Domnilor, în opinia mea, totul depinde de cum priveşti şi ce doreşti să descoperi.
Dacă eşti plecat cu un fel de "bias" negativ, instinctiv te vei concentra pe tot ce este rău şi neplăcut. Dacă eşti concentrat pe chestiunile interesante, noi, le vei vedea pe acestea. Întotdeauna vom acorda o importanţă disproporţionata la tot ceea ce reprezintă un subiect interesant pentru noi şi vom ignora ce nu ne interesează.
De exemplu, să luăm cazul Parisului ca obiect de studiu. Prejudecăţile sunt crunte, unele mergând până la extreme.
Unii spun că este un jeg, că e plin de "ciori", că pute, că e aglomerat.
Alţii spun că este oraşul luminii, al iubirii, al romantismului.
Când am vizitat pentru prima oară Parisul, acum câţiva ani, am ajuns acolo cu un melanj de prejudecăţi, unele pro, altele contra. Am descoperit că toate erau puţin exagerate dar că în principiu erau corecte. Am mai descoperit şi că totul depinde cum te raportezi la acestea.
Dacă îţi place să te plimbi prin Paris, să îl descoperi, să îl înţelegi, îl vei iubi veşnic.
Dacă vor conta mai mult aspectele ce ţin de înghesuiala de la metrou, de mizeria unor străduţe, de rahatul de câine omniprezent, ori de multitudinea raselor şi culturilor întâlnite la tot pasul ( v-a plăcut cât de corect politic pot să fiu în exprimare ?
) poate că îţi vei face o părere proastă. Cică există şi un sindrom depresiv al Japonezilor care după ce descoperă adevărata faţă a Parisului, cad la pat şi suferă.
Eu iubesc Parisul.
Aşa cum este el, cu căcaţi, cu arabi, cu negri, cu ţigani ( gata cu corectitudinea politică ... ) cu îmbulzeală, cu tot ce vrei, dacă ţii musai să cuaţi nod în papură. Îl iubesc pentru că îmi oferă atât de multe lucruri minunate, atât de multe satisfacţii, încât restul neplăcerilor le ignor fără a face vreun efort.
În orice domeniu putem extinde aceeaşi logică. Orice există pe lumea aceasta are feţe luminoase şi întunecate. De fiecare în parte depinde ce faţă vrea să vadă.
În domeniul audio este la fel.
Dacă îţi place cum sună un aparat, IMHO nu trebuie să spui de ce îţi place, să te căzneşti să îţi transpui trăirile în cuvinte şi să le explici altora. Trăirile sunt personale şi greu pot fi redate prin cuvinte. Nu sunt nişte chestii demonstrabile.
Este cam ca la femei. Îţi place de una, o iei de nevastă, o iubeşti, faci copii cu ea şi trăieşti fericit. Poţi oare să explici cuiva de ce eşti fericit ? Poate că altul o vede urâtă, sau strâmbă, ori şue. Poţi descrie cuiva acele clipe de comunitate sufletească, toate acele nimicuri ce îţi fac viaţa plăcută ? Mai bine nu.
Multe dintre conflictele forumistice provind din incapacitate de a spune:
"Dragul meu, mie îmi place staţia asta cum sună. Nu ştiu de ce, nici nu mă intereseazăp în mod deosebit, dar eu o iubesc. Poate că ţie îţi pare că sună ca porcu' , dar să ştii că mie îmi place aşa cum este".
Cum să ne raportăm la prejudecăţile altora ?
Cu seninătate, zic eu.
Să încercăm a accepta prejudecăţiel celorlaţi, fără a-i desconsidera. Dacă un om cred că un cablu sună nu ştiu cum, cu mai multe medii, ori joase, are dreptate. Lui îi place, asta îl face fericit şi doar asta contează.
Spun asta pentru că eu de multe ori m-a contrat pe tema cablurilor. Încercând să conving, nu făceam decât să rănesc sentimentele unor oameni.
Aşa este şi în cazul americanilor. Totul depinde de ceea ce anume vrei să analizezi.
Vrei să găseşti părţi rele ? Vei găsi cu duiumul.
Vrei să găseşti părţi bune ? Vei găsi cu duiumul.
Pe care le alegi ?
Pe cele care vor fi mai apropiate de sufletul tău.
Dacă eşti atent la prejudecăţi, vei descoperi uşor cu cine stai de vorbă. Când văd um om căruia nimic nu îi convine, nu-i place de nimeni, americanii sunt graşi, francezii put, englezii beau, italienii mint, evreii vor să conducă lumea, îmi dau seama că am de a face cu un om nemulţumit de viaţă şi de starea lui din acel moment. prejudecăţile spun foarte multe despre noi. Sunt o proiecţie a sufletului nostru.
O ultimă cugetare
.
Prejudecăţi altora pot fi incredibil de enervante. La fel de enervante ca şi ale noastre pentru ei.