Five Peace Band
Posted: 28 Oct 2008, 19:02
Chick Corea,John McLaughlin,Christian McBride,Kenny Garrett,Vinnie Colaiuta / Sala Palatului / 26 octombrie 2008
Cand am auzit de acest concert m-am gandit imediat la un fel de macare exotica condimentata cu multe mirodenii.Nu cunosc motivul acestui gand, poate pentru ca sunt un iubitor al experimentelor in bucatarie. Nu-mi venea sa cred ca voi avea ocazia sa ascult 4+1 dintre numele de referinta ale jazz-ului contemporan cantand in romanica intr-un cvintet oarecum improvizat.(marturisesc ca de Vinnie Colaiuta nu auzisem)
Ca sa scap de uimire am cumparat bilet si am asteptat rabdadator ziua de 26 octombrie.
Cand am ajuns la locul evenimentului am constatat ca fata de serile precedente la intrare se imbulzeau un numar mai mare de melomani & audiofili.Intr-o discutie cu prietenii mei pe treptele de la intrare am si concluzionat ca brand-ul vinde contand mai putin cultura muzicala.Am intrat, am cumparat niste muzica, ne-am asezat, am aplaudat nelinistiti aparitia intarziata a artistilor, ei au intrat pe rand, mai intai CC & JML, dupa o piesa in care cei doi si-au acordat spiritile muzicale au intrat si ceilalti.
Sunetul a fost in nota obisnuit-rezonabila in conditiile in care acustica salii lasa de dorit, sculele folosite pentru amplificare nu sunt cele mai bune,etc...
Acum ma intorc la partea cu mirodeniile; toata seara am trait cu impresia ca am in fata urechilor niste artisti extraordinari ca individualitati dar care aruncati in marea oala a scenei nu reusesc sa aiba gust.Cu siguranta au fost sabotati de acustica salii,de amplificare,pe alocuri de public, dar cu toate acestea ma asteptam la mai mult.Au cantat cu placere & pasiune evidenta si asta a fost salvarea serii.Publicul a fost la inaltimea evenimentului,a gustat cu pofta din melanjul instrumental, a aplaudat cu pofta (uneori grabit) si a sustinut energic fiecare respiratia de pe scena.
Favoritul meu a fost Kenny Garrett care a facut cam ce a vrut cu saxofonul.
Za end!
Cand am auzit de acest concert m-am gandit imediat la un fel de macare exotica condimentata cu multe mirodenii.Nu cunosc motivul acestui gand, poate pentru ca sunt un iubitor al experimentelor in bucatarie. Nu-mi venea sa cred ca voi avea ocazia sa ascult 4+1 dintre numele de referinta ale jazz-ului contemporan cantand in romanica intr-un cvintet oarecum improvizat.(marturisesc ca de Vinnie Colaiuta nu auzisem)
Ca sa scap de uimire am cumparat bilet si am asteptat rabdadator ziua de 26 octombrie.
Cand am ajuns la locul evenimentului am constatat ca fata de serile precedente la intrare se imbulzeau un numar mai mare de melomani & audiofili.Intr-o discutie cu prietenii mei pe treptele de la intrare am si concluzionat ca brand-ul vinde contand mai putin cultura muzicala.Am intrat, am cumparat niste muzica, ne-am asezat, am aplaudat nelinistiti aparitia intarziata a artistilor, ei au intrat pe rand, mai intai CC & JML, dupa o piesa in care cei doi si-au acordat spiritile muzicale au intrat si ceilalti.
Sunetul a fost in nota obisnuit-rezonabila in conditiile in care acustica salii lasa de dorit, sculele folosite pentru amplificare nu sunt cele mai bune,etc...
Acum ma intorc la partea cu mirodeniile; toata seara am trait cu impresia ca am in fata urechilor niste artisti extraordinari ca individualitati dar care aruncati in marea oala a scenei nu reusesc sa aiba gust.Cu siguranta au fost sabotati de acustica salii,de amplificare,pe alocuri de public, dar cu toate acestea ma asteptam la mai mult.Au cantat cu placere & pasiune evidenta si asta a fost salvarea serii.Publicul a fost la inaltimea evenimentului,a gustat cu pofta din melanjul instrumental, a aplaudat cu pofta (uneori grabit) si a sustinut energic fiecare respiratia de pe scena.
Favoritul meu a fost Kenny Garrett care a facut cam ce a vrut cu saxofonul.
Za end!