21...22 dec 1989 - 20 de ani de atunci!
Posted: 22 Dec 2009, 01:17
21 dec. 1989 ! Baricada de la Inter ! Noaptea sunt omorati oameni, impuscati si calcati sub rotile TAB-urilor sau senilele tancurilor, baricada in flacari este spulberata, cei care fug sunt vanati cu pistolul, dimineata masini cisterna si muncitori de la salubritate spala soseaua de sange, soldati in kaki si albastru de la securitate pazesc obictivul in dimineata de 22 dec 1989 oprind trecatorii sa se aproprie spunand "-Circulati, nu va opriti aici!".
Apa cu sange curge in canale, asfaltul dintre piata Universitatii si Dalles este afumat de la incendiu, baricada a disparut. Am putut doar sa arunc cateva priviri pana sa strige la mine un ofiter in kaki cu albastru si eu sa maresc pasul sa nu ma ia de guler. Te urmareau, nu aveai voie nici sa privesti.
Au trecut 20 de ani, fix 20 de ani si nu se stie nici macar acum macar un nume dintre cei care au fost de partea represiunii, dintre cei care au ucis oameni cu mitraliera si pistolul. Nimeni nu a fost judecat, nu exista nici un autor, nimic.
Erau multi cei care au participat la represiune, estimez minim o mie de indivizi, poate mult mai multi dar nu exista nici macar un nume, nici pana azi! ....Nu mai intereaza pe nimeni, ne-am obisnuit sa traim in minciuna si nedreptate, ne-am obisnuit sa dam din umeri si sa trecem mai departe.
Daca nu as fi fost plecat de acasa de la ora 6 dimineata in ziua de 21 dec 1989 si daca nu as fi fost mort de foame, inghetat si cu picioarele aproape paralizate (aveam niste tenesi in picioare si o geaca de carpa pe mine) nu as fi plecat de acolo si poate ca nu as fi fost acum.
Am plecat la timp, as putea spune ca am avut o presimtire sumbra si pot spune ca in mod clar pana sa plec incepusera ca cada oameni impuscati cu luneta de pe acoperisuri.
Nu se auzeau impuscaturile, era de mult intuneric si in haosul si zgomotul acela nici nu ar fi fost posibil sa vezi ceva, dar se vedeau oameni cazand brusc si ciudat in mijlocul multimii.
Soldatii din cadrul represiunii, cei din prima linie, incepusera sa traga cu trasoare in sus, zgomotul era infernal.
Am avut noroc si pe drum....un drum pustiu de parca orasul fusese golit de oameni. Se faceau arestari pe strazile laturalnice, oricine trecea pe strada era inhatat si bagat in dube de catre militari in kaki cu albastru si civili in haine de piele.
Cunoscand perfect tot centru chiar si daca as fi fost legat la ochi, si pot spune ca era bezna, am luat-o pe niste stradute ilogice pentru cineva care voia sa ajunga de la Universitate la Piata Unirii, de aia am si scapat.
Am vazut in spatele Hanului lui Manuc o Dacie neagra si cativa indivizi dati jos din masina, in haine lungi de piele si pistoale in mana. Am avut noroc ca nu m-au vazut, am ocolit si am reusit sa ajung in Piata Unirii si de acolo spre casa mai departe in zona sigura.
Nu am sa uit senzatia stranie de liniste desavarsita dupa haosul si zgomotul din Piata Universitatii.
Cand am plecat am aruncat o ultima privire. In noapte baricada ardea, se vedeau trasoarele cum o luau in sus spre cer si cum incep sa se aproprie inspre pamant, parea un razboi in toata regula, dar nu cunosteam nici un pic de frica si nimanui nu-i era frica. Ma amageam ca ma voi intoarce, nu-mi mai simteam picioarele degerate si eram rebegit de foame si frig.... dar in zadar caut justificari. Cert este ca am plecat. La timp!
Nu pot uita linistea din cartiere, era absolut liniste si intuneric, rar vedeam lumini aprinse la blocuri. Ma gandeam dezamagit ca suntem doar cativa in centru dar tara doarme, ca nu va iesi nimeni si ca nu vom scapa de Ceausescu nici de data asta.
Cand am ajuns acasa am cazut lat, tremuram de frig sub patura ca un degerat recuperat de pe munte, cred ca am adormit instant uitand ca imi era foame. Imi aduc aminte, ma miram ca am curent electric..... In casa era frig dar parea cald pentru mine, cel venit de afara dupa o zi intreaga de aventuri. Ai mei au uitat ca ar fi vrut sa ma bata cand m-au vazut venind viu.
Mai este aici cineva care a fost acolo in noaptea zilei de 21 decembrie 1989 ?!
Apa cu sange curge in canale, asfaltul dintre piata Universitatii si Dalles este afumat de la incendiu, baricada a disparut. Am putut doar sa arunc cateva priviri pana sa strige la mine un ofiter in kaki cu albastru si eu sa maresc pasul sa nu ma ia de guler. Te urmareau, nu aveai voie nici sa privesti.
Au trecut 20 de ani, fix 20 de ani si nu se stie nici macar acum macar un nume dintre cei care au fost de partea represiunii, dintre cei care au ucis oameni cu mitraliera si pistolul. Nimeni nu a fost judecat, nu exista nici un autor, nimic.
Erau multi cei care au participat la represiune, estimez minim o mie de indivizi, poate mult mai multi dar nu exista nici macar un nume, nici pana azi! ....Nu mai intereaza pe nimeni, ne-am obisnuit sa traim in minciuna si nedreptate, ne-am obisnuit sa dam din umeri si sa trecem mai departe.
Daca nu as fi fost plecat de acasa de la ora 6 dimineata in ziua de 21 dec 1989 si daca nu as fi fost mort de foame, inghetat si cu picioarele aproape paralizate (aveam niste tenesi in picioare si o geaca de carpa pe mine) nu as fi plecat de acolo si poate ca nu as fi fost acum.
Am plecat la timp, as putea spune ca am avut o presimtire sumbra si pot spune ca in mod clar pana sa plec incepusera ca cada oameni impuscati cu luneta de pe acoperisuri.
Nu se auzeau impuscaturile, era de mult intuneric si in haosul si zgomotul acela nici nu ar fi fost posibil sa vezi ceva, dar se vedeau oameni cazand brusc si ciudat in mijlocul multimii.
Soldatii din cadrul represiunii, cei din prima linie, incepusera sa traga cu trasoare in sus, zgomotul era infernal.
Am avut noroc si pe drum....un drum pustiu de parca orasul fusese golit de oameni. Se faceau arestari pe strazile laturalnice, oricine trecea pe strada era inhatat si bagat in dube de catre militari in kaki cu albastru si civili in haine de piele.
Cunoscand perfect tot centru chiar si daca as fi fost legat la ochi, si pot spune ca era bezna, am luat-o pe niste stradute ilogice pentru cineva care voia sa ajunga de la Universitate la Piata Unirii, de aia am si scapat.
Am vazut in spatele Hanului lui Manuc o Dacie neagra si cativa indivizi dati jos din masina, in haine lungi de piele si pistoale in mana. Am avut noroc ca nu m-au vazut, am ocolit si am reusit sa ajung in Piata Unirii si de acolo spre casa mai departe in zona sigura.
Nu am sa uit senzatia stranie de liniste desavarsita dupa haosul si zgomotul din Piata Universitatii.
Cand am plecat am aruncat o ultima privire. In noapte baricada ardea, se vedeau trasoarele cum o luau in sus spre cer si cum incep sa se aproprie inspre pamant, parea un razboi in toata regula, dar nu cunosteam nici un pic de frica si nimanui nu-i era frica. Ma amageam ca ma voi intoarce, nu-mi mai simteam picioarele degerate si eram rebegit de foame si frig.... dar in zadar caut justificari. Cert este ca am plecat. La timp!
Nu pot uita linistea din cartiere, era absolut liniste si intuneric, rar vedeam lumini aprinse la blocuri. Ma gandeam dezamagit ca suntem doar cativa in centru dar tara doarme, ca nu va iesi nimeni si ca nu vom scapa de Ceausescu nici de data asta.
Cand am ajuns acasa am cazut lat, tremuram de frig sub patura ca un degerat recuperat de pe munte, cred ca am adormit instant uitand ca imi era foame. Imi aduc aminte, ma miram ca am curent electric..... In casa era frig dar parea cald pentru mine, cel venit de afara dupa o zi intreaga de aventuri. Ai mei au uitat ca ar fi vrut sa ma bata cand m-au vazut venind viu.
Mai este aici cineva care a fost acolo in noaptea zilei de 21 decembrie 1989 ?!