remoteviewer1 wrote:A vazut cineva Interstellar? Pareri? Coloana sonora este fantastica, semnata de Hans Zimmer. Eu l-am vazut, la cinema, as dori sa il mai vad inca o data pentru a-mi finaliza parerea.
Cum probabil stiti, CT Popescu e un impatimit al filmelor sf si un bun critic de film. Se pare ca a fost puternic impresionat de
Interstellar
"Populaţia planetei Pământ se împarte în două categorii, indiferent de vârstă, sex, religie, naţionalitate: prima, covârşitor majoritară, e alcătuită din cei ce ar refuza speriaţi sau în zeflemea să urce într-o astronavă care pleacă spre stele, cu perspectiva de a nu se mai întoarce vreodată sau, dacă totuşi revine pe Terra,ca oamenii pe care astronautul i-a cunoscut să fie cu toţii morţi de mult, datorită curgerii mai lente a timpului la viteze apropiate de cea a luminii - relativitatea Einstein-Lorentz.
Spectatorii fascinaţi de Interstellar, ultimul film al lui Christopher Nolan, e posibil să fie minoritarii din a doua categorie - cei care au privit din copilărie stelele ca pe nişte luminiţe de semnalizare a drumului spre adâncurile Universului.
Un drum pe care ar pleca oricând, cu siguranţa că, într-un anume fel, cândva, împotriva tuturor legilor fizicii sau, dimpotrivă, în acord cu ele atunci când sunt privite de acolo, de Sus - se vor întoarce, aidoma lui Cooper. Eroul lui Nolan pleacă pentru a salva omenirea, aşa cum o fac nenumăraţi alţi superheroes din filme SF apocaliptice. De ce? Din iubire - sună şi asta déjà vu şi patetic.
Dar când iubirea dintre fiinţele omeneşti este văzută ca o a 5-a forţă fundamentală a Universului, alături de gravitaţie, electromagnetism, forţa nucleară slabă şi forţa nucleară tare, ideea te aruncă într-un vertij intelectual şi sufletesc.
Hai să ne gândim... Nu să gândim, să ne gândim...
Forţa nucleară slabă, responsabilă pentru dezintegrarea radioactivă, se manifestă la contact sau la distanţe foarte mici. Şi forţa nucleară tare, care ţine nucleul la un loc, acţionează la distanţe infinit mici. Gravitaţia şi forţa electromagnetică sunt invers proporţionale cu pătratul distanţei. Iubirea, în sensurile apostolului Pavel, este independentă de spaţiu. Un bărbat, Cooper, şi fiica lui, Murph, pot fi la milioane de ani lumină depărtare unul de celălalt fără că intensitatea conexiunii sufleteşti dintre ei să scadă.
Şi pentru Timp iubirea este un invariant. V-aţi închipuit vreodată cum ar fi să-ţi întâlneşti fetiţa sau iubita ajunsă în adâncul bătrâneţii, în vreme ce tu ai rămas încremenit la 40 şi ceva de ani, ca astronautul Cooper?
Fiecărei forţe fundamentale îi corespunde un câmp şi o particulă. Cum arată particula lui Dumnezeu, bosonul Higgs, ştim din martie 2013, cum arată particula iubirii nu ştim. Dar nici gravitonul, particula asociată gravitaţiei, n-a fost detectat niciodată, şi totuşi atracţia gravitaţională umple nestingherită întreg Cosmosul, de la metagalaxii, la microbi şi la particulele subatomice.
Oare iubirea e posibilă numai între oameni? Sau numai între lebede? Ce ne-ar împiedica să concepem câmpul de forţă al iubirii dintre un neutrino şi o particulă alfa?
Gravitaţia, iubirea şi un ceas de mâna (în Inception, Nolan alege titirezul ca obiect metafizic) pot lega miezul unei worm hole din nemărginirea spaţiului sideral cu camera unei fete, aflată într-o casă singuratică, în mijlocul unei câmpii pământene, invadată de pulberea distrugerii finale?
Pot, a convins Christopher Nolan chiar şi un raţionalist fizico-matematic ca subsemnatul.
O „gaură de vierme”, în ciuda materialităţii extrem de sugestive a denumirii lansate de fizicianul John Wheeler, e doar un model matematic, un set de soluţii pentru ecuaţiile teoriei relativităţii generalizate a lui Einstein, fizic n-a fost vreodată observată. Ecuaţiile fizicianului teoretician Kip Thorne, de la Caltech, pe care le invocă Nolan şi celălalt scenarist, fratele Jonathan, se referă doar la „găuri de vierme” cuantice, prin care, la limită, dacă sunt suficient de lungi şi strâmte ca să fie stabile, abia poate trece o particulă infinitezimală de lumină, un foton, nici gând un om.
Şi totuşi, omul Cooper pătrunde într-o gaură de vierme, ce-i drept protejat de Ei, superentităţile cosmice interesate de soarta umanităţii, aidoma Overlorzilor lui Arthur C. Clarke din Sfârşitul copilăriei.Ce găseşte acolo e una dintre marile secvenţe ale cinematografului din toate timpurile: închipuiţi-vă o intersecţie între călătoria prin defileul intergalactic din finalul Odiseei Spaţiale 2001 şi casa amintirilor pământene, dăruită lui Kris Kelvin de supraumanul Ocean al planetei Solaris. Şi mai mult decât atât: m-am trezit cufundat într-un spaţiu mic în Mare, rectangular şi totodată curb, cu cele 3 dimensiuni omeneşti înglobate într-un set de 4, 5 sau poate 11 dimensiuni, ca în M-theory, un Spaţiu de linişte vie, în care fiecare punct e la parseci distanţă de Pământ şi, simultan, în curtea din spate a casei copilăriei mele din Precupeţii Vechi. N-am crezut că voi trăi vreodată sentimentul că văd ceea ce acum o jumătate de veac încercam, cu un efort mental aproape dureros, să-mi închipui: ce e dincolo de stele, dincolo de galaxii, dincolo de roiurile de galaxii, la miliarde şi miliarde ani lumină de ţeasta mea; nu reuşeam, şi mă cuprindea ameţeala gândului că Acolo, în de neînchipuit, lucrurile sunt totuşi într-un fel, devreme ce eu exist şi gândesc.
Câţiva ani mai târziu, am ajuns la ideea că noi existăm sau nu existăm, în fiecare punct din spaţiu şi în fiecare fracţiune de timp al vieţii noastre, şi în alt fel decât ne percepem cotidian şi obişnuit, într-un alt fel care trebuie să fie acelaşi cu modul de a fi sau a nu fi a ceea ce este sau nu este Acolo, dincolo de Infinit.
A fost cea mai mare apropiere de ideea de Dumnezeu. Până acum, până la sfertul de oră supranatural din Interstellar, am izgonit mereu, de-a lungul anilor, acest gând.
Ca şi gândul morţii care nu poate ucide iubirea – melodramă groasă, îmi spuneam. Incredibil, dar Nolan m-a făcut să regândesc şi asta – oare atunci când doi oameni se îndrăgostesc fulgerător şi definitiv, ca din senin, n-ar fi posibil să intre în câmpul de forţă rătăcitor al iubirii dintre un Tristan şi o Isolda, indestructibil după ce ei au trecut de secole într-o altă dimensiune?"
http://www.gandul.info/puterea-gandului ... i-13639969" onclick="window.open(this.href);return false;