In 1977 nu implinisem inca 10 ani. Pentru mine si sora mea mai mica, cutremurul din 4 martie 1977 incepuse cu un an mai inainte, in 1976 cand nu-mi aduc bine aminte data, se produsese un mic seism pe care l-am simtit noi doi cand stateam impreuna cu tata la televizor. Atunci aveam mobila abia cumparata numita "Dacia" care cuprindea niste biblioteci cu geamuri aflate in partea de sus unde erau cartile. Aceste geamuri erau adevarate seismografe, la cea mai mica miscare clantaneau teribil.
Tin minte ca eu si sor-mea ne uitam la micul TV Sport (nou si asta) bagat intr-o biblioteca Dacia, moment cand geamurile vitrinelor au inceput sa clantane si am simtit cum se misca casa pentru scurta vreme. Atunci tata care era langa noi ne-a spus ca trebuie sa mergem cat mai repede sub grinda la momentul in care simtim un cutremur, adica locul unde era usa de la sufragerie, loc unde se presupune ca (blocul ceausist in care stateam) avea grinda. Lucrul asta ne-a intrat la amandoi in cap precum reflexul lui Pavlov, asa ca in momentul cand dupa un an a venit marele cutremur, amandoi am fost instant sub tocul usii de la sufragerie, fara sa mai apuce nimeni sa ne zica ce sa facem.
4 martie 1977 - Era seara, se intunecase de mult. Tata si mama abia se intorsesera din centrul orasului de unde cumparasera niste stofa si un costum de haine. Tocmai ce vizitasera si cladiri cu magazine care ulterior au cazut sau au fost avariate la cutremur.
De noi doi avea grija bunica aflata in vizita. Eu eram bolnav de gripa, pe trecutelea, asa ca nu mai fusesem la scoala de vreo saptamana si o oprisera si pe sor-mea acasa pentru ca sa nu transmita virusi la scoala. Dar ea nu avea nimic.
Eram amandoi asezati la masa din bucatarie si bunica ne dadea cina, mamaliga cu lapte.....de atunci, pentru mine mamaliga cu lapte simbolizeaza cutremurul....
Tin minte ca tata si mama erau in dormitor si se schimbau de haine, abia venisera din oras.
Eu stateam la masa din bucatarie si duceam lingura cu lapte si mamaliga la gura cand a inceput sa se legene casa si scaunul cu mine in zgomot de scartaiala.
Din ce tin minte, a inceput incet dar se intensifica rapid.
Instant eu si sor-mea am fugit sub grinda usii de la sufragerie. Apoi au aparut mama si tata, apoi bunica (care nu prea era instruita in acest sens
). Cred ca ajungerea mea de la castronul cu mamaliga la usa se poate socoti in fractiuni de secunda, dar intre timp miscarea devenise imensa, nu numai ca nu ai fi putut merge prin casa, dar abia ma tineam in picioare agatat de tocul usii.
Intre timp tata care de felul lui nu avea nici o frica de nimic (in timp ce noi eram total inspaimantati) a inceput sa tzupaie prin sufragerie de colo-colo tinand cu o mana bibliotecile Dacia pline de carti, lampa clasica din tavan care se balanganea atat de puternic incat abajururile de sticla se loveau de tavan, desi bratul lampii era foarte lung, apoi micul televizor Sport (o mare achizitie care costase o avere
) dadea sa zboare din biblioteca o data cu tot continutul constand in sute si sute de carti, etc.
Il tin minte pe tata cum, calm, fugea de la lampa la biblioteci si televizor tinandu-le pe toate. La un moment dat mi-l aduc aminte in pozitie de balet, tinea lustra cu o mana, un corp de biblioteca cu alta si cu un picior tinea televizorul sa nu zboare din raft. Noi in acest timp era inspaimantati total, nu mai puteam scoate nici un sunet insa imi aduc aminte ca mama repeta, "Asta nu se mai termina niciodata!!!".
Ulterior am constatat ca bibliotecile foarte grele si pline de carti se deplasasera cam o treime de metru prin sufragerie.
Din toc vedeam intreaga sufragerie, usa fiind centrala. Camera se misca cumplit, era ca un vapot pe valuri, inclinatia era ireala si incredibila. Sunt si acum uimit de ce e in stare betonul ! Parca era plastic !
Dar cel mai inspaimantator era zgomotul cumplit ! Nu prea te puteai auzi om cu om, o auzeam pe mama pentru ca eram lipit de ea si ma tinea strans, dar cred ca de la 1 metru nu mai puteai vorbi. Un zgomot ca de tramvaie busite aruncate de la un kilometru inaltime, mie asa mi se parea, parca erau stanci care se zdrobeau intr-un imens concasor peste care se auzea cum tot blocul scartie si foshneste. Poate ca acel scartait si foshnet care se percepea prin imensul zgomot de "tramvaie zdrobite" m-a inspaimantat cel mai tare!
Parca imi aduc aminte ca intai a incetat zgomotul infernal si abia apoi miscarea. Probabil cladirea inca se mai misca din inertie. Lampa si geamurile de la biblioteci s-au mai miscat o vreme. De pe holul blocului se auzeau zgomote, bubuieli de oameni venind de'a rostogulul pe scari dar si tipete, o vecina era isterica si cobora urland din toti bojocii, alti vecini au fugit in izmene si halat din baie, tin minte ca o tanti era in sutien si cu "moatze" in cap ajunsa direct in strada.
Tata reusise sa le tina pe toate si apoi ne-a scos pe toti afara direct in strada. Daca nu ma insel, usa de la intrare se deschidea greu, suferise niste deplasari.
Ne-a spus ca nu am fi avut voie sa iesim pe scari, pentru ca astea cad primele si pentru ca multi mor cand fug afara unde pot cadea caramizi in capul lor.
Curentul, asa cum imi aduc aminte, se oprise cam spre sfarsitul cutremurului sau chiar dupa ce se terminase.
Tin minte ca tot timpul in sufragerie a fost lumina aprinsa in timp ce tata tinea lustra si nu-mi aduc aminte ca tensiunea electrica sa fi clipit vreun moment.
Am ajuns in strada. Acolo erau deja majoritatea. Tin minte ca era luna plina care lumina perfect, se vedea ca ziua si parca era un soi de ceatza rosiatica.
Se iscase un soi de scandal cu vecina care intrase in criza de isterie si zbiera cumplit de-i deranja pe toti. Cineva i-a tras niste palme si incepuse s-o lase mai moale cu urlete dar ne-a enervat pe toti ca nu mai tacea o data!
Eu eram dupa gripa si imi era frig in strada dar nu mai indraznea nimeni sa intre inapoi in bloc. Insa a intrat tata impreuna cu un vecin ca sa caute paturi si haine de pus pe noi.
Cu totii eram ingroziti, curent electric nu mai era, telefoanele nu mai fucntionau si nimeni nu avea idee ce se intampla in oras.
Imi aduc aminte ca aveam niste rude in blocurile vecine care aveau Dacie 1300, la o distanta de cateva sute de metri. Era ceva deosebit sa ai atunci masina, strazile erau aproape goale, existau putine masini ici-colo parcate, existau trotuare libere.
Strazile erau pline de oameni cu paturi pe ei si unii aveau scaune pliante. Toti care aveau masina, adica extrem de putini, cam 1...2 familii dintr-un intreg bloc, stateau in masini cu motorul pornit ca sa se incalzeasca si ascultau la radio povestind mai departe in strada plina de lume ce au auzit. Era un soi de telefon fara fir. Astfel, incepusa tot soiul de zvonuri teribile, cum ca orasul este daramat complet, etc. Din cate retin, la radio comunist nu se spunea adevarul si totul era "cosmetizat" insa lumea invatase sa-si dea seama cand situatia e grava si era.
Imi aduc aminte ca il aveam pe acel unchi cu Dacie 1300 la cateva sute de metri. Mama s-a dus sa-l roage sa ne primesca pe noi copiii in masina lui la caldura, insa nu a vrut. Tata nu avea masina pe atunci si i-a zis astuia ca-i un porc nesimtit dupa care nu a mai vorbit cu el niciodata.
Am stat in strada, din ce-mi aduc aminte, vreo 2 ore. Apoi ne era frig si ne-am plictisit. Tata spunea ca daca nu exista cutremur in primele ore, am scapat si ca intotdeauna primul e cel mai mare.
Asa ca intr-un tarziu am intrat inapoi in casa si in apartamentul nostru, ai mei au luat cativa copii din vecini carora le era frica sa intre inapoi in apartamentele lor. Ne-au culcat pe toti intr-o camera si tin minte ca la intrarea in casa aveam lumanari, nu dadusera inca drumul la curent.
Noua ne trecuse repede frica si incepusem sa ne amuzam de situatie. Eram impreuna cu cativa colegi de joaca in aceeasi camera "la culcare" si nu aveam noi chef de dormit asa ca ne prefaceam si trageam cu urechea ce sa mai intampla pe afara.
A doua zi ne-au dus la bunica la casa cu curte. Acolo nu exista nici cea mai vaga urma ca fusese cutremur. Vremea era rea, ceata, urat, innorat, ne-a tinut in casa. Nu ne lasa sa vedem la TV, ziceau ca suntem copii mici si nu avem voie sa vedem grozavii. Dar trageam cu ochiul prin gaura cheii
. Bunica avea un TV rusesc pe lampi, Temp 6 care se strica o data pe luna si-l tot repara tata. S-a stricat si atunci astfel ca o saptamana cat am stat acolo noi nu am stiut nimic. Ulterior am aflat mai multe cand ne-am intors la scoala. Insa eu nu am avut nici rude si nici cunostinte care sa fi fost victime de vreun fel.
Mai tin minte ca in bloc nu s-au produs nici cele mai mici fisuri, constructia datand din 1967. Lumea dezbatea diverse subiecte insa la loc de cinste era ceva despre arhitectul blocului care ulterior cica a fost acolo sa vada cladirea si toti i-au multumit cu lacrimi in ochi, blocul scapase absolut nevatamat, nimeni nu a reusit sa gaseasca nici cea mai minuscula crapatura.
La noi in casa paguba a fost practic zero, s-a spart doar o cana in bucatarie, insa nici azi nu-mi vine sa cred cum se misca o structura la asemenea cutremur! Exact ca un vapor pe furtuna!
Cat priveste cutremurul, din ce imi aduc aminte, intai a luat-o cu o leganare laterala usoara care a crescut rapid in intensitate dupa care a fost o hurducaiala-trepidatie pe verticala care ne-a inspaimantat cel mai tare si in timpul careia a fost cel mai cumplit zgomot, moment in care nu o mai auzeam nici pe mama de care stateam lipit. Tin minte foarte bine sentimentul legat de disperarea ca parca nu se mai termina. Cele aproximativ 45...50 de secunde au parut o vesnicie, timpul s-a dilatat enorm, parca a durat ore!
Si azi de cate ori mananc mamaliga cu lapte ma gandesc la cutremur cand duc lingura la gura....