STEREO si trecutul nostru, un subiect serios!

Analogic, digital, sisteme audio, casti, revelatii si review-uri
fluffy38
Posts: 405
Joined: 08 Oct 2008, 09:42

Re: STEREO si trecutul nostru, un subiect serios!

Post by fluffy38 »

Ar trebui sa ramana doar primul post al lui momolo,era un post reusit!

(nu e nimic de discutat pe mp)
"Civilizatia vine dinspre apus, lumina vine de la rasarit!"

Obelix
Posts: 1444
Joined: 19 Jan 2009, 13:01

Re: STEREO si trecutul nostru, un subiect serios!

Post by Obelix »

Ca sa fiu on topic, nu stiu ce frecangiu din neagra provincie departe de "metropole" si-a dat cu presupusul si in ce masura declaratiile lui sunt desprinse dintr-o experienta proprie, dar personal am fost intotdeauna multumit de calitatea inregistrarilor de care am avut parte in timpul "odiosului si sinistrei", "standardul" momentului fiind, in cercul in care ma invarteam, Akai, Technics si TDK/Maxell

VTP
Posts: 369
Joined: 28 Nov 2008, 22:18

Re: STEREO si trecutul nostru, un subiect serios!

Post by VTP »

Am apucat si monofonia, si stereofonia, si quadrifonia, acum vreau, nu vreau am avut si experienta 5.1 sau 7.1! Dar nu asta e important daca iti place muzica, esti meloman! Importanta e educatia pe care o capeti ca sa STII sa te bucuri de una din cele mai de seama creatii ale omului, muzica!
Educatia vine din familie (am avut de la cine ), din scoala (am avut de la cine ) si odata apetitul deschis, am mers pe acest drum, pentru ca am vrut, DAR si pentru ca s-a putut (si am sa ma explic).
Citatul dat de momolo exprima o parere, si pentru ca fluffy38 s-a exprimat dur, dupa unele pareri, am sa evit astfel de exprimari, mai ales ca nu stiu daca izbucnirea sa are aceleasi aspecte la origine.
De ce spun ca s-a putut?
- fac abstractie de indrumarea din familie care nu poate fi considerata ca generala si uniforma. Unii au beneficiat de parinti conectati direct cu fenomenul muzical, altii au avut parinti melomani, altii, cei mai multi nu au avut vreo indrumare in domeniu;
- scoala, in decadele '50, '60, '70 a avut atat cadre profesorale cat si suficienta disciplina ca orele de muzica sa deschida, cel putin unora, gustul catre muzica;
- accesul la concerte, la Ateneu, la opereta sau opera era mai mult decat accesibil, nivelul prestatiilor fiind unul ridicat, incomparabil cu ce se intampla azi;
- nivelul calitativ al programelor de radio sau TV nu se poate compara nici cu perioada de decadere a anilor '80 si nici cu prabusirea continua de dupa '89.
Chiar daca accesul la muzica vestica (pop, jazz in special ) era dificil si se facea pe bani, nu era chiar prohibitiv pentru cei care VOIAU sa asculte muzica! Si culmea, ajungeai sa cunosti destula lume interesata, din toate mediile sociale, ceea ce arata ca muzica buna penetra si acolo unde nu te asteptai! E adevarat ca aparatura de calitate nu era deloc la indemana oricui, fiind si putina si greu obtenabila, ca sa nu mai vorbim, scumpa!
Chiar si in decada '80 se aplica deviza de mai tarziu: daca vrei, poti/Adidas Torsion!
Ce nu mi-a placut la opinia in discutie: mancarea de kkt anticomunista! Nu exista o opinie asupra perioadei trecute fara sa nu se gaseasca un singut tzap ispasitor! Cum lucrurile sunt mai complicate si nu aici este cazul unei discutii, cred ca mai mult bun simtz ar fi de bun augur! Macar si comparativ cu ce se intampla acum!
Cand privesc spre noile generatii, ma trec fiori reci! Nu stiu ce sa-si doreasca de la viata si va asteptati sa iasa mari melomani? De la concertele "vedetelor" noastre, platind un bilet la un strain mai acatarii, dar oricum gata impaiat ca i-a trecut vremea, la un concert al unei filarmonici romanesti lasata sa moara de foame?
In anii '90, CD-urile bulgaresti au umplut un gol, cu vanzari demne de DNA-ul actual, vanzari care daca erau in vest se cruceau casele de discuri. Si asta pentru ca multi, in ultimii ani ai SSMD (societatii socialiste ...............!) isi faceau un refugiu din mizeria cotidiana in muzica, DIY si alte preocupari.
Asta nu scuza timpurile si mai ales oamenii care ne-au impins in acea mizerie, dar ce scuza gasim pentru mizeria in care ne-am afundat dupa '89? E usor sa dam vina tot pe perioada "comunista"!!!!!!!

fluffy38
Posts: 405
Joined: 08 Oct 2008, 09:42

Re: STEREO si trecutul nostru, un subiect serios!

Post by fluffy38 »

Am descoperit muzica cand m-am trezit in acea lume. Bzn,A la Carte,Goombay dance Band,Abba,Boney M si toate asa-zisele formatii comerciale din perioada 78-82 au fost hrana mea spirituala zilnica. Veneam de la scoala si dadeam drumul la radio pe sarbi. Asa invatam,asa faceam lectiile,asa am terminat si liceul. Intre timp am mai aflat si despre Dire Straits,Mike Oldfield,Vangelis,Rollingstones,Jimi Hendrix,Bob Marley si altii....
Cum pot uita chefurile(bairamele) anilor de liceu cu dansuri pe Modern Talking alaturi de fete frumoase?
Cum pot uita cum mi se ridica parul pe brate cand ascultam in discotecile comuniste piese ca Sunshine Reggae,Lay all your love on me,Pop Muzik sau Please,release me?
Cum pot uita cum abia asteptam o piesa lenta pentru a agata ceva proaspat? :lol:
Cum pot uita noptile cand stateam cu prietenii la o bere comunista ascultand toata noaptea Depeche Mode si visand la ziua cand am putea sa-i vedem in concert?
Cum pot uita cand am invatat sa dansez "punk" pe muzica celor de la Yazoo?

De ce mi-as dori sa uit toate astea?
Dar nu,cineva a scris ca genurile astea muzicale nu faceau cinste audiofililor sau cum se chemau pe vremea aceea si eu,un oarecare intrus, trebuie sa-mi reneg trecutul pentru a fi in ton cu ei. Ei bine,nu sunt. E adevarat,sunt mai impulsiv si imi cer scuze pentru exprimarea brutala,insa in sinea mea....tot imi dau dreptate.
"Civilizatia vine dinspre apus, lumina vine de la rasarit!"

User avatar
hersorin
Posts: 762
Joined: 12 Oct 2008, 18:35
Location: Bruxelles

Re: STEREO si trecutul nostru, un subiect serios!

Post by hersorin »

fluffy38 wrote:Am descoperit muzica cand m-am trezit in acea lume. Bzn,A la Carte,Goombay dance Band,Abba,Boney M si toate asa-zisele formatii comerciale din perioada 78-82 au fost hrana mea spirituala zilnica. Veneam de la scoala si dadeam drumul la radio pe sarbi. Asa invatam,asa faceam lectiile,asa am terminat si liceul. Intre timp am mai aflat si despre Dire Straits,Mike Oldfield,Vangelis,Rollingstones,Jimi Hendrix,Bob Marley si altii....
Cum pot uita chefurile(bairamele) anilor de liceu cu dansuri pe Modern Talking alaturi de fete frumoase?
Cum pot uita cum mi se ridica parul pe brate cand ascultam in discotecile comuniste piese ca Sunshine Reggae,Lay all your love on me,Pop Muzik sau Please,release me?
Cum pot uita cum abia asteptam o piesa lenta pentru a agata ceva proaspat? :lol:
Cum pot uita noptile cand stateam cu prietenii la o bere comunista ascultand toata noaptea Depeche Mode si visand la ziua cand am putea sa-i vedem in concert?
Cum pot uita cand am invatat sa dansez "punk" pe muzica celor de la Yazoo?
De ce mi-as dori sa uit toate astea?
Dar nu,cineva a scris ca genurile astea muzicale nu faceau cinste audiofililor sau cum se chemau pe vremea aceea si eu,un oarecare intrus, trebuie sa-mi reneg trecutul pentru a fi in ton cu ei. Ei bine,nu sunt. E adevarat,sunt mai impulsiv si imi cer scuze pentru exprimarea brutala,insa in sinea mea....tot imi dau dreptate.
Banuiesc ca avem virste apropiate deoarece ai povestit exact tineretea mea, ce frumos mai era.
Sunt 100% deacord cu tine. Iti mai dau si eu dreptate asa suntem unii dintre noi :D .
RME 9632 Bel Canto 3.5 Unico 200 Pioneer S1EX Jena Labs Furutech

VTP
Posts: 369
Joined: 28 Nov 2008, 22:18

Re: STEREO si trecutul nostru, un subiect serios!

Post by VTP »

Eu sunt ceva mai "vechi"!
Dupa multiple discutii cu barbatii din familie asupra problemei: cand a fost bine in Romania, moshu' (trecuse atunci de 80 de ani - era prin 1985-86) sictirit bine de multiplele amintiri, raspunse la intrebare scurt si concis: "a fost bine atunci cand puteam sa f.............t! Si dute la dracu' cu'ntrebarile tale, nepoate!" (Valabil, se pare pentru toate generatiile!
Se poate observa ca raspunsul e apolitic!

User avatar
momolo
Moderator
Posts: 14160
Joined: 02 Oct 2008, 10:11
Location: Bucuresti

Re: STEREO si trecutul nostru, un subiect serios!

Post by momolo »

fluffy38 wrote:E adevarat,sunt mai impulsiv si imi cer scuze pentru exprimarea brutala,insa in sinea mea....tot imi dau dreptate.
scuzele iti sunt acceptate.

Citatul pe care l-am pus se pare ca a avut efectul scontat, de a va scoate din amorteala. In plus de asta, e un exercitiu de toleranta, sa invatam sa acceptam si opiniile altora chiar daca sunt greu de mestecat, sa lasam fiecare dintre noi o farama de indoiala asupra propriei noastre dreptati "absolute" care ni se pare un fel de "alfa si omega" ale Universului (nostru).

La randul meu in perioada anilor 70-80 am ascultat cu mare bucurie si eram la randul meu fan pentru
fluffy38 wrote:Bzn,A la Carte,Goombay dance Band,Abba,Boney M si toate asa-zisele formatii comerciale din perioada 78-82
pe langa alte genuri muzicale.

Ar fi multeeee de spus. Poate mai incolo.

Mi-a placut modul intelept cu care priveste in trecut VTP. Sunt de aceeasi parere ca nu putem judeca simplu si nici reduce la cateva cauze si persoane tot ce s-a intamplat atunci.

La randul meu am observat ca cine era in acele vremuri pasionat ca si noi de aceelasi hobby gasea intr-un final resursele necesare si toata muzica pe care o dorea in ciuda oricaror obstacole, inclusiv saracia. La fel ca in prezent, aceasta pasiune "lovea" in toate paturile sociale, de la saraci la oameni cu bani.

Din punctul meu de vedere nu impart muzica in cea "inferioara" si cea "superioara", cea pentru cei "rafinati si alesi", si cea pentru "pulime". Fiecare ne alegem genul muzical dupa frecventa cu care rezonam la un moment dat.

In perioada aia cei care-mi impartaseau acest hobby, ca si mine, ascultam practic orice gen muzical, mai putin cele politice de propaganda si muzica populara care ne era extrem de nesuferita pentru ca ne-o indesa mass-media pe gat cu polonicu'. Nici pentru muzica asazis usoara romaneasca nu aveam prea mare toleranta desi azi descopar ca am avut cantareti si compozitori de o reala valoare artistica. Probabil scosi la lumina dupa atata vreme in contrast cu timpul de cadere morala si mediocritate pe care-l traim. Raportat cu ceea ce se produce azi pe plan muzical pentru "masele largi", pana si "gunoaiele" de atunci ne par acum niste valori. Asta e de natura sa ne faca sa meditam asupra notiunii de valoare in muzica si ne opreasca a desparte genurile muzicale in bune si proaste.
"Tinereţea este o noţiune, biologia un adevăr. Ele împreună dau dimensiunea existenţei"(Geo Bogza)

User avatar
doru
Posts: 248
Joined: 16 Oct 2008, 14:28

Re: STEREO si trecutul nostru, un subiect serios!

Post by doru »

Desi majoritatea comentariilor postate pana acum se refera mai mult la ce se asculta in trecutul nostru audiofil (mai mult sau mai putin indepartat, in functie de varsta fiecaruia), mai important (si am crezut citind primul post al lui momolo ca spre acest punct se vor indrepta discutiile) mi se pare cum se asculta muzica atunci, prin anii '70-'80 (cei care au prins perioada).
In ciuda “obstacolelor” iminente acelei perioade (care bineinteles s-au repercutat si asupra pasionatilor audiofili) cred ca cei care ne-am format ca audiofili pasionati in acele vremuri, am avut un mare avantaj fata de mai tinerii “confrati”. Pe atunci muzica se asculta pe viniluri sau benzi de magnetofon, adica exclusiv in format analogic (nu aparusera Cd-urile), sculele de baza ale audiofilului de la noi fiind pickup-ul Tesla, magnetofonul Maiak si boxele RFT sau Unitra. Indiferent ca ascultai BZN, Deep Purple sau Romica Puceanu, muzica suna parca mult mai viu si natural, mai aproape de adevar, decat reusesc astazi sa redea “pastilele” muzicale din ce in ce mai comprimate pe care le “inghitim” de pe calculator, chiar daca azi avem posibilitatea sa folosim scule net superioare (teoretic, daca citesti prospectul) si (sigur) de zeci de ori mai scumpe.
Nici nu e de mirare asadar ca, din ce in ce mai multi audiofili pasionati, se indreapta din nou spre vechile formate si scule: pickup-uri, amplificatoare pe lampi, viniluri (inregistrate in epoca lor de glorie), etc.
Fiindca s-a vorbit si de “amintiri din trecut”, personal, imi staruie in memorie magnetofonul Telefunken pe lampi (model 777, parca) pe care il cumparase taica-meu prin anii ‘65, si langa care stateam lipit ore intregi ascultand muzica. Culmea, era si stereo, o raritate la vremea aceea.
Most people use their stereos to listen to music. Audiophiles use music to listen to their stereos.

User avatar
nicumur
Posts: 340
Joined: 03 Oct 2008, 17:57

Re: STEREO si trecutul nostru, un subiect serios!

Post by nicumur »

Trebuie sa recunosc ca si eu ma fac vinovat ca in perioada anilor '80 eram mare fan al muzicii disco si pop, in detrimentul altor genuri, in special rock :oops:
Ba, chiar si muzica lui Prince mi se marea cam aiurea :mrgreen:
Degeaba incerca frati-miu sa-mi "vare" pe gat diversi monstri sacri ai rock-ului, eram imun :mrgreen:
Insa (am mai povestit faza asta) cand am dat de un audiofil pur-sange (tatal unor colege de liceu) si am ascultat fermecat ore in sir numai viniluri impecabile, cand am vazut cu mirare ca domnul respectiv stergea fiecare vinil cu o perie antistatica inainte de a le pune pe platan, am ramas impresionat.
Atunci am ascultat pentru prima oara jazz (nici nu aveam idee ce inseamna jazz-ul), opera, muzica simfonica, blues, rock, ce sa mai, numai "bunatati".
Tot atunci mi s-au "destupat" si urechile si am constat cu mahnire ca muzica inregistrata prin microfon (mono) de la radio pe un mag Unitra era la ani lumina de ce am ascultat la acel om.

Pentru a va da seama ce nivel de incultura aveam (majoritatea dintre noi, adolescentii) va marturisesc ca aveam dezbateri (aprinse) daca stereo inseamna sa se auda inaltele pe un canal si basii pe celalalt canal :oops:
Iar faza asta o ascultam cu atentie pe un magnetofon Tesla mono cu lampi :mrgreen:

Deh, vremuri frumoase 8)
"Forumul nu e o anexă a dormitorului sau a closetului de-acasă. E o ieşire în lume, cu tot ceea ce o asemenea ieşire presupune, de la veşmînt la discurs." - ANDREI PLESU

User avatar
doru
Posts: 248
Joined: 16 Oct 2008, 14:28

Re: STEREO si trecutul nostru, un subiect serios!

Post by doru »

Cercetand putin, am gasit magnetofonul de care am amintit, este vorba de modelul Telefunken 77. Ca sa asculti stereo trebuia sa cuplezi capacul, care continea difuzorul pentru unul din canale: http://www.johansoldradios.se/tape-reco ... etophon-77" onclick="window.open(this.href);return false;
Faptul ca ne place sau ne placea un anumit gen de muzica nu inseamna nicio vina. Depinde de educatia muzicala de care am avut parte fiecare, intelegand prin asta mediul in care am trait, anturajul, chiar intamplarea. Majoritatea celor care eram tineri in perioada anilor ’70-80’ a fost atrasa, cred, de muzica disco-pop si chiar rock, care prin anii ’70 era dominata de niste formatii ca Deep Purple, Led Zeppelin sau Uriah Heep, adevarate legende ale genului.
Daca in casa la mine nu se asculta muzica clasica, la scoala generala dansam pe Beatles iar la liceu ascultam Deep Purple, nu vad niciun motiv sa ma simt vinovat. Din contra, ma bucur ca am avut si am parte in continuare de aceasta frumoasa pasiune. Acum, spre “batranete”, am timp sa descopar si farmecul muzicii clasice sau al jazz-ului, genuri pe care in tinerete le-am “ocolit”, dar si sa ascult cu aceeasi placere un Smokie :)
Most people use their stereos to listen to music. Audiophiles use music to listen to their stereos.

fluffy38
Posts: 405
Joined: 08 Oct 2008, 09:42

Re: STEREO si trecutul nostru, un subiect serios!

Post by fluffy38 »

momolo wrote:
Citatul pe care l-am pus se pare ca a avut efectul scontat, de a va scoate din amorteala. In plus de asta, e un exercitiu de toleranta, sa invatam sa acceptam si opiniile altora chiar daca sunt greu de mestecat, sa lasam fiecare dintre noi o farama de indoiala asupra propriei noastre dreptati "absolute" care ni se pare un fel de "alfa si omega" ale Universului (nostru).

Inca nu m-am lamurit cu o chestie legata de citatul asta celebru:
ilustru necunoscut wrote:Oamenii care aveau ceva in cap, la fal ca si acum, nu ascultau Modern Talking si BZN, cum nici acum acestia nu asculta Riana sau
50 Cent.
Daca tot l-ai pus pentru scoatere din amorteala,macar raspunde sincer; esti de acord cu el sau nu?

Cat despre toleranta;
Sotia mea asculta numai muzica clasica si opera,nu ma deranjeaza deloc asta asa cum nici pe ea nu o deranjeaza ce ascult eu(adica aceeasi muzica a anilor 80) si convietuim in aceeasi camera de vreo 20 de ani :mrgreen:
Insa niciodata nu mi-a spus ca cine are ceva in cap, asculta altceva decat ascult eu. Si viceversa e valabila.....
"Civilizatia vine dinspre apus, lumina vine de la rasarit!"

User avatar
hondaru
Posts: 314
Joined: 31 Oct 2010, 06:35
Location: La tara...
Contact:

Re: STEREO si trecutul nostru, un subiect serios!

Post by hondaru »

Buna ziua, legat de acel trecut al nostru care nu este prea indepartat s-au terminat replicile la subiect?
Cu totii ne aducem aminte cu nostalgie cum admiram aparatele expuse in shop si comturist, cu preponderenta Akai la vremea aceea. Preturile erau uriase la conversia USD/Leu (la negru), posibilitatile unui om cu venituri medii erau cu mult depasite in ce priveste achizitionarea unor asemenea aparate fara sacrificii serioase. Este greu sa exprimi si sa explici tineretului de azi sacrificiile pe care trebuia sa le induri, pentru a obtine aparatele care la vremea lor, ni se pareau de top. Pareau de top, pentru ca nu aveam cu ce le compara, nu aveam informatii despre existenta altora mai bune. Singura comparatie posibila era cu aparate de provenienta CAER, sau romanesti, mult mai accesibile muritorilor de rand. Tot in randul sacrificiilor era si frica de politia economica (ilicit) si cea a securitatii in privinta relatiilor cu strainii. In ziua de azi, este de inimaginat stresul la care eram supusi din acest punct de vedere.
In privinata calitatii materialului sonor, acesta varia functie de pretul de achizitie. Culmea pe vremea aceea se cumpara mai multa muzica decat azi! Azi datorita accesului la aparatura cu calitati superioare putem face o comparatie obiectiva in privinta calitatii materialului sonor. Atunci insa eram fericiti ca facem rost de formatia preferata sau aveam ultimile hit-uri.
Cred ca fericirea "posesiei" este comuna tuturor tinerilor indiferent de nationalitate sau sex. Si astazi tinerii se multumesc sa aibe in posesie ce le place sau este la moda si se preocupa mai putin de calitatea semnalului si a sunetului in general. Cei in varsta au deja ce le place si acum se preocupa sa fie cat mai bun!
Cati dintre noi stiam (si aplicam) la vremea respectiva (trecut anterevolutie) ca boxele trebuiesc amplasate cu mare atentie, cablurile de conexiuni contribuie substantial la calitatea sunetului, tensiunea retelei poate fi conditionata etc? Totodata inclin sa cred ca totusi calitatea materialelor folosite este incomparabila. In acei ani nu prea am vazut in revistele de specialitate atatea articole despre cabluri, conectori, conditonatoare de curent, oare de ce?! Poate sunt subiectiv. Poate sacrificiile indurate atunci ma fac sa cred ca produsele respective sunt mai bune?
Cred ca atat atunci cit si acum toata lumea sesizeaza si apreciaza efectul STEREO insa nu toti il percep la fel, nu toti sunt impresionati in aceelas mod de sunetul ce se aude reprodus de difuzoare (vintage sau noi).
◄◄ REW ► PLAY ▌▌PAUSE █▌STOP ►► FF
Daca nu ajungi sa te pierzi in muzica atunci muzica se pierde in sistemul tau

User avatar
momolo
Moderator
Posts: 14160
Joined: 02 Oct 2008, 10:11
Location: Bucuresti

Re: STEREO si trecutul nostru, un subiect serios!

Post by momolo »

hondaru wrote: Buna ziua, legat de acel trecut al nostru care nu este prea indepartat s-au terminat replicile la subiect?
Cu totii ne aducem aminte cu nostalgie cum admiram aparatele expuse in shop si comturist, cu preponderenta Akai la vremea aceea. Preturile erau uriase la conversia USD/Leu (la negru), posibilitatile unui om cu venituri medii erau cu mult depasite in ce priveste achizitionarea unor asemenea aparate fara sacrificii serioase. Este greu sa exprimi si sa explici tineretului de azi sacrificiile pe care trebuia sa le induri, pentru a obtine aparatele care la vremea lor, ni se pareau de top. Pareau de top, pentru ca nu aveam cu ce le compara, nu aveam informatii despre existenta altora mai bune. Singura comparatie posibila era cu aparate de provenienta CAER, sau romanesti, mult mai accesibile muritorilor de rand. Tot in randul sacrificiilor era si frica de politia economica (ilicit) si cea a securitatii in privinta relatiilor cu strainii. In ziua de azi, este de inimaginat stresul la care eram supusi din acest punct de vedere.
.
excelent spus si foarte adevarat!
Sa nu uitam ca toti care am trait acea epoca eram supusi la nesfarsite lipsuri, frustrari materiale, lipsa libertatii de exprimare asa cum e aceasta inteleasa azi, in general la o viata de lipsuri si renuntari astfel ca sacrificiile facute pentru a aduna bani de scule audio in acea perioada reprezentau o povara si mai grea.
Dar in opinia mea oamenii invata sa fie oameni nu din bunastare si imbuibare ci din lipsuri si sacrificii.
hondaru wrote:Cati dintre noi stiam (si aplicam) la vremea respectiva (trecut anterevolutie) ca boxele trebuiesc amplasate cu mare atentie, cablurile de conexiuni contribuie substantial la calitatea sunetului, tensiunea retelei poate fi conditionata etc? Totodata inclin sa cred ca totusi calitatea materialelor folosite este incomparabila. In acei ani nu prea am vazut in revistele de specialitate atatea articole despre cabluri, conectori, conditonatoare de curent, oare de ce?! Poate sunt subiectiv. Poate sacrificiile indurate atunci ma fac sa cred ca produsele respective sunt mai bune?
pai eu unul si nimeni din cei cunoscuti pe vremea aia nu ne dadea prin cap ca boxele trebuiesc aranjate in mod special prin camera. Le puneam si noi pe unde aveam loc, regula era sa fie una in dreapta si alta in stanga.
Cat priveste cablurile, habar nu avea nimeni de cabluri. Puneam ce aveam si nu ne pasa.
Pe vremea aia aveam acces la reviste din vest (niste prieteni cu parinti lucratori peste hotare) dar nu tin minte sa fi vazut articole despre cabluri audiofile sau chestii deastea sau nu le-am bagat de seama.
Pentru noi orice cablu bun era ala care facea contact....:) pentru ca existau si cabluri intrerupte sau coclite.
Cat priveste curentul de la priza, habar nu aveam noi de treaba asta. Bagam in prizele care erau la indemana, nu ne pasa de faza (habar nu aveam de asa ceva) si nici faptul ca intr-un lant audio aparatele erau bagate fiecare prin ce priza apuca mai aproape in perete.
Prelungitoarele electrice nu contau decat sa aiba suficiente prize sa incapa toate trancotele.
Sarmele de boxe erau de obicei niste cabluri subtirele singura chestie era sa fim atenti sa nu le punem in antifaza si sa faca contact.
Habar nu aveam de toate fineturile astea audiofile de azi insa in mod cert aveam materiale muzicale foarte bune (totul full analogic) si chiar scule foarte bune. Asta conta atunci, nu cablurile si nici curentul, cu atat mai putin aranjamentul acustic al boxelor in camera, de multe ori locul lor fiind pe sifonier ca sa nu stea in drum pentru ca ne bombaneau mamele cand faceau curatenie. :)
"Tinereţea este o noţiune, biologia un adevăr. Ele împreună dau dimensiunea existenţei"(Geo Bogza)

User avatar
Adrian_2k8
Posts: 227
Joined: 30 Mar 2009, 07:54
Location: Bucuresti

Re: STEREO si trecutul nostru, un subiect serios!

Post by Adrian_2k8 »

Si totusi... ce fericiti eram in simplitatea noastra. :) Azi ai insomnii numai cand te gandesti la prize si la prelungitoare. Ulcerul te mananca daca la Cernavoda bate vantul si strica curentul. Parol! :D
"Netul este locul ideal unde omul aberant poate abera si se poate da ceea ce nu este." - by M _ _ _ _ o.

fluffy38
Posts: 405
Joined: 08 Oct 2008, 09:42

Re: STEREO si trecutul nostru, un subiect serios!

Post by fluffy38 »

Adrian_2k8 wrote:Si totusi... ce fericiti eram in simplitatea noastra. :) ...
Adevarat...iata si un text dintr-o piesa mai putin cunoscuta, care confirma asta...ghicitoare : cine canta piesa? :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:


I remember sixty-four, we were young and green, just sixteen
In a simple world of pleasure
I was working, in a factory
To earn a livin' for the family

We didn't have a discotheque, there were no CDs and no PCs
We hung around in the back streets
Playing soccer, havin' fun
We were so happy when we won

Those were the good old days, they always stick in my mind
Those were the good old days, we were light-hearted and wild
We didn't have money, we didn't complain
We had no umbrella, we walked in the rain
Those were the good old days; we had to leave it all behind

I remember eighty-four, every love-affair, free from care
I still believed in illusions
All the lovin' it drove me mad
Almost everyday I lost my head

Those were the good old days, they always stick in my mind
Those were the good old days, we were light-hearted and wild
We didn't have money, we didn't complain
We had no umbrella, we walked in the rain
Those were the good old days; we had to leave it all behind

But in dreams one day, I drift away, I imagine I can do it all over
With the knowledge that I have today
And the many things that changed anyway
I wonder if I'd fall in love with you again
Or would it be somebody else

Those were the good old days, they always stick in my mind
Those were the good old days, we were light-hearted and wild
We didn't have money, we didn't complain
We had no umbrella, we walked in the rain
Those were the good old days; we had to leave it all behind

We didn't have money, we didn't complain
We had no umbrella, we walked in the rain
Those were the good old days; we had to leave it all behind
We had to leave it all behind
We had to leave it all behind
"Civilizatia vine dinspre apus, lumina vine de la rasarit!"

Post Reply