International Institute for Management Development (IMD) publică acest clasament anual, începând din 1989. Sunt luați în clacul 258 de indicatori din statisticile naționale și europene, care sunt ponderați cu opiniile exprimate prin sondaje prinvind percepția asupra unor chestiuni precum corupția, mediul și calitatea vieții.
Olanda urcă pe locul al patrulea, iar elvețienii coboară pe locul 5, în principal, din cauza încetinirii a exporturilor și, într-o mai mică măsură, a amenințările legate de relocarea centrelor de cercetare și dezvoltare.
Celelalte țări care ocupă primele 10 locuri în clasament sunt ”confiscate” de țările nordice: Danemarca, Norvegia și Suedia ocupă locul 6, 8 și respectiv 9. Aceste țări prezintă performanțe puternice în productivitatea globală a sectorului privat și în practicile sale de management. Emiratele Arabe Unite și și Canada închid vârful clasamentului.
Alte economii care au performat foarte bine sunt Austria (locul 18) și China (poziția a 13-a ) care au urcat șapte locuri, respectiv cinc pozițiii. Profesorul Arturo Bris , directorul Centrului IMD pentru Competitivitate Mondială, declară că în cazul Austriei, " creșterea economică, reducerea datoriei publice și creșterea productivității afacerilor ”, au permis avansul acesteia, în timp ce în cazul Chinei, investițiile în infrastructură precum și îmbunătățirea cadrului juridic și de reglementare au dus la creșterea performanței acesteia ".
Rusia și Turcia urcăși ele un loc, respectiv pe 45 și 46.
La coada clasamentului întâlnim țări care au trecut prin suferințe economice și politice în ultimii ani. E vorba de Mongolia (62), Venezuela (63), Ucraina (59) și Brazilia (60), mai puțin Croația (61). Îmbunătățirea poziției ocupate de Brazilia este prima evoluție pozitivă din 2010, bazată pe trecerea pe plus a PIB-ului țării și a creșterii ocpării forței de muncă.
Arturo Bris observă că "țările aflate în fruntea clasamentului au o performanță mai mare decât performanța medie a tuturor factorilor luați în calculul competitivității, însă mixul lor variază. O economie, de exemplu, își poate construi strategia de competitivitate în jurul unui anumit aspect, cum ar fi de pildă infrastructura; altul poate aborda competitivitatea prin prisma eficienței guvernamentale".
Asia
Asia prezintă rezultate mixte. Hong Kong și Singapore conduc regiunea. Pe de o parte, Japonia (25), Republica Coreea (27), Malaezia (22) și India (44), toate cunosc îmbunătățiri ușoare. De cealaltă parte, Taiwan (17), Thailanda (30) și Indonezia (43) scad câteva locuri. Australia (19) își îmbunătățește poziția cu două locuri, iar Noua Zeelandă (23) scade 7 locuri. Filipine înregistrează cel mai semnificativ declin în regiune, schimbând nouă locuri, până pe poziția 50. Motivele acestui recul țin de scăderea turismului și a locurilor de muncă, înrăutățirea finanțelor publice și creșterea preocupărilor legate de sistemul local de învățământ.
Europa
În Europa de Est există, de asemenea, rezultate mixte, deși majoritatea economiilor cunosc îmbunătățiri ale competitivității- Lituania (32), Polonia (34), Slovenia (37), Ungaria (47), Bulgaria (48) și România (49). E drept, din acest grup de state, Polonia, Slovenia și Ungaria au avansat cel mai mult: patru, șase și respectiv cinci poziții. Progresul Poloniei survine după o creștere sănătoasă a PIB-ului, o intensificare a exportului de servicii și o îmbunătățire a gestionării datoriei publice. Ungaria își mărește competitivitatea, parțial din cauza reducerii impozitelor pe profit, Slovenia datorită unei schimbări remarcabile a economiei interne și a faptului că nu are deficit bugetar, ci e pe excedent. Economiile în declin ale regiunii includ Republica Cehă (29), Estonia (31) și Republica Slovacă (55). Letonia (40 de ani ) își menține aceeași poziție.
Economiile din Europa de Vest au un model contrar, cu foarte puține țări avansând în clasament. Irlanda (12) și Luxemburg (a 11- lea ) părăsesc primele 10 locuri, scăzând șase și respectiv trei locuri. Germania (15), Finlanda (16), Regatul Unit (20), Islanda (24), Belgia (26) și Spania (36) coboară ușor. Creșterea în Portugalia se datorează îmbunătățirii activităților economice, asociate cu o schimbare pozitivă a percepțiilor privind eficiența instituțională, inclusiv o mai mare transparență guvernamentală. Grecia rămâne pe același loc (al 57- lea ).
Orientul Mijlociu
În Orientul Mijlociu, în ciuda creșterii tensiunilor politice din zonă, toate țările se confruntă cu îmbunătățiri ale competitivității, cu excepția Arabiei Saudite care scade cu trei locuri până pe 39. Emiratele Arabe Unite (7), Qatar (14), Israel (21) și Iordania (52) arată progrese în clasament. EAU și Qatar beneficiază de întărirea comerțului internațional. Israelul și Iordania își sporesc competitivitatea printr-o mai bună guvernare și eficiență în afaceri.
https://www.hotnews.ro/stiri-internatio ... m-jong.htm" onclick="window.open(this.href);return false;
https://media.hotnews.ro/media_server1/ ... itatii.jpg" onclick="window.open(this.href);return false;
Titlul corect ar fi fost,
Romania in urma Bulgariei!
Remarcabil, UAE si Qatar se afla peste Germania, Japonia, UK, Australia, Koreea de Sud, etc!
Cehia, prima tara din fostele comuniste, cum e si normal (ocupatia sovietica dupa razboi i-a nenorocit, ei erau unul din cele mai scolite si industrializate state din Europa pana sa-i faca lacustele rosii!), imediat sub Franta!
De Estonia (Eesti) nu ma mira! Era oricum o tara "anormala" (in bine). In timp ce noi ne zbatem in rahat, estonieni sunt din 2011 pe euro si sunt una din cele mai informatizate tari din Europa! Am avut deaface cu Posta Nationala din Estonia acum multi ani, sa fie prin 2012. Super tari! Si toate astea in conditiile in care au o ditamai comunitatea de rusnaci care le fac tot felul de probleme!
Din fostul "lagar socialist" sub Romania sunt doar Slovacia si Croatia, probabil sau sigur si mai corupte.
Practic acest clasament se suprapune peste nivelul de coruptie si problema birocratiei. De exemplu in UAE nu mai exista dosare si proiecte in constructii pe hartie, totul se face numai digital, autorizatii, avize, predari proiecte, totul numai digital prin internet! Nu se mai plimba nimeni cu dosarul in brate la coada la ghiseu, la primarie! Pe santiere se lucreaza direct cu laptopul.
In concluzie, e o treaba simpla - bunastarea = diminuarea coruptiei, eficienta, concurenta, promovare pe competenta, proprietatea de stat cat mai diminuata in favoarea celei private, un sistem birocratic simplu, rapid si stabil, infrastructura buna (drumuri, scoli, spitale) si peste toate, EDUCATIE! + Lideri destepti.
Varianta, lideri hoti si prosti e cea mai perdanta. Adunata cu popor de puturosi si prosti e fatala!