momolo wrote:Din punctul meu de vedere audiofilia nu a existat si nici nu exista in Romania iar in vremurile actuale acest subiect a inceput sa semene cu subiectul obezitatii in Somalia.
...ziceam acum fix 2 ani ! Si in prezent spun la fel. Tot atat cat exista democratie autentica, politica autentica, tot atat cat exista o societate civilizata si normala....tot atat exista si audiofilie in Romania. Nici un domeniu nu face exceptie de la media situatiei generale iar miezul tuturor lucrurilor este educatia si mentalitatea.
panzer, in primul rand trebuie sa precizez ca-mi place cum scrii, as indrazni sa spun, cum gandesti, esti un tip valabil insa iti atrag atentia ca trebuie sa fi mai mult increzator in fortele tale si in tine. Intuiesc, probabil esti mai tanar ca mine cu o generatie, doar o banuiala.
Impulsul care te-a determinat sa reactivezi acest topic a fost provenit din frustrarea capatata intr-o vizita la un anumit dealer care nu te-a lasat sa-ti pui propriile discuri pe sistemele prezentate la demonstratie (de care evident, nu aveai bani, probabil o stia si dealerul).
Sa sti in primul rand ca te inteleg dar iti atrag atentia de un lucru - nu trebuie sa cazi in pacatul generalizarii. Este adevarat ca acest topic este inceput chiar de mine sub semnul generalizarii, deci primul vinovat eu sunt dar cand vorbesti la general despre activitatea pe forumurile "de profil" care intamplator erau vreo 3 si acum nu sunt decat doua, trebuie sa te feresti de modul general de a judeca. In ciuda aparentelor, totusi oamenii sunt foarte diferiti. Pe langa realitatea societatii romanesti care inca nu si-a gasit drumul "navigand" inca in deriva de parca ar avea carma rupta, mai este un aspect, poporul din care facem parte este o amestecatura "la rascruce de drumuri". Asa ca la noi mai mult decat in alte parti prin Europa vei vedea curva alaturi de omul sfant si criminalul de mana cu calugarul. Metaforic vorbind.
In cazul asta generalizarea este nociva, e ca si cum ai pune semnul egalitatii intre talhar si omul cinstit.
Ai amintit corect despre "promoteri". Mai degraba se poate spune ca este "echipa de promovare" pe internet. Dupa cum lumea observa (dar putini au curajul sa spuna public ceea ce se vede cu ochiul liber), un anume dealer a inteles inca de acum multi ani importanta si valoarea internetului fara de care se pare ca nici Pamantul nu s-ar mai invarti cum trebuie. Astfel, au aparut diferente de abordare, in timp ce alt dealer nu a inteles lucrul asta (adica i se rupe in basca), altul e cu ochii pe net cum era pe vremuri cetateanul pe butelie! De aici au aparut mereu diverse conflicte, din aceasta cauza s-a dus pe apa sambetei fostul mare forum hifimultimedia, de departe cel mai mare si important...insa disparut in neant intr-o oarecare zi nefasta (faptul ca pana sa dispara se imputise, asta era doar ultima faza a bolii toxice).
Dar mai este un aspect. In ultima vreme mi-am dat seama ca nu tine numai de generatia tanara, am observat si la generatia mea ceva mai purie, dependentza bolnava de informatia netului, de lumea virtuala care parca vrea sa ia locul lumii reale. Multi vor sa o ia pe "scurtatura", adica sa inlocuiasca experienta practica cu cititul "review"-urilor sau "cum se face" pe internet, ceea ce este o mare greseala. Multi din cauza asta iau in prea serios netul afectandu-si si viata reala. Insa
experienta practica NU se poate inlocui niciodata cu lectura pe internet, dimpotriva, de cele mai multe ori
lectura in absenta experientei practice este nociva, duce omul direct in "balarii", pe drumuri gresite si la concluzii complet eronate.
Ori avand in vedere acest aspect, nu cred ca este cazul sa te plangi de lipsa "impartasirii" informatiei....pentru simplu fapt ca
aceasta nu poate fi impartasita pe internet de la cineva cu experienta la cineva fara experienta. In realitate, informatia cea adevarata "functioneaza" (evident, metaforic vorbind) pe principiul zicalei, "
Dumnezeu iti da dar nu-ti baga in traista", mai exact spus, trebuie sa cunosti limba ca sa intelegi ce a scris si ce a gandit scriitorul.
Apare pur si simplu situatia in care cineva intreaba avid si curios de a intelege un fenomen dar altcineva care stie cu adevarat raspunsul nu i-l poate da pentru ca cel care intreaba nu este pregatit indeajuns pentru a intelege explicatia, nu cunoaste "limba", nu a parcurs anumite etape practice necesare, si astfel, apar doar "raspunsurile" false ale celor pe care nu-i intereseaza atat de mult informatia si cunoasterea cat ii intereseaza un parvenitism virtual pe internet, un fel de parvenire virtuala ce probabil se explica dintr-o defulare din viata reala. De aceea pe buna dreptate se glumeste ca pe forumuri exista "Olimpiada handicapatilor" si campioni olimpici ajung de cele mai multe ori ciungii, surzii si schiopii.
Apare evident vesnica intrebare, ce rost mai are forumul in cazul asta ?!.... E greu de dat un raspuns insa de ceva vreme eu cred ca rostul primordial este de a lega oamenii (evident, nu de a-i dezbina!),
de a creea contact intre cei care au pasiuni si sisteme de valori comune (pe principiul, "cine se aseamana, se aduna"). Un rol secundar este informatia folositoare bruta, de genul, unde gasesc cutare lucru sau cutare informatie exacta.
Si intr-un final, cea mai grea problema este politica fatza de "promoteri". Cu atat mai grea cu cat nu exista numai promoterii antamati de dealer sau promoteri care o fac din spirit de gashca, din dorinta de demonstra "cainelui alfa" ca el este un caine bun de haita, supus, cuminte, ci exista si promoteri ...ca sa zic asa, particulari, adica propriul promoter caz in care fiecare isi lauda marfa pe care o are la vanzare ca trebuie si el sa vanda ceva. Practic, atunci cand intrebi, "ce este mai bun intre A, B si C, iti asumi riscul ca raspunsurile sa fie total viciate de interesele economice sau "de gashca" ale fiecaruia. Practic prin intrebare un "biban" dovedeste cat este de...biban si in acest fel, cei care cu adevarat stiu sa dea un raspuns, stau pasivi, nu se mai baga.....ca la ce s-ar mai baga ?! Sa-i sara promoterii la beregata ?! Sa fie terfelit de o haita ?! (apropos, omul se aseamana mult cu lupul, asa cum spuneau si stramosii nostrii din Roma antica).
Mai e un aspect, unii pot fi promoteri si fara sa doreasca anume acest lucru. Pur si simplu sunt prieteni cu anume dealeri si ori simt nevoia sa-si arate recunostinta sau prietenia, ori simt nevoia sa-si confirme singuri propriile optiuni. Vezi cazul de mai sus al userului
mihaiLLL din care citez,
mihaiLLL wrote:Nu mai zic ca sunt ft. multi care isi doresc ceva mai bun dar nu au auzit decit de Sony,Pioneer,Onkyo,Marantz,cind le spui de Naim,Creek,Primare,Arcam si altele fac ochii cit cepele.
- intamplator (sau nu) marcile insirate sunt fix alea
aflate pe stocul unui anume dealer, unica marca inserata probabil pentru "condimentarea" afirmatiei este , Primare (a altui dealer). Uite aici exemplu de promoter probabil involuntar (sau voluntar ?!...cine poate sti?!) insa este exemplul cel mai civilizat, cel mai nevinovat, un exemplu minor. In realitate
mihaiLLL nu a gresit cu nimic, nu a incalcat nici un regulament si posibil sa-si fi exprimat sincer propriile optiuni (ca atat cunoaste si el sau asta ii place lui)...dar totusi a avut o atitudine de promoter. Daca pentru obiectivitate mentiona si alte branduri de la alti dealeri sau de oriunde din lume, daca macar mentiona
si marcile pe care nu le mai distribuie dealerul lui preferat, atunci nu mai parea promoter.
Aici fac o paranteza - promoterul de profesie mentioneaza
numai ce se afla pe stoc la dealerul lui. Cum un brand nu mai este distribuit sau nu este pe stoc, neexistand interesul de vanzare, cum promoterul "uita" de acel brand sau si mai rau....ii pute ! Insa deabia dupa ce dealerul nu mai vinde acel brand ! Pe vremea cand vindea si era pe stoc, iti sarea la beregata daca indrazneai sa spui ceva de "sfantul brand" de care, apropos, mai este o zicala - "repetitia este mama invataturii"
Am dat un exemplu practic cum cineva poate fi promoter fara probabil sa vrea, fara sa-l angajeze nimeni, fara sa aiba profit (eventual doar o buna relatie de prietenie cu dealerul prieten de care depinde eventual (sau nu) cu "
buibacul"
, caz clasic).
Astfel, iata cum audiofilia romaneasca merge greu prin desisul promoterilor de tot felul, voluntari sau involuntari. Nu mai are rost sa dau exemple de promoteri care iti trag cu ciomagul direct in moalele capului forumistic daca nu "canti la aceasi masa cu ei". Ma uit cu mila cand mai pica cate un "biban" pe "dincolo" si sar promoterii agresivi pe bietul ratacit cum sar lupii pe un cal. Atunci, ceea ce spui,
panzer, are un sambure de adevar.... Dar intrebarea este,
ca moderator si detinator de forum cum poti mentine echilibrul ?! Asta e lucrul cel mai greu !!!! Si dupa cum vezi, de la o vreme mi-am sacrificat propriile opinii si optiuni in numele unui echilbru general al unei obiectivitati care este un mare deziderat
dar niciodata o realitate (pentru ca toti suntem subiectivi, oricat am vrea contrariul).
Intr-un final, desi sunt tare multe de spus la subiectul asta, trebuie sa-i dau inca o data dreptate Tovarasului
VTP (
cu care mereu ma contrazic, dar e o incantare lucrul asta! ) - dansul spune ca in lipsa educatiei nimic nu mai este de facut! Mai spune ca daca "haudiofilul" nu detine o educatie tehnica macar elementara, atunci inerent va cade in plasa "tampeniilor".
Pe vremurile comuniste omul pasionat avea inerent si o anume bazica educatie tehnica, mai citea o revista, mai invata la fizica, etc, dar si domeniul audio era mult mai onest ca astazi, comparatiile din revistele de specialitate erau facute nu numai cu urechea dar si in laborator, se tipareau rezultatele masuratorilor, exista profesionalism in domeniul specific din lumea jurnalistica. Insa cu timpul orice referire obiectiva, tehnica, inginereasca a fost inlocuita cu beletristica si povestile inventate de diversi "guru" care, inerent firii umane, s-au corupt.
Acum e simplu de scos articole laudative si profund mincinoase in reviste grele de specialitate pentru ca nu mai exista factorul obiectiv, nu mai este la moda sa vi cu masuratorile de laborator....pe care le pune inginerul pe masa gurului sa le explice ! Parca si vad dialogul
- "Cumetre Guru, ai zis ca ampliful cutare este transparent si pur ca lacrima de fecioara dar uite aici rezultatul de laborator care arata ca THD-ul este 10% la nici 10 wati, liniaritatea este precum spinarea dromaderului si slew-rate-ul e ca viteza unui melc beat!"
Acum e usor ca cel ce scrie un articol sa abereze cum doreste in "limbaj audiofil" pentru ca, cine il poate contrazice si cine il poate controla ?! Pai daca "guru" povesteste ca obiectul audio X este alfa si omega, si ce daca vine Gigica si spune ca troaca respectiva se aude ca un cur si nu-si justifica pretul urias ?! Nu mai exista Laboratorul si masuratorile pe care sa i le pui lu' Nea'Guru pe masa sa le explice ! Daca pe masuratori se vede ceva "de porc", nenea "reviewereul" ar avea de dat socoteala, ar trebui sa explice de ce ?! Logic! Dar in lipsa oricarui reper obiectiv, poate sa incaseze favoritismele si banutii si sa scrie ce doreste pulica lui, gusterii lustruiti pe creierase de internet casca gura mare si inghit tot ce se toarna pe palnie ..ca doar scrie acolo!!!!!
Ma si amuza cum unele branduri isi fac reclama cu stelele rosii din articolele favorabile ! Orice om de bun simt deschide revistele alea si vede pagini cu reclame la brandurile X, Y, Z, etc si apoi vede articole review scrise despre fix aceleasi branduri
care platesc revistei sa existe !...Pai ce obiectivitate mai vreti ?!...Si aici noi ce sa ne mai plangem, daca "lumea mare" este asa cum este ?!
..Si mai este un aspect, dovedit - daca oferi "gusterului" un spatiu eliberat si curatat de "promoteri", tot nu stie ce sa faca cu el, nu are nici solidaritate si la primul conflict se piteste dupa perdea. Ca vorba aia, Dumnezeu iti da dar nu-ti baga in traista. Si alta vorba,
libertatea trebuie sa ti-o castigi, nu ti-o da nimeni cadou !
Asa ca, prietene
panzer, nu ai motive sa te plangi
dar ai motive sa faci ceva ! Castiga-ti experienta si libertatea cu "arma" in mana, nu sta pe margine sa te plangi !
(
A sti = putere = libertate!)