AUTO - Despre masini (si soferi)

Doar o vorba sa-ti mai spun
Kross
Posts: 527
Joined: 05 Apr 2017, 18:17

Re: AUTO - Despre masini (si soferi)

Post by Kross »

Problema este că mașina electrică are durată totală de funcționare mult mai mică. Ai bateriile care se deteriorează în timp (fenomen de necontrolat, uneori chiar prea repede), pericol de foc, încărcare dificilă, apoi, ce faci cu bateriile la finalul vieții? Alt aspect, referitor la amprenta poluantă: energia cu care o încarci din ce e produsă? Apoi, prelucrarea bateriilor tot presupune procesare de petrol. Ce îmi e că scoate gaz de eșapament la tobă, ce îmi e că se ard cărbuni și gaze pentru electrice, poluarea e mai mare la electrice.
Nu-mi spune de eoliene și fotovoltaice.
Deoarece în București se pregătesc să ia autobuze electrice, eu am mari emoții cu ele. Sunt n cazuri în care au luat foc (Paris, Stuttgart, Munchen). Și vorbind cu regii din țară ce au transport electric exclusiv (primind fonduri pentru acestea), au zis că mare economie față de un Diesel sau CNG nu este. Mai ales dacă pui și disponibilitatea (nu poți merge cu ele, 3 ture pe zi, maxim 2, altfel soliciți prea tare bateriile). Motiv pentru care trebuie foarte multe vehicule, dacă vrei să ții anumite linii "electrice". Alte regii, după o anumită oră, intra cu Diesel. Electric doar la anumite ore. Deci ca pe vremea lui Ceaușescu : parțial color.
Asta cu electricele este doar o bulă, acum, care se va sparge, iar cei ce au luat electrice, vor avea de plâns mai târziu. Germania, Franța, Italia nu au semnat și decis renunțarea la motoare termice în 2035. Renault a și specificat: dezvoltăm electromobilitate și vehicule electrice, suntem avansați în electrice, dar nu e cazul să spunem că vom renunța definitiv la motoare cu ardere internă. Deci chiar și marii susținători, încă merg pe termic.
Altă fază hilară, pe autostrăzi și șosele în unele țări există : powerbank auto. Acesta e o utilitară, ce poate încărca rapid o mașină electrică. Mai interesant este că :energia e produsă de : M. A. I. :lol: deci powerbank poluant.
1) Technics SU-V8K 2) SU-8080K
1) Linn Isobarik DMS 2) JBL LX-55
1)Technics SL1200GR (curând)2) Technics SL-B202 & Technics SL1500-C.
1)Technics ST-8044k 2) ST-8080K.
1) Sony CDP-X33ES 2) CDP-X55ES/philips n4504
1) Living 2)Dinning.

User avatar
momolo
Moderator
Posts: 15650
Joined: 02 Oct 2008, 10:11
Location: Bucuresti

Re: AUTO - Despre masini (si soferi)

Post by momolo »

Unicul avantaj clar este ca muti poluarea din oras in afara orasului. Adica boierii din oras var trai mai bine in timp ce mujicii din provincie vor fi otraviti mai temeinic. Adica neo-feudalismul in care se scufunda azi lumea asta in care prapastia intre bogati si saraci se adanceste din ce in ce. Bogatii devin mai bogati si saracii devin si mai saraci, bonus se si inmultesc. In prezent pe planeta suntem 8 miliarde deja. E clar ca modul occidental de oras si de trai nu ar avea cum sa existe pentru toti cei 8 miliarde..... ca ne-ar mai trebui o planeta sa o mulgem de resurse si sa folosim ca pubela.

Asta cu electrica e o fitza "progresista", un moft al unor privilegiati ai vietii, minoritari pe planeta. Majoritarii abia daca pot visa sa aiba apa si mancare pentru maine. Deci nici vorba de salvat Planeta. E doar o laba trista practicata POLITIC pentru minoritatea privilegiata si din ce in ce mai izolata intr-o bula care se va sparge intr-o zi. Cand o sa ne cada sandramaua direct in cap.

La ora asta (am scris mereu asta), nu ai cum sa "salvezi" planeta. E cum ai vrea sa-ti alimentezi motorul cu basinile proprii bagandu-ti un furtun in cur.
Pana la fuziunea nucleara viabila nu se poate face mai nimic.... sau se poate face ceva, sa diminuam polarizarea sociala, adica distanta intre bogati si saraci. Mai ales prin "altorirea" bogatilor (cu barda).... Dar, hop, ce ne facem?! Lumea e condusa si decisa de bogati! Gloata nu conteaza! Asa ca toata ecologia actuala e o laba trista, o pantomima ipocrita.

In plus de asta nu avem definitiva certitudine cat conteaza activitatea (poluarea) umana la fenomenul incalzirii?! Stiintific se stie clar, in trecut au fost perioade de incalzire brusca si violenta (cand noi nici nu contam ca specie). Inca stiinta nu stie si nu-si explica oscilatiile climaterice. Planeta are caile ei inca neintelese pe deplin de a se autoregla. Acum intradevar, se observa ca exista o noua extinctie a speciilor si perioada in care se petrece e foarte scurta si violenta. Dar totul pleaca de la om si obiceiurile sale, modul in care traieste, sistemul de valori, rostul sau pe lume. Chestiuni care nici macar nu sunt lamurite.
In opinia mea prima problema care trebuie rezolvata este polarizarea sociala, prapastia intre bogati si saraci impreuna cu educatia (care contine sistemul de valori). Cat va exista aceasta colosala prapastie intre bogati (ultra-minoritari) si saraci, nimic nu se poate remedia sau rezolva. Doar fuziunea nucleara ar putea opri actualul tavalug insa aia ar fi doar o pauza de moment daca problema educatiei, polarizarii, sistemelor de valori umane nu e rezolvata. In final cam totul pleaca de la educatie (care contine mentalitate, sistem de valori, morala, etc, etc = ceea ce ne defineste ca oameni si nu animale cretine).
Prostu' invata pe pielea lui, desteptu' pe-a altuia.

Kross
Posts: 527
Joined: 05 Apr 2017, 18:17

Re: AUTO - Despre masini (si soferi)

Post by Kross »

Cei ce se bucură acum la o electrică, vreau să îi văd peste 5 ani. Dacă vor mai zice la fel. Toți merg cu morcovu-n cur (cu frunze cu tot) cu electricele la drum întins. Nu odată eram pe DN 1 și vedeam mașini electrice care mergeau cu maxim 70 km/h în zone de 100.
Asta cu poluarea e discutabilă. Un motor termic exploatat corect are amprenta de carbon chiar foarte mică. La temperaturi mici și când e rece poluează cel mai mult, asta cam în primele 2 minute, că după aceea deja intră în regim.
Mașinile electrice au mari probleme iarna (autonomie mică, descărcare abruptă, necesitate de curent mai mare pentru încălzire). Și de aici, de la 300 km ajungi la jumătate. În plus, revin la întrebarea : energia cu care încarci cum e produsă? Îți spun eu, non eco. Cunosc pe mulți care și-au luat electrică, se băteau cu pumnii în piept că ce tari sunt ei, ca să observe că de fapt e un fiasco. Deja se întreabă ce se va întâmpla după uzura bateriilor. Consider că, pe GPL/cng ai cea mai mică poluare. Nu ai depuneri în motor, emisii mult mai mici, fiabilitate mai mare la motor (uită-te cum arată uleiul la un motor rulat pe GPL/cng), preț mai mic, toleranță mai bună. Mergi cu gaz în oraș și cu benzină afară.
1) Technics SU-V8K 2) SU-8080K
1) Linn Isobarik DMS 2) JBL LX-55
1)Technics SL1200GR (curând)2) Technics SL-B202 & Technics SL1500-C.
1)Technics ST-8044k 2) ST-8080K.
1) Sony CDP-X33ES 2) CDP-X55ES/philips n4504
1) Living 2)Dinning.

User avatar
momolo
Moderator
Posts: 15650
Joined: 02 Oct 2008, 10:11
Location: Bucuresti

Re: AUTO - Despre masini (si soferi)

Post by momolo »

:lol: :lol:
GPL-ul revine in forta! In Olanda este mai scump sa mergi cu masina electrica decat cu cea pe benzina!
https://autolatest.ro/stiri/gpl-ul-revi ... e-benzina/
Prostu' invata pe pielea lui, desteptu' pe-a altuia.

User avatar
_BGD_
Posts: 415
Joined: 09 Oct 2018, 13:56
Location: Bucuresti

Re: AUTO - Despre masini (si soferi)

Post by _BGD_ »

Era de asteptat.
Oricum, daca iti iei masina electrica, ideal este sa stai la curte si sa ai panouri solare pe casa.

Asa mergi eficient cu masina electrica.

User avatar
momolo
Moderator
Posts: 15650
Joined: 02 Oct 2008, 10:11
Location: Bucuresti

Re: AUTO - Despre masini (si soferi)

Post by momolo »

O instalatie solara pe acoperis pleaca de pe la 7.000......10.000 euro si la banii astia nu are mare putere. Adaugam pretul asteia la pretul oricum mare pentru electrica si vedem ca de suma asta ne putem lua mai multe masini pe GPL.

Si apropos de subiect, ar trebui citit si asta (l-am mai postat pe forum - in mass media a trecut neobservat, evident): https://www.cotidianul.ro/oameni-de-sti ... climatica/
Prostu' invata pe pielea lui, desteptu' pe-a altuia.

User avatar
_BGD_
Posts: 415
Joined: 09 Oct 2018, 13:56
Location: Bucuresti

Re: AUTO - Despre masini (si soferi)

Post by _BGD_ »

Da, dar dai banii aia si respiri aer curat.

Ma rog, tu, si vecinul tau, si vecinul vecinului tau si tot asa.
Degeaba sunteti voi 100 cu celule solare pe casa, daca vine ciobanoaia cu fumegatoarea lui, ca in 1 km parcurs mictioneaza pe toata ecologia facuta de voi 100 in multe zile/saptamani.

Ca deh, are si el dreptul sa mearga cu masina

User avatar
momolo
Moderator
Posts: 15650
Joined: 02 Oct 2008, 10:11
Location: Bucuresti

Re: AUTO - Despre masini (si soferi)

Post by momolo »

Fiind mai mult biciclist decat sofer in Bucuresti am observat (ca apreciere generala - dar foarte aproape de realitate):
- cele mai multe masini sunt Diesel.
- enorm de multe masini (mai ales Diesel) fumega grav pe esapament.
- dupa sunete, majoritatea masinilor (chiar si unele cu aspect bun si nou) par sa aiba grave probleme tehnice, adica isi mananca suruburile.
- ma intreb cum se acorda ITP la o masina (sau duba) care umple efectiv strada cu fum in urma ei?!?! Cazul este extrem de des! Nu aveti idee cate sunt in trafic! Intalnesc zeci intr-o singura zi.
- avand in vedere toate astea, povestea cu electricele si panourile solare este barbologie, este cum am discuta despre cel mai bun deodorant cand de fapt nu ne spalam niciodata, nu avem apa cu ce ne spala, nici educatia necesara a ne spala si putzim ca porcul.
- toate sistemele in Romania sunt profund corupte si ineficiente ajungand in metastaza sa mimeze activitatea. Adica sunt mancate pe dinauntru de coruptie, nepotism si politica, ajungand forme goale de continut care consuma resurse cu mult peste orice sistem sanatos.
- si numai daca s-ar rezolva coruptia in sistemul ITP ar scadea poluarea masiv. A avea azi masina electrica si panouri in Romania (din punct de vedere ECO) e ca zicala aia cu, "tara arde si baba se piaptana".
Prostu' invata pe pielea lui, desteptu' pe-a altuia.

Kross
Posts: 527
Joined: 05 Apr 2017, 18:17

Re: AUTO - Despre masini (si soferi)

Post by Kross »

Salut.
Multe regii de transport în comun din țară încep să plângă că au ales electrice. Deoarece sunt mai scumpe și mai riscante decât cele diesel / GPL/cng. În alte țări nu vor să știe de autobuze electrice, le numesc bombe pe roți. Dacă vrei electrice în oraș, troleibuzul sau tramvaiul sunt cele mai bune soluții. Vezi Elveția.
Prețurile la energie cresc, și deja mulți sunt frustrați că au investit în electrice, care oricum au durată de viață mai scurtă. Pe când o mașină clasică, depășește lejer 20 ani. Și nu e o rușine, am văzut mașini vechi de peste 20 ani și în Germania, Belgia, Olanda, Franța, Luxemburg și merg perfect, nu pute după ele, iar starea tehnică, nu mai vorbim, impecabilă (la noi după 4 ani zici că a făcut război).

Unii mai falsifica itp ul , scoate la o mașină mai multe diagnoze, și le vinde după. Deși dacă le blochează RAR mașina pe stand, mașina fumegatoare merge direct la remat. Stația respectivă riscă închiderea dacă e prinsă. Unii merg la risc. Motoarele ce bat, semn al sărăciei, își ia mașină, dar bani să schimbe uleiul nu are, sau pune ulei ieftin (nu ține cont de specificații, ulei în motor să fie, merge și untdelemn de la Bunica) merge cu plăcuțele până face discul praf, etc.

Panourile fotovoltaice conțin și ele substanțe toxice. Au durată finita de viață. La sfârșitul duratei de viață, nu ai ce face cu ele, la fel și cu bateriile litiu din mașinile electrice. Nu se pot recicla. În plus, amprenta de carbon a unei mașini electrice în 10 ani (de la fabricare până la casare) poate fi mult mai mare decât la una convențională. (energia electrică din ce vine, prelucrarea litiului presupune prelucrare de petrol, restul de plastice și prelucrarea tablei și vopselei și cauciucurilor, tot presupune petrol). Și pardon, prelucrarea anvelopelor este mai poluanta decât o mașină (chiar un oraș plin de mașini) în sine. Tehnologia asta electrică bazată doar pe stocare chimică de energie este pasageră. Este și periculoasă totodată. Au luat foc în 4 ani mai multe electrice decât convenționale. Abia aștept să-i văd pe cei cu electrice peste 5 ani. Când mașina cu autonomie 500 km declarați, face în realitate 400. După 5 ani, abia mai face 250-300. Încă 2, abia trage 150. E de ajuns un element (18650, astea sunt folosite) din peste 20000 câte or fi (serie și paralel) să moară, că întreaga șandrama să nu mai meargă deloc. E de ajuns ca una să bubuie, le aprinde pe restul și să vezi distracție. Pompierii nici nu intervin la flăcări de mașini electrice. Sparge o baterie litiu și arunc-o într-o baltă cu apă. Să vezi ce frumos face. Eu am încercat așa de distracție, am spart un 18650 și l-am azvârlit într-o baltă. O explozie de toată frumusețea, ardea și pe apă. Să vezi când ai o groază de d-astea care bubuie și dai cu apă pe ele, bombele talibane nu sunt nimic.

Deși Renault e foarte avansat în tracțiune electrică, a și declarat că nu renunță la termice. Bă mai mult, susține producția motoarelor termice dincolo de 2035. La fel și nemții, care nu prea se înghesuie la electrice. Vw, Stelantis (Peugeot, Citroen, Fiat, Opel), BMW, Mercedes, Mai mult prin fosta DDR, dar ăia încă mai au mentalități de frustrați din comunism.
1) Technics SU-V8K 2) SU-8080K
1) Linn Isobarik DMS 2) JBL LX-55
1)Technics SL1200GR (curând)2) Technics SL-B202 & Technics SL1500-C.
1)Technics ST-8044k 2) ST-8080K.
1) Sony CDP-X33ES 2) CDP-X55ES/philips n4504
1) Living 2)Dinning.

User avatar
momolo
Moderator
Posts: 15650
Joined: 02 Oct 2008, 10:11
Location: Bucuresti

Re: AUTO - Despre masini (si soferi)

Post by momolo »

Raportul TÜV 2023: Acestea sunt cele mai stricăcioase mașini
https://www.promotor.ro/stiri-auto/rapo ... i-19111457
Câte un model Dacia în fiecare categorie de vârstă a clasamentului TÜV 2023 – Cele mai proaste mașini / Logan și Docker, modelele cu cea mai mare rată de defecte mașinile cu vechime între 2 și 3 ani / Parcul auto din Germania îmbătrânește
https://www.g4media.ro/cate-un-model-da ... 3-ani.html
Pățania unui proprietar de Dacia Spring. Nu a putut încărca mașina după ce a trecut printr-o baltă – VIDEO
https://www.promotor.ro/stiri-auto/pata ... o-19113039

E foarte posibil sa fie niste mari interese subterane ca astia sa scoata Dacia ca cea mai proasta masina. E ca in publicatiile din zona audio, alea cu 5 stele rosii unde depinde cine si cat plateste sa fie laudat sau sa infunde pe cei din concurenta. Mai ales in zona auto unde industria mondiala produce anual un numar foarte mare de masini pe care nu le cumpara nimeni. Domeniul este in supra productie de cand era bunica fata. Iar concurenta acum se da intre "elefanti", marile companii globale. O ciocnire intre elefanti face mult zgomot si praf. Ma uit la ce branduri lauda ei si mi se pare suspect. De exemplu am o parere foarte proasta despre Mercedes vazand niste chestiuni din viata reala si mai aud si eu una, alta de la oameni patiti in viata reala.
Dar adevarul poate fi undeva la mijloc, probabil Dacia chiar ajunge mai des prin service si probabil sunt defectiuni minore. Altele nu ajung deloc in service, doar la consumabile. Dar trebuie tinut cont si de pret. Eu cred ca unii sunt tare ofticati ca Dacia vinde bine, acum le vezi peste tot in UE. Pentru ca pretul e mai bun ca la multi altii. Asta poate ii roade pe unii.
Dar totusi (punand si ce am auzit direct) Dacia nu mai are fiabilitatea pe care a avut-o cu primele modele. Eu o vreme am avut Logan 1.4 fabricat in 2005 si masina aia era greu sa o dobori, adica foarte fiabila.
E si domeniul asta la fel de complicat (cu alesul) ca audio.
Deci eu cred ca totusi ii roade oftica pe Dacia pentru ca vinde bine. Si mai cred ca nu e minciuna totala, sunt mai stricacioase dar conteaza si ce se strica la ele. Un exemplu de stricaciune nasoala o vedem la marele brand FORD, asta e chiar nasoala rau (sa fi facut Dacia asa ceva era calcata in picioare in presa de specialitate! Asta e rusine adevarata!): https://www.g4media.ro/ford-motor-reche ... relor.html
Prostu' invata pe pielea lui, desteptu' pe-a altuia.

Kross
Posts: 527
Joined: 05 Apr 2017, 18:17

Re: AUTO - Despre masini (si soferi)

Post by Kross »

Ford nu este renumită ca fiind o mașină fiabilă. Adică mașinile lor au probleme gârlă, e poate unul din producătorii cu cea mai mare rată de defecte. Dacia nu costă cât Ford. În plus cunosc flote cu Ford și Dacia, și la capitolul căzături, Ford stă mult mai rău ca Dacia . E drept, la confort nu se compară, la fel performanțe și altele. Dar cine plătește mai mult ăla iese în față. Și la audio am văzut și eu tot felul de conserve și tomberoane care nu știu cum au luat 5 stele. Și chestii care chiar meritau 5 stele au luat 2. Până la urmă nu revista contează ci... utilizatorul final. De influenceri sunt sătul.
1) Technics SU-V8K 2) SU-8080K
1) Linn Isobarik DMS 2) JBL LX-55
1)Technics SL1200GR (curând)2) Technics SL-B202 & Technics SL1500-C.
1)Technics ST-8044k 2) ST-8080K.
1) Sony CDP-X33ES 2) CDP-X55ES/philips n4504
1) Living 2)Dinning.

User avatar
_BGD_
Posts: 415
Joined: 09 Oct 2018, 13:56
Location: Bucuresti

Re: AUTO - Despre masini (si soferi)

Post by _BGD_ »

Am avut si eu tangeta aprox. 1 an, ocazional, cu un Ford Mondeo 2018, 2.0 dizel, cutie manuala.
Avea sub 80k de km, nu a picat nimic pe ea. Doar cand era alergata manca ulei, dar asta se intampla la multe motorizari, inclusiv benzinare.

Desi era o varinta fara dotari optionale, era ok, confort bun, materiale ok, spatioasa, si ce mi-a placut, faptul ca era foarte bine insonorizata!
La 150 km/h, zgomotul/vajaitul exterior este foarte slab.

Ce am observat, si m-a cam speriat putin, am facut o proba de top speed (desigur, am fost in Germania pentru asta :lol: ), si pe la 200 km/h capota sarea, tremura, mai ca statea sa sara....
Am ambandonat repede testul....nu era deloc ok.

User avatar
momolo
Moderator
Posts: 15650
Joined: 02 Oct 2008, 10:11
Location: Bucuresti

Re: AUTO - Despre masini (si soferi)

Post by momolo »

Noile mașini, proiectate să „țină” între 7 și 12 ani. Explicațiile unui inginer român de la Mercedes
https://adevarul.ro/stiri-interne/socie ... 24445.html
Prostu' invata pe pielea lui, desteptu' pe-a altuia.

Moromete
Posts: 32
Joined: 22 Nov 2022, 18:07

Re: AUTO - Despre masini (si soferi)

Post by Moromete »

Ei, dragii moșului, despre mașinile mele aș putea să scriu un roman. Am început prin 1992 cu o DACIA 1300 din 1979. Cutie în patru trepte fără servo frână și servo direcție, cu servo mușchi. A fost bună tare de școală. Ce abs băgăm din pedală pe gheață! A urmat un Renault 21 care era deja limuzină. Am zis bogda proaste de confort și mai ales de căldură pentru că în Dacie tremuram cu spor. Next one a fost o Dacie 1410 cu bord de CN. Apoi, un Peugeot 405 MI 16, motor de 165 cp, 16 valve, benzină. Mânca asfaltul, dar stricăcios tare. Următoarea, un Opel Astra g Caravan, mașina neamțului sărac. Era pe viață. Apă, paie și bătaie. Motor puturos dar fiabilitate ridicată și piese ieftine. Au mai fost: Ford Mondeo tdci, Honda Civic, IMS.
Și acum ultima, adică mașina vieții mele: Saab 900 SE, ediție limitată Talladega. Benzină turbo 185 cp, climatronic, piele inclusiv pe bord și fețe de uși. Cabrio. Oțel sudez triplu galvanizat. Tanc. Este din 1997, fără punct de rugină. 5 stele crash test. Este o plăcere să o conduci. Am declarat nevestei că pe mine cu mașina asta o să mă îngroape...

User avatar
momolo
Moderator
Posts: 15650
Joined: 02 Oct 2008, 10:11
Location: Bucuresti

Re: AUTO - Despre masini (si soferi)

Post by momolo »

Moromete wrote:
06 Dec 2022, 17:29
Și acum ultima, adică mașina vieții mele: Saab 900 SE, ediție limitată Talladega. Benzină turbo 185 cp, climatronic, piele inclusiv pe bord și fețe de uși. Cabrio. Oțel sudez triplu galvanizat. Tanc. Este din 1997, fără punct de rugină. 5 stele crash test. Este o plăcere să o conduci. Am declarat nevestei că pe mine cu mașina asta o să mă îngroape...
e o masina fabuloasa, o minune, azi nu se mai face asa ceva la nivelul asta de calitate, fiabilitate, inovatie si lux pe bani decenti (acum ce este de lux costa imens, tine putin si se strica repede + bonus design special pentru tziganii planetei si ghertzoii fudui). Am vazut la o emisiune auto (posturile TV de reportaje) cum e un motor din asta de la SAAB turbo desfacut bucatele, cum arata masina pe dedesupt, etc, pur simplu dupa emisune numai asa ceva as fi ales ca masina din orice, model anii 90 era acolo. Dupa perioada asta au scazut mult calitatea, spunea si englezul (mecanicul) in emisiune, nu mai era ce fusese si apoi s-au dus pe garla (cu sectorul auto).
Prostu' invata pe pielea lui, desteptu' pe-a altuia.

Post Reply