie cu facilul digital care poate fi utilizat chiar si de copilasii de gradinita. Acest aspect a cucerit omenirea, calitatea sunetului fiind ultima grija pentru majoritate.
Am vazut pe net intrebari de genul, "-Ce-mi trebuie mie banda audio mai mare decat aia pe care o aud?!". CD-ul audio are cu bunavointa 20Hz...20KHz, omul majoritar abia daca aude peste 16KHz si omul modern care umbla cu "doapele" in urechi aude si mai putin. Insa in realitate sunetul e mult mai complicat, frecvente ultrasonice se combina cu frecvente audio si dau un anume sunet. Daca aparatul de redare nu e capabil de frecvente ultrasonice, ceea ce se aude suna simplificat, primitiv, nenatural, fals. Ca sa nu mai spun de zgomotul ultrasonic din multe surse digitale considerat ca nu se aude (sau taiat cu filtre care in mod real nu pot sa taie nici brusc si nici complet). In natura sunetul nu este limitat la ingusta noastra banda audio perceptibila direct si de aceea LP-ul care poate sari si peste 35KHz suna mai natural si mai real, mai muzical.
Dar exista si scule profesionale digitale de mare calitate. Problema survine intotdeauna in transpunere pe un suport comercial. Cat priveste fisierele ("high-rez"), ele sunt sublime, mai putin sublim este modul lor de redare. Cumva in digitalul de casa, cel pentru popor, se pierde esenta naturalului, esenta "viului" pe drumul pana la ureche. Analogicul desi schiop si plin de bube zgomotoase pierde mai putin
in partea care conteaza (la ureche....ca doar ascultam cu urechea si nu cu osciloscopul sau prospectul tehnic). Dar inca o data subliniez, "componenta" cea mai slaba din sistemul de operare (sau cel audio) se afla in fatza monitorului (sau in fatza boxelor)
Omul este o fiinta adaptabila, se obisnuieste cu orice, isi face singur un propriu surogat de natura si e unicul animal care se poate rupe de natura de bunavoie. Exista si o educatie a sunetului prost, mortificat, sarac. Omul este o fiinta analogica prin definitie si astfel, daca nu are cu ce compara, nu stie, nu simte, nu intelege. Eu am vazut trancotari care au ajuns audiofili dar niciodata nu am vazut audiofil adevarat sa ajunga la loc trancotar (din ala care inca se mai taraste la piciorul broastei discutand existential de "problema cablurilor").