SOLO wrote:Exista cineva caruia i-a placut jazz-ul din prima?
fara dubiu exista! Fiecare dintre noi rezonam mai mult la anume gen muzical.
Poate mai interesant ar fi de povestit cum am evoluat fiecare din punct de vedere al gustului muzical. Asa cum a spus
johndoe21ro.
Poate nu as fi intervenit daca la aceasta intrebare nu mi-as fi dat seama..... ca nu stiu sa raspund! Habar nu am cand am inceput sa ascult (sa accept si) jazz! Oricum, la mine a venit dupa clasica, atat imi aduc aminte.
Cand eram copil ascultam (evident) ce ascultau si voiau parintii, ca orice copil. La mine in casa "se difuza" preponderent Amalia Rodrigues pentru care avea o pasiune maica-mea in anii 70. Tata prefera Tom Jones, Adamo, Nat King Cole, solisti italieni ai anilor 60-70, francezi, de exemplu Charles Aznavour (nu stiu de ce, atunci copil fiind nu-l puteam suferi pe Aznavour! Mi-a trebuit o viata sa ajung sa-l apreciez, si acum il consider unul din cei mai mari cantareti ai tuturor timpurilor, un geniu!). Pe la sfarsitul decadei 70 ai mei au trecut pe ABBA, Boney M, Smokie si alte deastea, Amalia Rodrigues a fost abandonata. Atunci, copil fiind nu intelegeam muzica clasica, o consideram o scartaiala oribila, refuzam categoric asa ceva. De jazz nu se pune problema inafara de Louis Armstrong care la jazz e precum Vivaldi in clasica, adica tot tzaranul are macar o caseta pe soba!
Tata canta sporadic la vioara si-mi placea dar fiind probabil foarte pretentios cu sunetul, nu asculta clasica pe banda. Defapt nu prea avea el timp sa stea sa asculte.
Atunci aveam in casa numai magul Tesla Sonet B3 care canta din unicul sau difuzor ("ducea" chiar si petreceri denumite "ceaiuri", mult mai tarziu a aparut termenul "bairam" si mai tarziu "paranghelie"). Nu aveai ce clasica sa asculti pe ala!
Insa, prin 1979...1980 tata a luat o prima mare la leafa cu care s-a dus la magazinul de pe strada Ciresari si a cumparat un pickup cu amplificare Tesla NZC 150 cu tot cu boxe, precum si primul teanc de viniluri, evident clasica, ca doar nu cumpara el populara. Tin minte ca am venit de la scoala si am gasit pe masa din sufragerie minunea aia cu tot cu boxe.... STEREO! Pana atunci nu prea avusesem ocazia sa ascult stereo, era ceva exotic! Prima placa pe care mi-a pus-o tata a fost Concertul de vioara Nr.1 de Paganini interpretat de David Oistrah! Am ramas siderat, m-a cucerit din prima! Eram terminat, incantat! Nu voi uita toata viata acea seara cand am ramas pana tarziu sa ascultam toti placile puse de tata pe NZC! Toate cu clasica, el evident se pricepea ce sa cumpere, cunostea istoria muzicii, nume muzicieni, etc, etc. Dupa aia am preluat eu initiativa la cumparatul de placi, trafic cu scule audio, etc. Mi se lipise audiofilia de talpa bocancilor! Asa ca trecerea la muzica clasica a fost la mine practic instantanee, fulgeratoare!
Insa discuri cu jazz nu se prea gaseau (sau deloc in comertul socialist - de piata neagra nu putea fi vorba, un LP capitalist de la bijnitari costa chiar si jumatate de salariu, lumea a uitat!) Tata stia ceva si de jazz dar el era cu clasica. Iar eu incepusem mai intens cu muzicile electronice (Vangelis, Mishu Jaratic, Tomita, etc, cele clasice), Pink Floyd si disco la greu. Nu prea se rula jazz pe atunci, nici pe la cei care vindeau inregistrari pe benzi. Foarte tarziu am inceput sa mai ascult si jazz si imi place foarte mult, mai putin cel modern sau ultra modern cand nu sti daca isi acordeaza instrumentele sau canta pe bune. Imi place mult jazz-ul vechi al anilor 50-60 dar acum imi dau seama ca nu-mi aduc aminte cand am inceput cu jazz-ul! Totusi eu unul am ramas axat pe clasica si in secundar muzica electronica, rock si pop sau chiar disco din vremurile bune, mai rar cu jazz-ul. Acum ca trancan, imi dau seama ca rock-ul la mine a venit cel mai tarziu din toate si ma mir de mine cat de mult imi place cateodata, mai ales cele clasice din anii 70!
Alta chestie pe care am observat-o - in lumea audiofila pe dincolo (ca aici nu exista) se ruleaza foarte mult jazz. La expozitii, show-room-uri, etc, in primul rand se pune jazz si mai ales din specia cea mai simplista, cu putine instrumente si o voce. De multe ori mi se pare de prost gust si se cam demonetizeaza genul de jazz folosit in testele audiofile. Cred si am vazut ca adevaratii consumatori de jazz (evident, eu nu sunt, dar nu-mi displace!) nu suporta jazz-uri din astea "popular-audiofile" (voci tanguite, un fluier, un cinel si o toba moarta in colt). Aia mai hard core prefera chestii grele, improvizatii care tin fara sfarsit, etc. Am auzit si jazz modern care-mi place, daca se iveste ocazia nu zic nu, dar nici nu caut anume.
Parerea mea e banala, muzica ascultata live are alta valoare! Evident! Conditia este sa nu fie amplificata abuziv pe un sistem PA de tip manelar setat sa-ti curga creierii pe nas.
Din motive, tehnic vorbind nemiloase. Adica? Nu era suficient de expresiva redarea lui, intr-o crajma. M-am intalnit cu jazz-ul intr-o crasma din orasul provincial din care sunt (nu as sta in bucuresti. nici platit in aur. scurt pe doi), detest sincer si implacabil zona, sorry 
Dar ceva din mine nu l-a respins concret. Prin Murcof, artist mexican pentru care chiar am un respect sincer, trecerea la jazz, a fost mai lina. Murcof are o mare slabiciune pentru muzica clasica, e un demon. Intens, detaliat/uman, dar rece in acelasi timp. Parfum. Bun