Influenţa calculatorului, intrnetului, asupra noii generaţii

Doar o vorba sa-ti mai spun
oake
Posts: 625
Joined: 24 Oct 2008, 19:03
Location: bucuresti

Re: Influenţa calculatorului, intrnetului, asupra noii gener

Post by oake »

Oameni buni!...ce-i putem oferi unui tânăr care deabia îşi mestecă propria existenţă... practic nimic (la nivelul lui de înţelegere). Noi ''Dinozaurii'' unei epoci deja apuse, putem să resuştităm o tablă de valori pe care să o transmitem mai departe noii generaţii?
Ce fel de argumente ar fi prevelatoare?
Cum ne putem bate cu sistemul de îndobitocire în masă?
Acestea sunt problemele care mă frământă.

User avatar
brighty
Posts: 899
Joined: 06 Nov 2008, 19:05
Location: Bucuresti

Re: Influenţa calculatorului, intrnetului, asupra noii gener

Post by brighty »

V-am urmarit cu interes opiniile pe acest topic incitant :) Va dau dreptate tuturor, in general, astfel ca nu mai este cazul sa citez pasaje...

Din contactele mele cu cei din tanara generatie (by the way, eu am 38...sa-mi traiasca!! :lol: oi fi tanar, oi fi batran?!) nu pot sa spun ca am ramas alarmat; unii sunt maniaci ai internetului si ai gadgeturilor, altii dimpotriva - iti ofera surprize neasteptat de placute! Nu mi se pare ca netul si smartphone-ul au tampit lumea de cap mai mult decat a facut-o, la vremea ei, lipsa crasa a mijloacelor de informare...

Lumea intreaga s-a schimbat, o stim prea bine, fata de acum douazeci de ani, de exemplu. Ca s-a schimbat in rau (coruptie generalizata, indobitocire si manipulare politica si mass media, materialism accentuat, consumerism turbat samd), nu prea avem ce-i face...asta-i trendul, dictat pe de o parte de "sforarii" din umbra, iar pe de alta parte de metehnele si slabiciunile omului de rand. Tinerii , in general, se pliaza si ei pe ce ofera societatea in care-si fac aparitia, atat cu bune cat si cu mai putin bune. Daca acum 30 de ani nu aveau TV si net la discretie, asta nu inseamna automat ca toti erau innebuniti dupa lectura si muzichii rafinate ascultate la pick-up Tesla... Poate am uitat cam lejer cata golanime era si pe vremea lui Nea Nicu, cata agresivitate si incultura, cata lipsa de viziune mai larga asupra vietii.

S-a dat ca exemplu ca stau destul de multi cu nasu'n smartphone, mai ales in metrou. Eu nu cred ca asta e o drama... Calatoria cu mijloacele de transport in comun este plictisitoare, fiecare isi omoara timpul cu ce poate. In trecut, cand nu existau gadgeturi, fie stateau posomorati cu capul intre maini, fie exasperati, cu privirea pierduta in tavan si cu o expresie tampa intiparita, ori mai rau, se hlizeau si vociferau in grupuri de-ti venea sa-ti iei campii!!...

Pe mine nu generatia tanara ma ingrijoreaza tare, ci parintii acestor copii (adulti intre 35-45 de ani), nascuti si traiti sub diverse regimuri si guvernari, bubuiti din greu de viata unii dintre acestia, incat cu siguranta au ramas cu sechele grave (a se citi schizofrenie, nesiguranta si sentimentul ratarii) Protectia exagerata pe care o acorda odraslelor vine tocmai din aceste ... "neajunsuri". Isi vad un fel de "prelungire" a lor in copii, sperand sa aiba succes prin succesul copiilor, ori - mai grav - sa se ascunda dupa acestia, ca sa scape de ochiul vigilent al rudelor si cunoscutilor. Ti-ar putea vorbi despre odraslele lor si ti le-ar lauda ore in sir, entuziasmati, dar despre ei insisi, despre sufletul lor, despre aspiratii si pasiuni - liniste!...

oake
Posts: 625
Joined: 24 Oct 2008, 19:03
Location: bucuresti

Re: Influenţa calculatorului, intrnetului, asupra noii gener

Post by oake »

brighty are o intervenţie foarte interesantă care mă macină şi pe mine : părinţii.
brighty spune:''Pe mine nu generatia tanara ma ingrijoreaza tare, ci parintii acestor copii (adulti intre 35-45 de ani), nascuti si traiti sub diverse regimuri si guvernari, bubuiti din greu de viata unii dintre acestia, incat cu siguranta au ramas cu sechele grave (a se citi schizofrenie, nesiguranta si sentimentul ratarii) Protectia exagerata pe care o acorda odraslelor vine tocmai din aceste ... "neajunsuri". Isi vad un fel de "prelungire" a lor in copii, sperand sa aiba succes prin succesul copiilor, ori - mai grav - sa se ascunda dupa acestia, ca sa scape de ochiul vigilent al rudelor si cunoscutilor. Ti-ar putea vorbi despre odraslele lor si ti le-ar lauda ore in sir, entuziasmati, dar despre ei insisi, despre sufletul lor, despre aspiratii si pasiuni - liniste!...''

Asta e şi ideea mea cum că răul pleacă de mai de jos. Nu poţi fi un bun safătuitor dacă nu eşti tu îsuţi pus la punct.
Lăsând la o parte încercarea (de altfel reuşită) a lui brighty de psihanaliză socială, pe care o salut, studiind textul cuvânt cu cuvânt îmi dau seama că are dreptate în afirmaţiile sale. Totul pleacă de la cine şi ce transmite. Şi mai ales dacă cineva e în situaţia de a transmite ceva.

User avatar
SOLO
Moderator
Posts: 1771
Joined: 25 Sep 2008, 22:42
Location: Milan

Re: Influenţa calculatorului, intrnetului, asupra noii gener

Post by SOLO »

Usor usor mergem spre psihologie, leadership si alte chestii la fel de interesante dar care se indeparteaza de la titlul postului "Influenţa calculatorului, intrnetului, asupra noii generaţii" .
Imi place calculatorul/intrnetul atunci cand este folosit in scop educational ( de exemplu forumul nostru :-) ) dar cand stau in pauza de masa si colegii joaca intre ei jocuri stupide pe telefon imi vine sa-mi iau campii. Mi-as dori in acelasi moment sa am cu cine discuta depsre viata, hobbyuri, business, viitor, idei .. etc...

Am mai observat tendinta de a nu mai spune nimic din simplu motiv ca "toti se gandesc ca toti stiu deja" .
Every foot from the wall adds 1000$ to the sound
*Doneaza pentru libertatea si sustenabilitatea forumului

oake
Posts: 625
Joined: 24 Oct 2008, 19:03
Location: bucuresti

Re: Influenţa calculatorului, intrnetului, asupra noii gener

Post by oake »

SOLO este foarte important să ai cu cine schimba idei atunci când trebuie. Nu ştiu în ce parte a planetei vieţuieşti, dar aici, în românica, încă se mai pot schimba idei, se mai poate face ''comerţ'' evident intelectual, cu această marfă instabilă dar frumoasă.
Îmi amintesc cu oarecare candoare de o vizită a mea împreună cu un coleg de forum (sper să îşi amintească) la maerstrul VTP cu ocazia ascultări a nu ştiu ce sculă. Ca de obicei maestrul ne-a primit în sufragerie şi am pus-o pe discuţii în jurul mesei rotunde care defapt era rectangulară până aproape de orele 23. Ajunsesem, ţin minte,cu discuţia până la a treia Romă când în final am ascultat şi scula cu pricina. A fost o seară memorabilă.
Ne mai adunăm şi pe la mine, evident pentru a proba nu ştiu ce sculă şi iar o ţinem în discuţii cu scula de rigoare dată în surdină până aproape de orele 23 când o testăm cu adevărat.
Încă se mai poate. Încă mai există o disponibilitate pentru aşa ceva aici.

User avatar
momolo
Moderator
Posts: 14344
Joined: 02 Oct 2008, 10:11
Location: Bucuresti

Re: Influenţa calculatorului, intrnetului, asupra noii gener

Post by momolo »

brighty wrote:Pe mine nu generatia tanara ma ingrijoreaza tare, ci parintii acestor copii (adulti intre 35-45 de ani), nascuti si traiti sub diverse regimuri si guvernari, bubuiti din greu de viata unii dintre acestia, incat cu siguranta au ramas cu sechele grave (a se citi schizofrenie, nesiguranta si sentimentul ratarii) Protectia exagerata pe care o acorda odraslelor vine tocmai din aceste ... "neajunsuri". Isi vad un fel de "prelungire" a lor in copii, sperand sa aiba succes prin succesul copiilor, ori - mai grav - sa se ascunda dupa acestia, ca sa scape de ochiul vigilent al rudelor si cunoscutilor. Ti-ar putea vorbi despre odraslele lor si ti le-ar lauda ore in sir, entuziasmati, dar despre ei insisi, despre sufletul lor, despre aspiratii si pasiuni - liniste!...
exceptionala observatie! Din punctul meu de vedere ai dreptate, am observat ca multi "colegi" de generatie prezinta anumite apucaturi care ar trebui tratate la psihiatrie. Si sa nu credeti ca anumite afectiuni la mansarda se vad din prima! Gresit, defapt nu se prea vad de catre ochiul obisnuit si culmea, aia care par mai tacniti sunt defapt normali care lupta cu mediul ostil care vrea sa-i tacneasca. Aia dusi la mansarda par foarte seriosi, defapt nebunii nu au simtul umorului. Problema pe care o vad, parintii si familia conteaza mult mai mult in educatie decat scoala si mediul social. Noi mereu spunem de scoala romaneasca ca a luat-o la vale in anii "de tranzitie" insa ne vine mai usor sa dam vina pe scoala decat pe familie. Profesorii la randul lor sunt si ei parinti, au si ei familie. Comportamentul junilor vine in mod determinant din familie si fara indoiala are o componenta genetica. Mai e o problema, saracii si cei cu educatie precara se impuiaza cu viteza si in numar mai mare decat cei cu educatie si ceva mai rafinati. Asta e problema, prostii si mitocanii fac multi copii care la randul lor ies prosti si mitocani, mai ales atunci cand cealalta educatie mai putin importanta, adica scoala si societatea sunt de slaba calitate. E un fenomen care poate fi masurat, prostii si mitocanii majoritari ajung cu timpul si mai... majoritari. Si cum traim in democratie (implantata de catre civilizatii vechi, noi suntem o civilizatie noua, cruda, necoapta) avem si vom avea de suferit sau ne radicalizam, ne polarizam spre un gen de societate in care o minoritate manipuleaza o majoritate. Astfel, minoritatea care detine puterea politica si financiara conteaza mai mult decat intr-o alta tara mai veche in civilzatie. Romania e veche ca neam dar ca civilizatie este noua, a pornit foarte tarziu spre drumuri pavate si closet de la fundatura satelor si "privatele" din fundul curtilor. Romania a fost civilizata foarte tarziu in timp ce altii deja aveau sute de ani in spate. Nu suntem rupti de istorie si de trecut iar oamenii se schimba foarte greu, cateodata trebuie sa treaca multe generatii pana oamenii invata si asimileaza lucruri simple si de bun simt. La noi in Romania mai este o problema, suntem o mare amestecatura de neamuri si rase, pe aici au trecut si futut multi, avem o varietate mare de rasa umana si recte de obiceiuri si genetica. Din pacate avem si o veche tendinta de a invata si prelua mai repede defectele si obiceiurile proaste ale altora decat pe cele bune. Dar aici e de discutat, la mijloc este si parvenitismul saracului care ajunge prea repede sa traiasca mai bine si nu din meritul lui, mai degraba fortat de altii. Intr-un fel exista un anume timp in care o civilizatie trebuie sa dospeasca, pe noi ne-au grabit altii in dospire si de aceea suntem mai descompusi, vorba vechiului general francez, suntem admirabil de dezorganizati.
"Tinereţea este o noţiune, biologia un adevăr. Ele împreună dau dimensiunea existenţei"(Geo Bogza)

oake
Posts: 625
Joined: 24 Oct 2008, 19:03
Location: bucuresti

Re: Influenţa calculatorului, intrnetului, asupra noii gener

Post by oake »

Ok şi ce-i de făcut. Am un nepot semianalfabet după opinia mea, (deşi ştie două limbi străine)... nepot care aparţine unei generaţii lafel de precare. Dacă l-aş putea resuştita prin schimbarea unor condensatori ar fi ok.
Sau mai bine spus se poate face ceva?
Are o părere pozitivă în ce mă priveşte, ne-am întâlnit pe undeva în spaţiul heavy metal şi poate rock ghotic. Când era mai junior era olimpic, acu e o pastă de mici.
Chiar ţin la el, dar mă îngrozeşte ce-a ajuns.
Probabil voi lăsa natura să-ş uremeze cursul ei.
Poate ăsta este viitorul care ne aşteaptă...sper să nu-l mai apuc.

User avatar
momolo
Moderator
Posts: 14344
Joined: 02 Oct 2008, 10:11
Location: Bucuresti

Re: Influenţa calculatorului, intrnetului, asupra noii gener

Post by momolo »

oake, asa cum altii colegi forumisti au spus mai sus, e posibil sa fie un fenomen firesc, natural. Ma refer la prapastia care se creeaza intre generatii. Imi aduc aminte ca si bunicii erau ingrijorati de odraslele lor acum multe decenii; se vaitau, "ce-o sa se aleaga de astia ?!". Daca citim istoria e plin de exemple chiar din antichitate cand deasemenea, batranii erau ingrijorati de tineri. Insa lumea a mers inainte.
Daca ne gandim la noi si incercam sa fim obiectivi, poate la randul nostru nu am fost usa de biserica atunci cand eram de varsta nepotului, poate la randul nostru am gandit si facut multe tampenii, poate am dat si noi cu capul in perete, poate am avut si noi momentele noastre de orientare asazis eronata, etc.
Si trebuie sa tinem cont de un lucru, memoria este selectiva, tinde sa retina partile frumoase pe care de multe ori le idealizeaza. De exemplu, legat de treaba asta, multi nostalgici dupa "iepoca de aur" daca s-ar intoarce inapoi in timp si ar retrai ceea ce a fost, si-ar da seama ca nu mai vor inca o data la fel, si-ar da seama ca le juca memoria feste retinand numai cele cateva lucruri bune si uitand miile de lucruri proaste. E ceva uman, firesc, spunea Hurezeanu o data la televizor, el traind multa vreme in Germania - acolo nemtii l-au regretat pe Hitler pana prin anii 60 cand au inceput s-o duca mai bine din punct de vedere economic. Ori nebunul ala chiar i-a omorat, dupa razboi fiecare familie avusese morti in razboi sau bombardamente, parintii isi pierdusera copii, fusese o tragedie teribila, tara lor era ruina, vai de ei, la comparatie noi acum suntem prosperi si infloritori fata de Germania anului 1945! Asta arata cum lucreaza memoria omului, Germania fiind un caz dramatic si cu un popor mai evoluat decat al nostru. Nici ei nu au scapat de nostalgie, recte de ideea ca noile generatii se duc de rapa in comparatie cu vechile generatii "glorioase", azi niste bosorogi basinosi.
Poate ca eu unul daca m-as intalni cu mine insumi venit din tinerete m-as lua la palme din motive de idiotenie. Si sunt sigur, nu as fi un caz exceptional!
Probabil ca este in firea lucrurilor sa se intample asta si chiar imi aduc aminte ca junior fiind ma credeam buricul pamantului si dadeam cu flit la "bosorogi".
Probabil daca vei insista sa-l "treci strada" pe nepot asta va capata o aversiune contra ta. Iar daca nu reusesti sa legi un dialog ar trebui sa cauti si la tine problema, nu numai la el. Care in final probabil nu e defapt nici o problema.
Suntem cu totii niste pesti carati de fluviul timpului.
Probabil atunci cand nu mai reusim sa intelegem generatiile mai tinere prezentam primele simtome de bosorogire. Nu stiu daca ai observat, batranii sunt singurii care nu-si dau seama ca nu pot, ceilalti din jur sunt exasperati de ei cum se misca ca niste broaste testoase, cat sunt de neputinciosi desi se baga sa faca ceea ce nu pot sa faca, etc, etc. Asta in timp ce batranul nu-si da seama, e deja in lumea lui in care timpul are alta lungime de unda pana la disparitia finala.
In concluzie, cred ca ar trebui sa-ti arunci si tie insuti o privire critica, posibil ca nepotu' sa nu aiba nimic rau sau bun in mod exceptional, poate este doar un mediocru si in cazul asta nu ai ce-i face tu acum. Omul isi formeaza structura-schelet a fiintei pana la varsta de 14 ani, dupa aia depune cate ceva incet, incet. Daca structura e debila sau/si stramba, dupa 14 ani nu prea ai ce-i face, atata este si nici Dumnezeu nu cere de la cine nu poate.
"Tinereţea este o noţiune, biologia un adevăr. Ele împreună dau dimensiunea existenţei"(Geo Bogza)

User avatar
brighty
Posts: 899
Joined: 06 Nov 2008, 19:05
Location: Bucuresti

Re: Influenţa calculatorului, intrnetului, asupra noii gener

Post by brighty »

Foarte pertinent raspunsul lui momolo!

Mai ma gandesc la o chestie, oake: te-ai gandit ca poate nepotului tau pur si simplu asa ii place sa fie si sa traiasca? Poate fi o discrepanta teribila, in viziunea ta, intre ceea ce era el cand era minor (motiv de mandrie pt. parinti si unchi!) si ceea ce este acum, la douazeci de ani, insa viata are tainele ei de nepatruns, care scapa uneori logicii noastre... Omul se transforma si se reinventeaza, nu intotdeauna dupa placul celorlalti. Important este sa fim noi sanatosi si multumiti cu ceea ce suntem si avem. La fel, sa le dorim asijderea si "neintelesilor" nostri. Viata e prea scurta si nu stii niciodata cand se termina jocul...

P.S. Am ramas consternat, recent, cand am aflat ca unul dintre colegii mei de sc. gen., practic cel mai bun baiat la invatatura din clasa noastra I-VIII, multi-olimpic, alaturi de care ma pregateam intens la matematica, a murit la 38 de ani, neimplinit, nerealizat, macinat de un cancer galopant... Timp in care colegii mai delasatori, care bateau mingea mai tot timpul, nu invatau o boaba si pe care-i trecea Ceasca clasa cu decretul sunt sanatosi bine-merci, realizati, cu familii frumoase. De-aia zic: sa fie sanatos nepotul si sa aiba bafta in viata, ca restul se rezolva pe parcurs.

oake
Posts: 625
Joined: 24 Oct 2008, 19:03
Location: bucuresti

Re: Influenţa calculatorului, intrnetului, asupra noii gener

Post by oake »

momolo Întotdeauna, înainte de a emite o judecată de valoare mă uit mai întâi în interorul meu. Nu cumva pisica moartă e în curtea mea.
Mi-a luat ceva timp (ani) şi dialog cu buni prieteni deai mei întu idei până să deschid acest topic. Exact cum spui...şi noi am fost iconoclaşti, nerespectuoşi, orgolioşi, predispuşi spre toate relele pămîntului etc... dar cu două mari deosebiri: prima eram credincioşi (mă refer la cercul meu de prieteni) şi a doua nu aveam calculator, net, facebook, chat etc...
Eu nu mă refer aici la veşnicul conflict dintre generaţii care, după părerea mea are o conotaţie pozitivă chiar şi numai prin firescul lui dacă nu şi prin rolul său progresist.
Mă refer la această cutie a pandorei care odată deschisă te înrobeşte total dându-ţi în schimb un surogat de fericire creator de dependenţă şi cu final alienant, dezumanizant, toxic entităţii divine din interiorul fiecăriu individ şi anume sufletul.

brighty spune''oake: te-ai gandit ca poate nepotului tau pur si simplu asa ii place sa fie si sa traiasca?
Nu numai că-i place dar e fericit sută la sută când este sub papucul stăpânului.
Impăraţii ţărişoarelor asiatice, pe vremuri îşi ţineau supuşii cu opiu si îi munceau până la epuizare. Nu săreau de 30-35 de ani, dar trăiau şi mureau fericiţi.

momolo spunea la un momentdat că :poate nepotu' e mediocru. Partea proastă e că nici măcar nu-mi pot da seama cum este. Nu vorbeşte, iar cînd e nevoit să o facă foloseşte un vocabular extrem de limitat cu cuvinte trunchiate, incomplete, prescurtări etc.

Aici vorbim de motivul faustian bucăţică cu bucăţică.
Normal că nu o să intru cu forţa în intimitatea lui, poate mă dau şi eu ''bolnav'' ca el, şi să văd dacă pot face ceva dinăuntru.

Odată când eram la măsa şi tocmai discutam despre Prokofiev apare şi juniorul. După câteva cuvinte schimbate cu măsa nu ştiu cum a venit vorba şi el spune că nu are încredere şi respect pentru părinţi, el are încredere doar în prietenii lui (cît era a 4-a sau a 5-a poruncă?)
Din păcate dragoste cu sila şi bine cu forţa nu se pot face, aşa că mă intorc la trancotele mele uşoare şi cu puţini vaţi la care îmi pot degusta în linişte muzica.

User avatar
SOLO
Moderator
Posts: 1771
Joined: 25 Sep 2008, 22:42
Location: Milan

Re: Influenţa calculatorului, intrnetului, asupra noii gener

Post by SOLO »

Oake, si eu sunt de parerea ca ceea ce ti se pare tampit si nefiresc la unii tineri azi, este defapt normalitatea din care tu nu mai faci parte. Si eu la randul meu am fost un tanar "tampit cu creierii arsi de teribilism" .. primul ras in cap din oras , cercei in urechi si alte de-astea. Oamenii isi faceau cruci dar azi este ceva nesemnificativ.
Ca si momolo, te sfatuiesc sa incerci sa patrunzi in lumea lui si sa faci in asa fel incat sa il inspiri, sa-l motivezi.

"Excitements, ideas and efforts, in a word, are what carry us over the dam"

As vrea sa revenim la sensul topicului si sa decoperim impreuna daca internetul, calculatorul, accesul in orice moment la orice tip de informatie este o noua treapta spre evolutia fiintei umane sau un adevart pericol, arzandu-i creierii. Sunt multe controverse la ora actuala pe aceasta tema ( Tehnologia ne face mai prosti? ..sunt genul de articole din ce in ce mai raspandite).

Daca nu ma insel, pe vremea cand eu aveam creierii arsi, ce-i ce isi puneau intrebarile pe care ni le punem noi astazi erau oamenii care depaseau 40-45 de ani ( poate chiar 50 ) . Astazi - si aici tehnologia joaca un rol - observ din ce in ce mai multe persoane cu varste cuprinse intre 30-35 ani care spun "Tinerii de azi sunt fara speranta". Eu cred ca tehnologia evolueaza cu o asa rapiditate incat ne scoate din sistem mai repede decat generatiile anterioare ( conceptul de generatie , poate fi corelat cu evolutia tehnologiei? ) si ajungem ca la 30 de ani sa spunem ca tinerii din ziua de azi sunt fara speranta. Posibil ca in viitor sa observam "tineri de 25 de ani" care vor spune ca pe tinerii din ziua de azi nu-i intelege nimeni si ca nu mai sunt normali.

Evolutia rapida a tehnologiei schimba comportamentul uman, modul in care omul interactioneaza cu semenii sai si felul in care isi exprima ideile. Este din ce in ce mai greu sa tii pasul si asta ne face sa ne simtim ca facand parte dintr-o alta generatie ( .. imbatranire?! nu cred ) .

Evolutia tehnologiei si nu varsta poate defini in viitor conceptul de generatie ?
Every foot from the wall adds 1000$ to the sound
*Doneaza pentru libertatea si sustenabilitatea forumului

User avatar
Cosmin2000
Posts: 267
Joined: 19 May 2009, 18:56
Location: China/România

Re: Influenţa calculatorului, intrnetului, asupra noii gener

Post by Cosmin2000 »

Eu consider internetul ca fiind un lucru bun, o evoluție de bun augur care permite omului cu ceva neuroni să fie cel puțin informat... Acum, depinde de fiecare persoană în parte dacă posedă filtrul necesar (mă refer aici la capabililități mentale, autocontrol, etc.) reținerii, înmagazinării informației utile. Foarte mulți, și aici intră tineri, dar deopotrivă "boșorogi", intră în sistem și nu mai pot ieși (exact ca în Matrix :D ), devenind un fel de sclavi moderni ai acestuia.
Nu toți suntem la fel și e bine că e așa!
Pe de altă parte, mă raliez ideii că omul, de regulă, se formează până la pubertate (momolo zicea de 14 ani), după care se rafinează încet, încet nemaiproducându-se transformări spectaculoase la nivelul personalității, capacității de asimilare, modului propriu de învățare. De aceea, consider că cei pe care îi suspectăm de "probleme" trebuie lăsați să înteleagă singuri că au o problemă care își va găsi rezolvarea din interior. Degeaba vom stărui cu cuvinte frumoase, povețe într-un final se fac că te ascultă, dar ei trăiesc tot în lumea lor.
Probabil, declicul schimbării va veni atunci când, trecând prin proprii experiențe de viață, diferite de jocurile de calculator, vor învăța că e bine în primul rând să te bazezi pe tine însuți, nu pe mama și tata, unchiul sau mătușa s.a.m.d.
Vintage forever!

User avatar
momolo
Moderator
Posts: 14344
Joined: 02 Oct 2008, 10:11
Location: Bucuresti

Re: Influenţa calculatorului, intrnetului, asupra noii gener

Post by momolo »

aici gasiti informatii pentru noua generatie:
http://sexgen.showbiz.ro/hot/femeilor-l ... ie-9752264" onclick="window.open(this.href);return false;

iar aici un articol despre actuala Vama Veche scris de Septimiu Sărăţeanu care spune, "Câteva ore au fost deja prea mult şi îmi dau seama că lumea s-a schimbat mult şi că eu am îmbătrânit.":
http://www.gandul.info/reportaj/termopa ... a-12575554" onclick="window.open(this.href);return false;

Acum apare intrebarea, tineretul este ajutat de internet si noua tehnologie sa faca o felatie mai buna si o Vama Veche mai moderna ?
"Tinereţea este o noţiune, biologia un adevăr. Ele împreună dau dimensiunea existenţei"(Geo Bogza)

oake
Posts: 625
Joined: 24 Oct 2008, 19:03
Location: bucuresti

Re: Influenţa calculatorului, intrnetului, asupra noii gener

Post by oake »

La cele două link-uri ale lui momolo am un singur răspuns:
E dulce ca mierea sunetul umed al unui smartphone de 7-8 sute de euroi, scăpat în oala cu ciorbă fierbândă. Lucru întâmplat unui amic de-al meu.

puf
Posts: 429
Joined: 09 Oct 2008, 20:30

Re: Influenţa calculatorului, intrnetului, asupra noii gener

Post by puf »

Lucrurile sunt ceva mai complexe decat par la prima vedere.
A fost de curand la ProTv un reportaj despre generatia Y adica noua generatie de tineri.
Cu sau fara internet, calculator au pus problema comportamentului social si oricat de straniu pare, responsabilitatea cade pe generatia de "sacrificiu" adica pe parinti.
Aceasta generatie Y a crescut fara lipsuri si ingradiri, au primit ceea ce parinti nu au avut, nu le-a fost refuzat nimic iar acum dupa ce au devenit majori au mari probleme de integrare in o societate care este inca bazata pe mercantilism, plina de reguli, constrangeri si restrictii.
Am observant ca la noi in tara exista o obsesie, o lege fundamentala prin care scopul vietii este faci totul pentru copii, sa nu le lipseasca nimic.Treaba asta nu duce la nimic bun, poate ar fi avut utilitate in societatea in care traiau parintii cand erau tineri, lucrurile se schimba insa dramatic si rapid.

Fostii copii, actualii adulti s-a trezit din un vis unde faceau doar ce vroiau, primeau totul by-default si constata ca acum trebuie sa se angajeze pe salarii mizere, sa presteze munca permanent in conditii de cosmar pentru stilul lor de viata.Situatia este inacceptabila si fac ceea ce au fost educati sa faca: refuza, pentru ca nu le place.Unde se va ajunge, ramane de vazut.

Post Reply