Emotional Intelligence

Doar o vorba sa-ti mai spun
Post Reply
User avatar
momolo
Moderator
Posts: 14160
Joined: 02 Oct 2008, 10:11
Location: Bucuresti

Emotional Intelligence

Post by momolo »

Prof. dr. Ilie Bădescu:

Daniel Goleman a scris o carte cu titlul Inteligenţa emoţională. (Emotional Intelligence, Why It Can Matter More Than IQ, 1995). Ideea sa este că impulsurile mârşave, negative, în genere, produc o „dezintegrare a civilizaţiei şi a siguranţei, induc atacuri violente” etc., totul sub „influenţa furiei ucigaşe”. „Nimeni, mai adaugă el, nu este ferit de acest val imprevizibil de ieşiri necontrolate şi regrete; valul acesta pătrunde în viaţa noastră într-un fel sau altul”. Exemplele lui Goleman sunt preluate dintr-o societate cu cea mai înaltă performanţă instrumentală, adică una care a creat o mare civilizaţie, dar în cuprinsul căreia apar cazuri care ilustrează o emoţionalitate subanimalică. „La o şcoală din cartier un puşti a fost cuprins brusc de furie şi a vopsit cu vopsea toate băncile şcolii, calculatoarele şi imprimantele, vandalizând totodată şi o maşină din parcarea şcolii” (ibidem). Suita de exemplificări poate continua şi starea aceasta este consemnată deopotrivă la tineri şi la maturi. „În cazul victimelor minore sub 12 ani, 57 % dintre criminali sunt părinţii lor naturali sau părinţii vitregi (…). Bătaia fatală porneşte de la «infracţiuni» cum ar fi faptul că un copil stă încremenit în faţa televizorului, plânge sau şi-a murdărit scutecele. Un tânăr german este judecat pentru că a omorât cinci turcoaice într-un incendiu pe care l-a provocat în timp ce acestea dormeau (…). El s-a justificat spunând că nu-şi găsea niciodată slujbă, bea prea mult şi totul din vina străinilor. Cu o voce care abia se auzea, el a pledat: «Îmi pare cumplit de rău pentru ceea ce am făcut şi mi-e îngrozitor de ruşine.»” (ibidem, p.). Toate aceste cazuri au în comun acelaşi tip de impuls care i-a împins la crimă ori la infracţionalitate, într-un cuvânt, la un gest necugetat, de fapt, la o împietrire a inimii, ca şi cum te-ar fi luat în stăpânire un duh mut. Goleman socoteşte că diferenţa dintre cel dispus să săvârşească fapta rea şi cel care se apără de ea ar consta cel mai adesea în „capacitatea numită inteligenţă emoţională, care include autocontrolul, zelul, perseverenţa, şi capacitatea de automotivare. Toate acestea, mai precizează Goleman, le pot fi insuflate copiilor, fapt care le va acorda o şansă mai mare, independent de potenţialul intelectual primit pe linie genetică” (ibidem, p. 10).

Analiza şi exemplificările lui Goleman induc nedumeriri şi anumite întrebări. Care este rădăcina impulsului mârşav? Dacă există o inteligenţă emoţională, cum se explică faptul că, în anumite situaţii, emoţiile sunt inteligente, în altele sunt neinteligente? De ce unele persoane reuşesc să-şi controleze emoţiile, altele nu? Dacă admitem ipoteza inteligenţei emoţionale, atunci trebuie să ne întrebăm cine pune pragul dintre partea inteligentă şi partea neinteligentă a emoţiilor? Mai apoi, presupunând că un copil capătă mai multe şanse, dacă i se vor insufla acele aptitudini emoţionale care descriu inteligenţa emoţională, iarăşi trebuie să ne întrebăm, cine va fi cel ce va fi capabil să împlinească o atare operaţie? Va fi părintele, va fi profesorul, va fi co-vârstnicul său, cu care se nimereşte să fie în aceleaşi locuri, participând la aceeaşi joacă? Şi, dacă aceştia ar fi chemaţi s-o facă, ce mijloace ar avea la dispoziţie ca s-o poată face? Toate acestea sunt întrebări care fac demersul lui Goleman nesigur, încât, admiţând provocarea teoriei sale, vom căuta răspunsul în altă directie, sugerată de noologie.

În viziunea noologiei, există în lume energii necreate, latenţe sufleteşti, care pot fi actualizate numai prin anumite tipuri de trăiri, şi anume prin trăirile curate, înălţătoare. Acestea sunt, la rândul lor, fixate în cadre noologice sau spirituale şi în latenţe sufleteşti care pot fi asimilate la ceea ce am putea desemna printr-o noţiune înrudită cu cea a lui Goleman, şi anume prin conceptul de sentimente inteligente. Numai aşa putem înţelege de ce acelasi individ poate fi emoţional inteligent şi tot el poate fi şi emoţional neinteligent. Fiindcă, într-un caz, el s-a lăsat călăuzit de sentimente inteligente, în altul, de impulsuri viclene.


Există sentimente inteligente şi sentimente neinteligente, care aduc în conduita noastră îndrumările viclene, adică îndrumările călăuzei care vrea să ne piardă. Despărţirea apelor şi a lumilor se petrece, aşadar, în amonte, mai înainte de a se descărca în emoţii. Cel ce stăruie în trăiri dominate de sentimente inteligente va fi ferit de valul impulsurilor mârşave. Sentimentul familial, de pildă, este un sentiment inteligent. Sentimentul religios, derivat din religia iubirii (cel mai inteligent sentiment dintre toate), este un sentiment capabil să dezvolte o inteligenţă de tip „planetar” sau holistic. Sentimentul prieteniei curate, al amiciţiei spirituale, ca şi sentimentul apartenenţei la o echipă, la o lucrare bună etc. sunt sentimente inteligente. Sentimentul apartenenţei la neamul din care faci parte este un alt sentiment inteligent. Copilul care a fost format în mediul unor astfel de sentimente, în frunte cu sentimentul religios, va fi ferit de alunecări spre emoţii distructive. Impulsurile care ne conduc spre evoluţii violente, necumpătate se ivesc doar în condiţiile absenţei sentimentelor inteligente ori dacă ai alunecat în sentimente neinteligente. Sentimentele care se nasc din patimi sunt neinteligente şi se fac de regulă sediu pentru succedaneele inteligenţei, adică pentru viclenie, zeflemea, trufie care, de fapt, este perdeaua inabilă a prostiei omeneşti. Când un sentiment este inteligent, el dezvoltă în om putere, stabilitate, siguranţă de sine, securitate, bunătate, dragoste de alţii şi de sine, altruism, bucurie etc. Când sentimentul se naşte din patimi, insul îşi pierde treptat buna orientare, se închide în sine, devine captiv stării lui de simţire, devine orgolios, sclav al unei trufii viclene, se închipuie stăpân pe sine şi ca atare neîndatorat nimănui, nici chiar părinţilor săi, se crede în toate îndreptăţit şi neînţeles, este confiscat de evoluţii paranoide. Sentimentele tind, în genere, să se autonomizeze, instituind în dinamismele existenţei nuclee sufleteşti expansionare, pe raza unor spaţii sufleteşti a căror intensitate variază după o lege proprie, insuficient cercetată.

Sentimentele inteligente ascultă de legea pragurilor critice numită şi legea Weber-Fechner, după numele celor doi autori care au descoperit-o. Această lege ne spune că un sentiment dat, cum ar fi, de pildă, sentimentul fericirii, se preschimbă în opusul său, dacă insul trece peste un anume prag critic în sus sau în jos. Fericirea este, iată, un sentiment care-şi cunoaşte limitele, adică este inteligent, nu trece peste pragurile sale optime, iar dacă totuşi insul transgresează acele praguri, sentimentul acesta îl părăseşte, se mută de la el, nu coabitează cu un ins neinteligent, astfel că fericirea se transformă în opusul ei, în nefericire, plăcerea în durere, sentimentul inteligent se preschimbă în patimă şi beţie. Ca în versurile lui Bacovia, cel ce-a trăit liric pe muchia de cuţit care desparte sentimentul inteligent de beţia lui, transmutându-te în orizontul unei sensibilităţi maladive, a sufletului schilod: „Plouă, plouă, plouă,/ vreme de beţie,/ şi s-asculţi pustiul:/ ce melancolie!”.

Nu cred că există o dovadă mai clară asupra inteligenţei sentimentelor decât cea furnizată de legea Weber-Fechner. Când un sentiment neinteligent pune stăpânire pe noi se petrec transformări psiho-fiziologice în toată fiinţa noastră, atestate de către un mare cunoscător al chestiunii, Valeriu Popa, care avertiza: „Frica micşorează diametrul vaselor de sânge, ca urmare a unei vărsări excesive de adrenalină în sânge. Acest fapt duce la o subalimentare a tuturor organelor, ceea ce cauzează boli organice, cum ar fi boala coronariană (ischemia), hepatita, impotenţa şi frigiditatea sexuală, boli de piele, nevroze şi psihoze.” Prin urmare, frica nu este un sentiment inteligent, el nu ne ghidează spre soluţii eficiente şi, în plus, dăunează grav întregului nostru echilibru.

Ura este un alt sentiment neinteligent, căci blochează devenirea noastră sufletească, ne împinge în locuri închise, un fel de închisori ale sufletului, adevărate înfundături sufleteşti, din care nu mai poţi ieşi, astfel că evoluţia ta spirituală este oprită. Este un fel de oligofrenie a sufletului, este nesimţirea cea împietrită de care se teme aşa de tare, în rugăciunea lui, Sf. Ioan Gură de Aur: „Doamne, izbăveşte-mă de toată neştiinţa şi uitarea, de neîndrăznirea şi de nesimţirea cea împietrită”. Singura vindecare ne vine de la un sentiment inteligent, care, în acest caz, este iertarea, altfel spus, lupta interioară pentru a dobândi izbăvire de furiile urii este iertarea. Ori de câte ori poţi ierta pe cineva ai parte de o bruscă eliberare, aidoma ieşirii din închisoare, asemenea unei deblocări a forţelor sufleteşti, culminând cu disponibilitatea pentru stările de bucurie şi cu sentimentul curăţiei, al purificării. Acelaşi doctor ne spune că instalarea în ură, incapacitatea iertării ne expun unor boli grave (ibidem). „Când cineva te jigneşte, nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te supăra pe el, întrucât această jignire este un dar de la Dumnezeu. Dacă n-o accepţi, urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiească prin boli şi nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici pentru aceasta, ea vine prin moarte. Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiaţi, de aceea, în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi măsură sunt posibile schimbări interioare de profunzime. Se cuvine să iertăm nu numai în gând, ci şi cu sufletul. Cel mai mult ne leagă de trecut supărările neiertate. Iertând un om care ne-a jignit sau ne-a supărat ne putem vindeca de o boală gravă. Roagă-te în permanenţă ca toţi cei din jurul tău să fie fericiţi, sănătoşi şi întreaga lume să fie binecuvântată. Această rugăciune va iradia atât de multă iubire către întreaga lume, încât iubirea se va întoarce la tine din belşug” (ibidem).
"Tinereţea este o noţiune, biologia un adevăr. Ele împreună dau dimensiunea existenţei"(Geo Bogza)

DNA
Posts: 75
Joined: 02 Dec 2009, 19:15

Re: Emotional Intelligence

Post by DNA »

Articol interesant.
M-am regăsit în multe situaţii descrise acolo.

La mine este ceva mai dificil, fiind necredincios. Nu cred în justiţia divină şi de aceea nici nu pot pasa responsabilitatea pedepsei, ca să mă eliberez de ură.
Avantajul este că nici nu mă tem de justiţia divină, iar asta compensează :roll: .

În orice caz, este un mare adevăr în afirmaţia că ura te consumă. Aşa este.

User avatar
momolo
Moderator
Posts: 14160
Joined: 02 Oct 2008, 10:11
Location: Bucuresti

Re: Emotional Intelligence

Post by momolo »

DNA wrote:În orice caz, este un mare adevăr în afirmaţia că ura te consumă. Aşa este.
- atunci iti dai seama care este efectul transmiterii prin mijloacele mass-media (in special televiziune) a urii si sentimentelor negative, defapt sentimentelor neinteligente ! Este o forma de genocid foarte perversa si cred eu, deosebit de distructiva deoarece istoria ne invata ca cea mai mare avere a unui popor este cea nemateriala, cea spirituala, inteligenta, mentalitatea, educatia, sistemul de valori morale, etc. Exemple recente avem Germania si Japonia, natiuni si tari distruse intr-o proportie uriasa la sfarsitului ultimului razboi mondial (clasic). Faptul ca s-au ridicat atat de mult nu este suficient explicat de ajutorul economic american; eu cred ca factorul principal a fost calitatea oamenilor din aceste tari, in ciuda faptului ca populatia a fost decimata de razboi. Asta intareste si mai mult ideea ca cea mai mare avere a unui neam este ceea ce am enumerat mai sus.

Ori acest tip de genocid care se petrece la noi in tara pe linie propagandistic-psihologica si prin intermediul mijloacelor mass-media este indreptat cu fortza maxima impotriva radacinii si structurii de baza a neamului nostru.

Nu stiu daca ceea ce se petrece are ceva dirijat in spate sau e doar o conjunctura a fortelor raului aflate in prea multi oameni de decizie si putere de la noi din tara. Posibil ca in realitate sa fie ceva combinat....

In opinia mea, pe lumea asta Raul evolueaza, se "rafineaza", migreaza catre alte forme cu scopul distrugerii cat mai eficiente.

Se vede si in istoria razboaielor. Acum cateva sute de ani era mult de munca sa omori vreo cateva sute de oameni. Acum orice copil poate ucide cu efort minim cateva sute de oameni. Asta se numeste "progres tehnologic" si este automat asimilat cu evolutia societatii umane insa daca privim doar structura si ceea ce conteaza, vedem ca defapt e mai degraba o involutie sau poate doar o stagnare.

Raul nu are ca scop suprem doar uciderea si distrugerea ci in esentza scopul, directia acestuia este inlocuirea echilibrului si ordinii cu dezechilibrul si haosul.
"Tinereţea este o noţiune, biologia un adevăr. Ele împreună dau dimensiunea existenţei"(Geo Bogza)

bnt
Posts: 425
Joined: 10 Jul 2009, 21:21

Re: Emotional Intelligence

Post by bnt »

momolo wrote: Se vede si in istoria razboaielor. Acum cateva sute de ani era mult de munca sa omori vreo cateva sute de oameni. Acum orice copil poate ucide cu efort minim cateva sute de oameni. Asta se numeste "progres tehnologic" si este automat asimilat cu evolutia societatii umane insa daca privim doar structura si ceea ce conteaza, vedem ca defapt e mai degraba o involutie sau poate doar o stagnare.
Un pic offtopic, razboaiele de astazi nu prea mai au mare lucru in comun cu cele din trecut, ciudat e ca coexista doua tendinte contrare: pe de o parte se procedeaza "chirurgical" cu mare grija sa n-o pateasca civilii si pe de alta parte se actioneaza direct impotriva civililor iar combatantii aproape ca-s victime colaterale. Daca e sa avem in vedere si perspectivele dezvoltarii sistemelor robotizate de armament parca vad ca peste ceva vreme in caz de razboi cel mai riscant o sa ajunga sa fii civil...

User avatar
momolo
Moderator
Posts: 14160
Joined: 02 Oct 2008, 10:11
Location: Bucuresti

Re: Emotional Intelligence

Post by momolo »

Cel mai riscant era sa fi civil inca de pe vremea romanilor, grecilor, persanilor, egiptenilor antici, etc. Intotdeauna a fost mai riscant sa fi civil decat soldat. Armatele in toata istoria pradau tot ce intalneau in cale, putini isi carau rezervele de mancare, apa, etc si oricum nu era eficient. Asa ca in calitate de civil, daca venea la tine un soldat turc incepea din prima "discutie" taierea gatului cu iataganul. :D Nashpa de civili !

Dar iata ceva foarte in tema discutiei noastre, stire de ultima ora:

In a Computer Worm, a Possible Biblical Clue

http://www.nytimes.com/2010/09/30/world ... terstitial" onclick="window.open(this.href);return false;
"Tinereţea este o noţiune, biologia un adevăr. Ele împreună dau dimensiunea existenţei"(Geo Bogza)

Post Reply