China-HighEnd:
http://www.china-highend-hifi.com/products12.htm" onclick="window.open(this.href);return false;
Pana nu le testam, comparam, nu avem cum sa ne pronuntam la modul obiectiv. Insa se pot observa preturile ! Astea din China costa cat ar trebui in mod normal sa coste niste aparate chiar si de mega top.
Incet, incet cu vremea ne-am obisnuit cu preturi care sfideaza bunul simt si logica, proces intamplat mai ales in ultimii 20 de ani dupa ce marile companii (mai ales cele japoneze) si-au incetat interesul pentru domeniul audio-stereo consumer. Incetul cu incetul clientul de scule audio stereo a fost "reeducat" si "spalat la creieri" pentru a fi determinat sa accepte (psihic) realitatea unor preturi care sfideaza orice logica si bunul simt. Ar fi simplu de afirmat, "pai si daca nu-ti convine, nu cumpara, nu te obliga nimeni!". Intradevar, este un adevar, nu ne baga nimeni mana in buzunar insa realitatea e un pic mai complexa de atat. Orice pret este relativ, subiectiv si este impus de un anume echilibru intre cerere/interes si oferta/cantitate/facilitatea de acces la bunurile respective. Astfel, daca ne uitam ceva mai in detaliu vedem ca pana la "cerere si oferta" exista o multime de factori care pot influenta si manipula preturile si cumparatorul.
Totusi, cauzele pentru care s-au intamplat lucrurile astfel nu stau la o singura parte, adica la ofertant; stau si la cumparator. Este vorba de bunul simt. Poate este o concluzie subiectiva, dar totusi am impresia - lumea la modul general si-a pierdut mult din ceea ce se numeste bunul simt.
Acum 30...40 de ani sculele de top, adica alea la care visa pasionatul de stereo, costau 1500...3000 dolari bucata (si inglobau impresionant de multe materii prime, munca si tehnologie). La acea vreme astea erau preturile socotite a fi mari, de varf, enorme, exclusiviste.
Este adevarat, dolarul s-a mai devalorizat intre timp insa oricate socoteli am face, nu se leaga. Azi un aparat de calitate top costa 10.000.....50.000 dolari bucata! Oricat s-ar fi devalorizat dolarul, tot nu iese socoteala. Pe vremea aia un aparat super top costa aproximativ cat 3 salarii medii (in occident) iar azi costa cat 30 de salarii medii (tot in occident).
Astazi gasim argumentul cu sunetul. Adica alea sunau prost, astea suna bine. Dar cred eu, poate, aici este o problema de rationament si mai ales de abordare. In primul rand as intreba, cati au facut comparatii efective si obiective ?! ...Nu mai e cazul sa continui, mai nimeni nu face asa ceva pentru ca e vorba de doua lumi despartite si aparent fiecare traind pe propria planeta.
Astazi aparatele care costa pana in 2000...3000 dolari bucata aproape nici nu sunt luate in seama de audiofilul clasic, nici macar nu mai merita testate si nimeni nu se asteapta la super performante audio de la acestea. Sunt bagate in categoria "entry-level" desi un aparat costa cat o masina second hand si indirect costa cat costau mega scule de varf tehnologic si varf realizare acum 30...40 de ani cumparate de noi sigilate din magazin ! (si by the way, pe vremea aia se dadea si schema la aparat care nu era secreta si nici voodoo, se dadeau si cabluri si diverse accesorii, acum iti da doar lada de carton si povesti cu Alba ca Zapada).
Ne-am obisnuit prea mult cu gandul asta, luam situatia prea usor ca "de buna", acceptam fara nici o impotrivire lipsa de bun simt, ne-a intrat pe scoarta creierului in asa hal incat nu mai punem nimic la indoiala, in asa hal incat refuzam pana si comparatia directa sau orice actiune de cercetare a adevarului....intr-un final de punere la indoiala a propriilor credintze.
Astazi daca nu costa mult, practic nici nu trezeste interesul consumatorului (audiofil) cu posibilitati financiare. Asa de mult a intrat pe scoarta cerebrala povestea cu
scump = bun in lumea oculta si voodoo a audiofiliei ca pe nimeni nu mai intereseaza daca "imparatul are haine pe el sau e gol" precum in basmul "Hainele cele noi ale împăratului" scrisa de Hans Christian Andersen in 1837.
Propaganda si mentalitatea indusa e atat de puternica incat si atunci cand se fac rare experimente de comparatie (de multe ori foarte viciate) apare lupta de clan, de trib, de "echipa" la modul microbist si pe principiul "nu esti cu noi, esti impotriva noastra". Dar apare si poluarea inversa, fanaticii pe invers care spun, "trancota de doua parale spulbera super scula de jdemii de k !". Practic, extremismul naste extremism.
E foarte greu sa te lupti cu mentalitatea umana.
Toate astea au fost in primul rand promovate de presa de specialitate intre timp distrusa de interesele comerciale si noul marketing (care a pus stapanire pe tot inclusiv pe munca proiectantului, inginerului) dar au mai fost promovate si de catre comerciantii de profil (numiti "dealeri" destul de sugestiv asemanator cu traficantii de droguri). Peste lucrul asta s-a suprapus educatia audio deficitara a consumatorului majoritar. Cei mai multi oameni habar nu au cum se aude muzica naturala, vie, neamplificata, adica unicul reper de comparatie autentica in sunet; insa nici nu au unde s-o auda, nici nu mai e la moda sa dai copilul sa invete un instrument muzical (acum trebuie sa stie doar atat cat sa faca bani pentru ca banii sunt totul in viata), nici prin casele oamenilor nu se mai gasesc piane sau diverse alte instrumente muzicale. Imi aduc aminte de un reportaj despre fabricantii de piane in USA; in anii 1880...1930 in USA existau foarte multi fabricanti de piane, unii exceptionali si intre timp disparuti si complet uitati; in casele celor care voiau sa aiba un statut social ridicat era obligatoriu sa existe pian si evident, copii sa invete sa cante la el; insa cu timpul moda cu pianul a disparut iar marea criza din 1929...1933 a dat lovitura de moarte industriei pianului. In reportaj spuneau cifrele de productie a pianelor si sunt dramatice, pur si simplu e o industrie care a fost spulberata. Firmele care azi mai produc piane se zbat si ele sa subziste, desi am crede ca o duc bine.
Zic toate astea pentru un motiv, cine a invatat sa cante in copilarie la un instrument muzical are deja urechea formata, nu se mai lasa asa usor pacalit cu auzul. Poate ar veni unii sa spuna asa cum pot spune si eu, exista muzicieni care nu fac diferenta intre "sistem audio Zgomotec" si un sistem audio de top. Intradevar, exista, insa cauza e numai lipsa de interes, de pasiune pentru acest hobby. Oricum sunetul dintr-un sistem audio e departe de cel real, natural. Acest hobby nu e numai pasiunea pentru muzica, mai e si altceva. Evident, toate trebuiesc sa existe intr-un echilibru (...de bun simt), altfel avem audiofil contra sculofil.
In plus de toate astea urechea omului modern creste si se "educa" in sunet sintetic (de cele mai multe ori distorsionat, de proasta calitate) si intr-un final avem un consumator mediu haotic si debusolat in educatia urechii (ceea ce s-ar putea numi "bunul simt audio").
Sunetul sintetic poate fi oricum, nu are limite si nici repere; pana si distorsiunile pot fi folosite, practic orice, unica limita fiind imaginatia, creativitatea si sculele, posibilitatile.
Nu poate exista un reper in sunetul sintetic inafara vointei si influentei omului pentru ca e 100% creatia omului.
Numai sunetul natural exista inafara vointei umane si poate fi luat drept reper.
Daca observati toata situatia din mica lume audio, totul se indreapta catre anumite directii:
- sa nu existe comparatii directe si obiective.
- audiofilul/pasionatul hobbyst sa nu fie sigur de urechile lui acolo unde ar fi necesar (sa nu aiba reperul autentic al sunetului natural); cu alte cuvinte sa fie foarte usor influentabil de sfaturile, opiniile si "propaganda"
cui trebuie (de exemplu, "natural" e ceea ce spune dealerul ca e natural).
- sa ne obisnuim cu preturi care sfideaza orice logica de bun simt, explicatia fiind faptul ca "asta e un domeniul ocult, voodoo, artistic, deasupra normalitatii, paranormal, etc"
- sa ne invatam cu sunetul fals, nenatural, sintetic. Urechea e adaptabila si are in plus prostul obicei sa mai puna de la ea daca lipseste ceva. Memoria auditiva este scurta. Mai pe romaneste, auzim nu numai ceea ce se aude dar si ceea ce vrem sa auzim.
- sa fugim de partea teoretica, tehnica asimilata corect gradual, sa fim semidocti, adica sa ne inchipuim ca stim electronica cand in realitate sa habar nu avem nici cu ce se mananca, sa ne bagam acolo unde nu avem chemare (nici pregatire si nici talent) pana ajungem la iluzia ...ca stim totul si totul e clar! Abia cand ajungem asa, devenim un bun material pentru manipulare si indoctrinare si nu mai opunem rezistentza iar bunul simt e ceva disparut, de mult uitat. De aceea astazi e la moda sa se arate "matzele" aparatelor consumatorului mediu care spune despre piese, "bombonele colorate".... dar ce bine arata ele frumos ordonate sub carcasa si ce multe sunt, motiv de apreciere si mai ales
asteptari de la sunet !
Scopul e simplu, o data ce-i distrugi omului referintza, propriul sistem de valori, increderea in sine si-l umflii de ideea ca stie si a inteles ceea ce nici nu stie cum miroase, o data ce-l aduci in starea de a se uita in jur dupa mamica precum un pui de ratza abia iesit din gaoace, abia dupa aceea ii poti vinde si pupu-dog la pret de aur curat.
Intr-un final ceea ce ar fi de zis e simplu - nu trebuie sa luati nimic de bun la modul implict sau prezumtiv, totul trebuie cercetat, pas cu pas in lupta corp la corp.
Este calea cea grea dar adevarul se arata numai acelora curajosi si care vor sa-l vada.
PS - tic, tac, ceasul bate in favoarea chinezilor.
Prostu' invata pe pielea lui, desteptu' pe-a altuia.