remoteviewer1 wrote:Eu multi ani am ignorat cu desavarsire analogicul, nu ma interesa deloc sa aflu nimic despre acest domeniu.
La mine a fost si mai rau!
Cand m-am nascut nu exista decat analogicul. Digitalul avea sa astepte zeci de ani pana sa fie inventat. Astfel, am avut mag de la varsta de 0 ani deoarece taica-meu isi cumparase un Tesla B3 in 1965, adica inainte sa apar eu pe lume. Magul respectiv era destinat "ceaiurilor" (asa se numeau petrecerile intre tinerii anilor 60, imbracati in majoritate in costume si fetele in rochii de femeie, nu in blugi gauriti). Aveau sa treaca decenii pana cand "ceaiurile" sa fie preschimbate in "bairame" si pana sa se inventeze manelele. Asa ca magul Tesla B3 canta muzica pop a anilor 60, in mare parte americana, italiana si frantuzeasca. Tata folosea magul si pentru inregistrarea cu microfonul (microfon care venise cu magul de nou, in dotare, adica o mica "caramida" alba, mono ca si magul, evident caci cine avea stereo in anii 60 ?! Doar capitalistii de rand si comunistii de frunte!). Insa calitatea inregistrarii era fabuloasa! (pe banda BASF din aia in cutie de carton rosie din anii 60, adica o banda facuta sa dureze o suta de ani, cea mai buna banda ever din tot ce am avut si vazut!). Magul cu microfonul Tesla prindea absolut tot, la o harmalaie de petrecere dintr-o camera puteai distinge clar fiecare voce pana in amanunt. Din pacate in anii 70 am sters benzile alea, am faramat microfonul (sa vad cum e construit) si imi pare rau si acum! Ar fi fost niste inregistrari istorice! Pe vremea aia se mai gasea cate cineva la un "ceai" sa cante la pianina, la chitara sa/si cu vocea. Inca lumea stia de muzica.
Ok, sa revin. Dupa ce in copilarie am avut magul asta pe care am incercat (fara succes in repetate randuri) sa-l stric, am ajuns ca sa zic asa, "magnetofonar" (si prin anii 70 il stiam pe de rost si reusisem sa-l fac bucati, sa-l asamblez la loc dar nu reusisem sa-l fac din mono, stereo). Aveam pur si simplu dispret pentru casetofoane doarece comparam cum se aude la ureche iar cassurile (foarte scumpe!) de la prieteni se faceau de rusine la comparatie cu magul. Dupa B3 au urmat si alte maguri (comuniste si apoi si capitaliste) plus pickupurile deoarece daca atunci nu aveai "tabla", nu aveai ce asculta sau ce trage pe benzi (fara pickup erai pe vremea aia fara cai la caruta). Cert este ca mai analogic ca mine, nici ca se putea!
Ei bine iata, vin si anii 80-90 cand digitalul incepuse in lume sa faca ravagii. A venit tiptil, tiptil din vestul cel putred de capitalist. Intai si-a facut anuntul prin legende si povesti, mujicul comunist stia de existenta acestui "balaure" stralucitor dar inca nu-l vazuse si nu-l auzise. Curiozitatea era enorma, reklamele stralucitoare si pierzatoare de minti zugraveau digitalul ca si cand era sosit din galaxia vecina! Eu am vazut si auzit foarte tarziu un cdplayer in carne si oase (dupa ce pipaisem cu ochii de melc zeci de reviste si citisem chiar si ultima fituica care-mi picase in mainile mele de prizonier in lagarul comunist). Intalnirea cu cdplayerul a fost undeva prin 1987-1988 la un bijnitar care tragea muzica pe benzi (contra 100 lei din aia albastra pentru o banda). Chiar si cu asta e o poveste intreaga, poate mai demult am scris, nu stiu, cert e ca momentul a fost supra-realist. CDplayerul cu pricina era un aparat pe care azi daca l-as vedea langa tomberon nu m-as obosi nici sa-i trag un sut.
Asa cum am zis, in vremurile alea negre aveam cumva acces la reviste, la informatie, in mare parte reviste germane si frantuzesti gasibile la niste prieteni. Avem deci si anturaj simandicos, prieteni cu parinti care plecau "dincolo", oameni cu valuta care-si cumparau din shop sau aduceau diverse. Asa ca avem cateodata posibilitatea sa vad poze! Pe vremea aia era ceva extraordinar! Nimeni azi, mai ales dintre cei tineri nu-si imagineaza cum era lumea fara computer si fara telefonul mobil! (ba in plus, eram intr-un mare gulag ferecat unde gardienii destinului hotarasera ca tu mujic, nu ai voie sa vezi si nici sa auzi ce-i dincolo de gard).
Astfel, cum ziceam, povestea oficiala (a planetei) in vremea aia era simpla, digitalul este viitorul, lumina de rasarit, calea! Era considerat de un milion de ori mai bun ca analogicul si argumentul suprem era ca-n digital poti copia de milioane de ori fara sa se piarda si culmea, nici zgomot de fond nu are! Ori cum stim, analogicul inseamna sa copiezi cu pierderi, bagi una, scoti alta daca nu ai scule de scule. Pierderea era la ea acasa, iar daca copiai copia pierderea devenea din ce in ca mai mare, nu ajungeai nici la a zecea copie pana sa se duca sunetul de tot.
Cand am dat de digital si avand deja "legenda" imprimata pe creier (caci omul e cumva o maimuta, se ia dupa alte maimute) pur si simplu dispretuiam analogul!
Digitalul in vremruile alea era scump si rar, era o trufanda si visul suprem al omenirii! Il visam pentru ca nu-l cunosteam. E ca atunci cand visezi printesa din castel fara sa o vezi macar de aproape, daramite altceva!
Chit ca dupa ce o cunosti in real life afli ca-i pute gura, ca e proasta de moare, grasa si plina de bube! Insa de la distanta si cu legendele satului in cap, ti se pare printesa vazuta la fereastra castelului de la doi kilometri, parca rupta din soare!
Asa si eu cu digitalul, intr-un minut as fi aruncat tot analogicul la groapa de gunoi daca as fi avut posibilitatea sa trec complet la digital!
Abia pe la sfarsitul anilor 90 am avut primul meu cdplayer, un Technics nou luat din magazin cu o geaca plina de bani, cam o juma de galeata de bancnote devalorizate. Era modelul "470" tin minte, ultimul din coada care avea telecomanda (la care tineam foarte mult sa fie. Exista si un model ultim fara telecomanda insa diferenta nu se merita). Seriile anilor 90, gogosi de plastic subtire, rar de gasit azi o trancota "vintage" sa sune mai prost! E o informatie pretioasa, sa nu radeti, nu-i usor sa gasesti ceva "vintage" sa sune atat de prost!
Vorba aia, abia cand ajungi cu printesa din turn acasa la tine in pat iti dai seama despre ce e vorba. Dar nu a fost asa brusc, am trecut cu bine luna de miere cu digitalul si abia apoi am inceput sa fiu cumva nedumerit. Mintea, logica ramasesera setate, insa urechea tampita imi spunea altceva. Nici o problema, eu sunt un om logic!
Ce aveam in cap era prea bine cimentat, vreo 20 de ani omenirea toata invatase (si eu cu toata lumea) ca digitalul era lumina de la rasarit, aia care face diferenta intre zi si noaptea vesnica a analogului! Insa e greu sa-ti dai seama ca imparatul e in pielea goala, vorba basmului danez, il stim.
Imi aduc aminte, aveam CD-uri cu mult timp inainte sa am cdplayer. Le mai puneam pe la amici cu dare de mana. Cand am luat Technicsul (cu o avere de bani) aveam deja un raft plin numai cu ale mele!
Pe la inceputul anilor 90, ani de mare saracie postcomunista, unul din amici, primul audiofil intalnit in viata mea de trancotar (feroce), avea cdplayere din UK, USA si evident, ca tot omul avea si pickup.
Dar cel mai important, avea si LP-uri si CD-uri! Se mai indura de mine si-mi copia casete (deoarece el nu avea mag si nu dorea; eu inca eram magnetofonar dar se cam dusese vremea). Super cassuri avea omul, deck-uri, unele grozave, modele serioase cu 3 capete si 2 capstane, chestii mirobolante chiar si azi, pentru astea te apleci sa le culegi de langa tomberon.
Asa am ajuns sa fac rost si de casete cu care ma duceam pe capul lui sa-mi copieze tot soiul de albume noi si vechi. In materie de muzici aveam aceleasi gusturi si as fi stat zi si noapte sa trag discurile din colectia lui. Ei bine, aici voiam sa ajung, multe albume le avea si pe LP dar si pe CD. Ma intreba dupa ce sa mi le copieze ? Eu, CD,CD,CD,CD!!! O data i-am trimis printr-o prietena casete blank sigilate (dealea japoneze adevarate, TDK, Maxell) sa-mi traga si mie ca tocmai ii mai venisera niste discuri din UK. Omul mi-a copiat dupa LP, evident, dorea sa-mi faca cele mai misto casete si asta a facut. Considera (si abia dupa multi ani am inteles) ca LP-urile suna.... mai bine decat CD-urile! ... Dar era blasfemie sa zici asa ceva pe vremurile alea
, erai demolat de toti marii specialisti! Acum vad discutiile si-mi dau seama ca multi saracutii poate sunt prea din provincie, totusi multa lume e ramasa in urma sau refuza realitatea, sau nici nu gusta pana sa spuna ca nu le place.
Eu cand am venit si aflat (ca-mi copiase bunatate de albume din LP), m-am sifonat foc, am considerat ca omul e chitros, ca nu vrea sa-si toceasca laserul la cdplayer
, consideram ca deaia mi-a tras de pe placa paraita si basita
, ca sa faca economie la CD, sa nu-si toceasca laserul!
Eram foarte ferm in prostia mea, degeaba a incercat sa-mi spuna ca pickupul se aude mai bine! Eu nu si nu, ii dadeam inainte cu teoria, bitzii, dinamica, graficele, tot ce scrie in cartile stiintifice! In mintea mea de trancotar nu puteam sa inteleg cum o chestie de 48 dB poate suna mai bine ca una de 96 dB ?! Nu avea cum, exclus! Asa ca dupa o vreme am si sters bunatatile alea de casete ca sa trag dupa visul meu, digitalul, CD-ul!!! (si au iesit niste basini de casete)
Poate multi ati observat, in anii 80 si inceput 90 (dupa care devenise ceva banal la toata lumea) pe multe scule analogice scrie cumva "DIGITAL". De exemplu, chiar daca un cassdeck e bietul de el pur si simplu (doar) analogic, se lipea o eticheta sclipitoare cu scrisul "DIGITAL" pe motiv de counter care cica era digital. Cert este ca majoritarul de atunci daca vedea scris "DIGITAL" ciugulea margeaua instant si ii aluneca pe gat fara s-o mestece!
Imi aduc aminte, in anii 80 cumparam discuri LP (evident) comuniste din magazin. Ma stia vanzatoarea si cand ma vedea imi dadea ce a pus deoparte sau scotea de dupa perdea LP-uri frumoase de la vecinii comunisti (ca pe alea Electrecord nu le voiam nici atunci iar capitaliste nu existau in comert). Supraphon (si parca si OPUS sau mai tarziu poate Eterna, nu-s sigur) incepusera sa scoata si placi cu eticheta fatala, "DIGITAL"! Era scris intr-un colt, colorat, vizibil, imi luau ochii, salivam! Daca vedeam ca placa (LP
) e digitala, putea sa cante si cvartetul "Gigica a Scroafei" lieduri de Hans Ditrih Ghensher, ca le luam instant! Ba culmea, cred ca erau si mai scumpe, daca nu ma insel o placa din import costa cam vreo 42...43 lei iar una din asta "digitala" costa poate mai mult, vreo 48...52 de lei. Leii erau lei pe vremea aia si conta pretul cand luai cu vraful, dadeam o data cat manca o familie de mujici intr-o luna (daca aveau ce!
). Cred ca mai strangeam si cureaua (adica faceam foamea) cand dadeam de un lot nou si ma curatam la magazin. De mentionat si calitatea copertilor de la Supraphon (sau alte deastea comuniste). Era superba la nivel capitalist. In timp ce placile Electrecord parca aveau coperti din carton de hartie igienica. Rusii de la Melodia mai scoteau coperti frumoase, mai ales cele lucioase cu tablouri rusesti celebre dar Supraphon era regele calitatii copertii, etichetei, prezentarii marfii, superbe absolut iar cele "digitale" erau cu prezentare maxima! Cum am mai scris, cehii se uitau la nemti ca la lumina soarelui, casa DG (care se degitalizase din zorii digitalului, cam din 1979) era modelul de urmat de toata suflarea inginereasca de atunci!
Treaba este ca intr-o zi mi-am dat seama ca LP-ul suna mai bine decat CD-ul. Si de atunci nu m-am mai vindecat. Cel mai greu de acceptat este cum lumea in loc sa progreseze in ceea ce conteaza (... pentru mine!
) se duce invers. Dealungul vremii mi-am dat seama ca majoritatea oamenilor nu dau doi bani pe calitatea audio. Am constatat mirat la inceput ca pana si diversi muzicieni nu dau doua parale pe chestia asta. Unii asculta simfonii de Beethoven la Zgomotekul din bucatarie si nu le pasa de treaba asta. Specia asta a noastra, audiofili si chiar si trancotari, e rara, chiar foarte rara!
Prostu' invata pe pielea lui, desteptu' pe-a altuia.