In postul meu (kilometric) de mai inainte mi-am spus un punct de vedere insa nu doresc sa fiu inteles gresit, nu vreau sa emit "bule papale". Acum multa vreme eram de parere ca in orice vechitura de zeci de ani condensatorii electrolitici trebuiesc defrisati by default. Teoria spune ca vechimea conteaza si afecteaza performantele acestor piese. Dar cu timpul practica mi-a aratat ca lucrurile in realitate nu-s atat de simple. Scule reconditionate in felul asta (alt termen fiind "upgradate") sunau mai prost decat inaintea modificarii. Dupa ceva vreme am ajuns la concluzia ca nu trebuie schimbat nimic "by default" sau asa de dragul "upgradarii" teoretice motivul fiind ....sunetul. Poate ca unii au observat niste chestii "stranii" prin trancote, de exemplu pe calea de semnal vom gasi mai multe tipuri de electrolitici chiar si in sculele anilor 70. Unii ar spune, au bagat ce-au avut.
Naivitate, acolo au pus piesele alea cu anumite scopuri. De ce ar pune de exemplu intr-un magnetofon Akai vreo 3 feluri de electrolitici, unii diferiti chiar de aceeasi valoare ?! Evident, din motive... de sunet. Asa ca in ziua de azi daca bagam nichicon muse sau elna silmic sau mundorf sau cine stie ce "bunaciune" pe unde ni se pare, oare facem bine ?! In opinia mea, nu! Am auzit diverse "trancote" astfel upgradate si nu mai sunau in mintile lor, in general sunetul devine ascutit si sec, mic, meschin. De exemplu stiu la anumite persoane cateva magnetofoane modificate astfel, intentiile fiind dintre cele mai bune insa nu mai suna in mintile lor, as spune chiar respingator.
Ar fi multe de spus pe tema asta.
Un exemplu de restaurare ar fi si in privinta cositorului. In general lipiturile sunt garantate cam 30 de ani. Pai unii dintre noi au trancote si mai vechi. Exista destule cazuri de lipituri "reci" sau din specia celor mai chinuitoare, cele care fac contact numai cateodata. In unele cazuri eu am refacut toate lipiturile dar nu cu aliaj de cositor-argint, o alta marota a ultimelor vremuri. Am folosit aliaj clasic, un 38/62 fiind ideal dar pentru ca nu se mai gaseste se poate utiliza si clasicul 40/60 insa nu "branza" cu staniu ecologic acum la moda, poate una din cauzele pentru care sculele moderne o dau in bara cu sunetul.
Sunt multe "amanunte" pentru care o scula audio suna cum suna si pe care in general breasla electronistilor clasici le iau in persiflare (dar nu o sa auzi la multi altceva decat sunet de pus in curte sub corcodus in timpul servirii borsului de perisoare sau pe sifonierul de haine in cazul celor care nu au curte).
Rycher wrote: Părerea mea e că inginerii actuali sunt cam varză şi habar nu au cum stă treaba şi cum e cu sunetul, însă este posibil ca datorită evoluţiei designului să rezulte, by default, scule bune.
ultima concluzie la care am ajuns eu este ca nici un proiectant nu va face o scula audio mai buna decat aude el insusi oricata tehnica ar avea la dispozitie si oricat de moderna este proiectarea. Asa cum nici un pictor nu va deveni Rafael pentru ca si-a cumparat cele mai moderne si jmechere pensule si vopsele. Totii mesterii sunt limitati de propria ureche deoarece intr-un final, oricat ai masura si orice aparatura tip nasa ai avea, numai urechea va da verdictul final, practic cel care conteaza.
Mesterii anilor 70 aveau ureche educata, pe vremea aia ascultatul muzicii din stereo era o preocupare de masa, atunci multi elevi erau obligati sa puna mana pe un instrument muzical la scoala si se muncea (azi sa dai click cu mausul e usor!). Multi aveau urechea cultivata pe cai naturale, azi multi "se cultiva" cu ipodul in urechi. Cati in ziua de azi au auzit instrumente muzicale in conditii naturale, fara amplificare, cati au pusa mana pe o chitara sau pian sau vioara ?! Toate astea conteaza mai ales in copilarie, pentru formare. Intr-un final azi avem proiectanti "educati" cu doapele ipodului in urechi si care au avut experiente muzicale live doar in zona stadioanelor amplificate. Daca ne uitam un pic la piata cam muribunda a sculelor audiofile moderne vedem un fapt trist - proiectantii de succes in ziua de azi sunt in majoritate batrani proveniti din vechea generatie a anilor 70. Cand vezi proiectant tanar care a scremut o pereche de boxe cu lauda de marketing, asculti capodoperele respective si suna precum lighianul aruncat pe scari.
Rycher wrote:Pe de altă parte însă, piesele s-au înrăutăţit, aşa cum spunea şi momolo totul se face pe vapor.
- pe vaporul China
Un imens pachebot deja plecat din port. Noua ne-a ramas doar sa-i facem cu mana si batista
...
Rycher wrote:Probabil cu mici excepţii, NAD îmi vine în minte, printre altele, cred că cea mai onestă firmă din istoria hi-fi-ului
- categorica afirmatie. Sunt multe alte marci oneste si cu traditie. Dar pe vremea cand a aparut NAD ceea ce au facut englezii astia a fost un prim capitol, pionierie. Au ajuns celebrii pentru acel amplif integrat ieftin, mic dar care suna excelent pe vremurile alea si la pret decent. Englezii au fost mari in sunet, au cam pus bazele dar azi nu a mai ramas decat blazonul de ei si l-au vandut la chinezi. In opinia mea tine tot de generatie, educatie si interes. Ce poti pretinde de la generatia mp3 ?! Nici englezii nu au fost scutiti, toti suntem legati in vremurile pe care le traim.
Rycher wrote:Zilele trecute am ascultat un player vintage, un Harman 7725. Vă spun sincer că după ce am ascultat câteva piese m-am adunat de pe jos! Acesta e sunet high-end în cea mai pură formă! Şi playerul costa la lansare undeva pe la o mie de dolari, iar acum îl iei cu o sută de euro de pe ebay. La sculele din prezent, pentru un astfel de sunet trebuie să faci împrumut la bancă! Cine mai bagă patru dac-uri high-end într-un player în prezent şi ţi-l vinde la o mie de dolari? pentru o mie de dolari iei acum o gioarsă.
nu cunosc modelul. Ce am auzit HK in materie de vintage cdplayer nu mi-a facut o impresie buna dar ce as putea spune, anumite chipuri BB din perioada 1987....1989 au fost exceptionale in caz ca playerul respectiv contine asa ceva. Conteaza in mod decisiv si mecanica optica, dupa 1990 au ramas numai Sony si Philips care la randul lor au redus costurile si in doi ani prezentau numai versiuni economice. Doar in anii 80 gasim mecanisme optice de top dupa care au ramas cele cateva versiuni Philips si Sony, nu neaparat cele mai bune. De exemplu mie mi se pare una din cele mai reusite cea de la Matsushita (Technics) pe care au incetat s-o mai produca in 1988 fiind inlocuita cu ceva preluat si modificat de la Sony dupa care au preluat cu totul Sony si Philips. Mecanica deosebita am mai vazut si la Bang&Olufsen dar au avut si altii, de exemplu Denon. Ar fi multe de spus dar in mare, opinia mea este ca nu DAC-ul e cel mai importantant iar in ziua de azi se face o greseala decodand semnal de 16 biti cu DAC-uri de 24 sau chiar 32 biti. Formatul CDA in opinia mea trebuie decodat cu DAC-urile proiectate pe acest format, orice conversie in digital afecteaza in mii de perverse feluri. De aceea azi avem super DAC-uri, construite ca niste nave spatiale dar care nu suna muzical si nici placut, de cele mai multe ori obositor, stresant, respingator la o auditie pe termen lung.
In plus de tot ce am spus, economia nu sta in chipurile DAC-urilor, alea sunt ieftine. Economia e la mecanica, carcasa, alimentare, acolo sunt costurile.