Sfat achizitie Pick-Up - Amplificator - Boxe

Analogic, digital, sisteme audio, casti, revelatii si review-uri
Post Reply
synaps
Posts: 4
Joined: 12 Aug 2018, 10:59

Sfat achizitie Pick-Up - Amplificator - Boxe

Post by synaps »

Salutare, doresc sa imi alcatuiesc un sistem HiFi si am nevoie de cateva indrumari, daca se poate. Experienta 0. In urma cu 2 luni eram 99% decis sa imi cumpar un sistem format din Wharfedale Diamond 240 + Cambridge Audio Topaz SR20 + Audio-Technica AT-LP120, asta dupa ce am citit niste review-uri. Toate bune si frumoase pana la auditie, unde senzatia a fost ceva de genul, e ok, dar cam atat. Mai mult ca sigur nu am sa gasesc ce vreau in zona asta de pret, asa ca am marit bugetul si am in gand urmatoarele:

Focal Aria 948 cu:
-Unison Research Unico Secondo (cu phono stage). aici pot experimenta cu diferite lampi ceea ce e un plus.

SAU

-Abrahamsen V30(pre) + 2 x V40(amp) legate in bridge.

Se potrivesc una cu cealalta?

Cat despre pick-up, aici sunt si mai in ceata, ma gandeam la Rega RP6+Ortofon 2M Black, sau Block PS-100+, sau Perpetuum Ebner PE1010(SH).

Problema este ca trebuie sa le cumpar fara sa le ascult, deoarece nu am unde. Fac vreo prostie? :-D
Orice sugestie de boxe,amp,pick-up este mai mult decat binevenita, nou sau SH, in zona asta de pret.

synaps
Posts: 4
Joined: 12 Aug 2018, 10:59

Re: Sfat achizitie Pick-Up - Amplificator - Boxe

Post by synaps »

Am uitat sa mentionez, camera are 42 de m².

User avatar
bongiorno
Posts: 100
Joined: 02 Aug 2016, 16:20

Re: Sfat achizitie Pick-Up - Amplificator - Boxe

Post by bongiorno »

42 mp nu e de bine. Greu si scump.
Boxele trebuie sa fie potrivite spatiului. Evident trebuie coloane. Matchingul intre boxe si amp face muzica. Evident e importanta si sursa dar fara un sistem bun e imposibil sa te bucuri de ea.
Nu as lua Abrahamsen. Rega e ok chiar si mai ieftin. La doze imi place Sumiko. Amplificarea trebuie luata in functie de boxe.

User avatar
johndoe21ro
Posts: 777
Joined: 27 Jun 2015, 23:36
Location: Craiova

Re: Sfat achizitie Pick-Up - Amplificator - Boxe

Post by johndoe21ro »

De unde esti, synaps?
Triangle Magellan Concerto 2; AQ Everest; Vitus Audio SS-010 Mk2; AQ Dragon HC; AQ WEL XLR; Chord Qutest w UpTone JS-2; SOtM tX-USBultra & Paul Hynes SR5-12XL; AQ Diamond USB; Gryphon PowerZone; Stillpoints UltraSS; Solid Tech Hybrid

synaps
Posts: 4
Joined: 12 Aug 2018, 10:59

Re: Sfat achizitie Pick-Up - Amplificator - Boxe

Post by synaps »

@bongiorno, multumesc pentru sfaturi, da, in ordinea asta m-am gandit si eu, boxe-amp-sursa.
@johndoe21ro, din provincie, undeva pe langa GR :) .

User avatar
doru
Posts: 248
Joined: 16 Oct 2008, 14:28

Re: Sfat achizitie Pick-Up - Amplificator - Boxe

Post by doru »

synaps wrote:Salutare, doresc sa imi alcatuiesc un sistem HiFi si am nevoie de cateva indrumari, daca se poate. Experienta 0.
Problema este ca trebuie sa le cumpar fara sa le ascult, deoarece nu am unde. Fac vreo prostie? :-D
Da. Mare!

La o apreciere (mai mult sau mai putin exacta) a bugetului propus, rezulta ceva in jur de 5-6 mii euro (vreo 3 mii boxele Focal, 2 mii amplificator Unison, o mie pickup Rega – preturi pentru aparatele noi). Avand in vedere experienta ta zero (dupa cum singur afirmi), acesta este un buget mult prea mare (dupa parerea mea) pentru a fi aruncat in vant, dupa cum se pare ca exista toate premizele, cumparand ceva fara a asculta. Lipsa de experienta face ca, chiar si in cazul ascultarii, sa existe riscul sa faci niste alegeri (la diverse “sugestii” mai mult sau mai putin interesate) pe care, mai curand sau mai tarziu, sa le regreti (in functie de timpul necesar pentru a capata o anumita experienta “haudiofila”).
Pe de alta parte, daca vine cineva si iti spune ia cutare scula cu cutare boxe, ca e potrivirea perfecta, iar tie nu iti place sunetul cand ajugi acasa si le asculti, ce faci?
Singura recomandare care mi se pare utila in cazul tau este sa asculti personal, cat poti si cat ai timp, cat mai multe variante, si sa alegi pentru inceput ce-ti place urechilor tale, cu bugetul cel mai redus, solutia SH fiind de departe cea mai nimerita. Bugetul cheltuit nu ar trebui sa fie mare (asta depinde desigur de posibilitati, de cati bani esti dispus sa “arunci”) fiindca, asa cum am spus, exista o mare probabilitate ca in scurt timp sa vrei altceva si sa cauti sa scapi de sculele cumparate, cu pierderile de rigoare la buzunar.
Cu cinci mii de euro exista posibilitati nenumarate de a alcatui un sistem audiofil bun, sunt zeci de exemple, chiar si pe aici sunt descrise diverse scule si potriveli, trebuie doar sa citesti. Ceea ce ai enumerat tu mai sus, de exemplu, daca e sa-ti spun parerea mea personala, fara sa intru in prea multe detalii, reprezinta niste exemple proaste (sau “bune”) de cum ai putea (sau nu ar trebui sa) cheltui niste bani aiurea. Cu un sfert din banii dati pe acel pickup Rega nou, poti cumpara o “vechitura” de 40 de ani care se sterge la c.. cu Rega inclusiv doza Ortofon.
Spatiul e si el o problema, dar nu marimea lui (40 mp) ci mai degraba conformatia (una e sa fie niste laturi de 6x7 alta sa fie 10x4, sau in forma de L, sa fie gol sau mobilat din greu, etc..). Iar primul lucru, si cel mai important, il reprezinta problemele de acustica ale spatiului, care in multe cazuri sunt insurmontabile. Daca ai gresie pe jos, pereti de rigips si niste geamuri generoase de termopan, nici nu mai conteaza ca sunt 15 mp sau 50.
Dimensiunea boxelor este o alta problema relativa. La aceeasi bani exista bookshelfuri (poate chiar de peste juma’ de metru) care sa sune mai bine decat unele boxe de podea, chiar si intr-un spatiu de 40 mp. Desigur ideal ar fi ca intre marimea boxelor si cea a camerei de auditie sa existe o relatie … direct proportionala, dar in acest domeniu multe “reguli” sunt contrazise de practica, iar idealul e o himera.
Eu, fara a dori in niciun fel sa ma laud, as putea acum sa aleg niste scule fara sa le ascult, cu sanse mari, zic eu, sa nu gresesc (si chiar am facut acest lucru), bazandu-ma pe intuitia capatata si “invatata” in urma experientei de multi ani (plini desigur pe parcurs de multe greseli pe care inevitabil toti le facem) dar nu te-as sfatui sa faci la fel si cred ca ar fi o greseala si un lucru inutil pentru tine sa iti fac niste recomandari nominale (boxele x + ampliful Y si sursa z)
In concluzie, singura sugestie si recomandare, pe care ti-o fac cu toata sinceritatea si bunavointa, nu este vreun anume sistem audiofil magic, ci sa nu cumperi nimic fara sa asculti, sa asculti cat mai mult, si sa cheltui cat mai putin pe scule pana ce experienta ta audiofila/muzicala/trancotara nu va depasi bine cifra zero actuala. Sper ca ai inteles de ce… :wink:
Most people use their stereos to listen to music. Audiophiles use music to listen to their stereos.

User avatar
bongiorno
Posts: 100
Joined: 02 Aug 2016, 16:20

Re: Sfat achizitie Pick-Up - Amplificator - Boxe

Post by bongiorno »

Doru, imi plac boxele din avatar.
Ai dreptate in general. Partea aproape inevitabila e ca orice ai asculta la vanzator...nu va suna identic odata instalat in camera de acasa.
Exista oricum o doza de risc mai mica sau mai mare in functie de un numar N de variabile.
La picup, eu am unul foarte bun si foarte ieftin- am dat 200 ron pe el, vechi de 40 ani si care presteaza excelent. Pe alta parte am auzit un Rega RP1 cu doza Sumiko de 50€ care presta foarte bine. Chiar nu vad de ce ar lua RP6! Ca sa dea sute de euro in plus ? Mai bine mai pune 100€ la doza si restul in sistem.

User avatar
hondaru
Posts: 314
Joined: 31 Oct 2010, 06:35
Location: La tara...
Contact:

Re: Sfat achizitie Pick-Up - Amplificator - Boxe

Post by hondaru »

Intru totul de acord cu Doru!
Faptul ce esti intr-o anume zona a tarii nu inseamna ca nu poti sa-ti faci un sistem bun.
Mare prostie sa nu poti asculta inainte de a cumpara la tine acasa. Am comis aceasta greseala si nu o data, de mai multe ori dar in final am invatat din greseli.
Camera de auditie are o mare importanta aceelas sistem suna bine intr-o camera si prost in alta. Exista sisteme scumpe care suna prost dar in schimb nu am vazut sistem ieftin, trancotar oricat de bine pus la punct sa sune mai bine ca unul scump pus la punct!
Sunetul este un compromis, niciodata nu vei obtine perfectiunea dar te poti apropia suficient dupa ceva ani de experienta.
Pick-up ieftin si relativ bun exista insa cand vrei calitate superioara trebuie sa joci in liga superioara = scumpa. Eu te sfatuiesc sa incepi de jos si sa acumulezi experienta apoi sa incerci sa joci in liga superioara. Experienta este la fel de importanta precum acustica camerei pentru a reusi sa incropesti un sistem bun.
◄◄ REW ► PLAY ▌▌PAUSE █▌STOP ►► FF
Daca nu ajungi sa te pierzi in muzica atunci muzica se pierde in sistemul tau

User avatar
momolo
Moderator
Posts: 14186
Joined: 02 Oct 2008, 10:11
Location: Bucuresti

Re: Sfat achizitie Pick-Up - Amplificator - Boxe

Post by momolo »

synaps wrote:Focal Aria 948 cu:
-Unison Research Unico Secondo (cu phono stage). aici pot experimenta cu diferite lampi ceea ce e un plus.

SAU

-Abrahamsen V30(pre) + 2 x V40(amp) legate in bridge.

Se potrivesc una cu cealalta?

Cat despre pick-up, aici sunt si mai in ceata, ma gandeam la Rega RP6+Ortofon 2M Black, sau Block PS-100+, sau Perpetuum Ebner PE1010(SH).

Problema este ca trebuie sa le cumpar fara sa le ascult, deoarece nu am unde. Fac vreo prostie?
Orice sugestie de boxe,amp,pick-up este mai mult decat binevenita, nou sau SH, in zona asta de pret.
doru ti-a explicat tare frumos si foarte obiectiv, eu unul nu as mai avea rabdare sa scriu atat! (mi-a preluat doru stafeta :)) Ia in seama ce ti-a zis, in spatele frazelor lui sta experienta reala si mult talent! Dealtfel este si printre putinii audiofili din Bucuresti care si-a facut (mereu) sistem de calitate adevarata acasa, indiferent de resurse, mai putine, mai multe.

In opinia mea, pe scurt, boxele alea sunt niste lazi cu difuzoare, merg la filme si BUM-BUM (bayram cu ponderatie si ochii pe bushonul de volum ca se ard in 42mp). Unison Research Unico Secondo nu merge bine cu boxele astea si in general ai putea sa uiti de ele ca-s defectacioase si prost lucrate. Unison a lucrat foarte bine unele aparate (in general scumpe) si foarte prost altele mai ieftine. Exista chiar exemple horror!
Abrahamsen nu-s rele deloc, chiar dragute dar sunt slabe la potrivire, un fel de "marantz" ca sunet, vor anume boxe, rare, nu orice. Dar nu-s rele, e singurul lucru ok din ce ai mentionat.
>>Rega RP6+Ortofon 2M Black, sau Block PS-100+, sau Perpetuum Ebner PE1010(SH)<< in opinia mea sunt bani aruncati chiar si la second hand. Asa cum bongiorno (expert si pasionat in trancotaraie) ti-a spus, vei fi mai multumit cu o troaca veche second hand, chiar si ieftina. Eu il inteleg si il aprob cand zice ca-l incanta o troaca de 200 lei (preferabil anii 60-70), adica nu vorbeste aiurea. Dar putini (din cei cu bani si ifose) sunt pregatiti sa creada asa ceva!
Cel mai greu este cu boxele. Caci ele, nenorocitele, trebuie sa se potriveasca cu amplificarea. Degeaba ai boxe si amplif bune daca nu se pupa intre ele.
Nu te vad bine in 42mp. Se lasa cu sange mult din portofel! Spatiu mare = cheltuiala mare!
Apropos, Focal merg cu NAIM, se pare ca sunt/erau construite sa se pupe. Asta daca esti fixat pe Focal. Nu-s chiar rele (dar modelul ala e lada cu difuzoare. alte modele sunt faine dar COSTA!); in final depinde de gusturi. Apropos, ce se mai intampla cu dealerul faimos de Focale si Naime?! A disparut de pe net! A patit ceva?! Eu pe bune, nu stiu nimic. Ca nici nu prea am tinut legatura cu "tzatzele" (audiofilo-trancotare) din Bucale, ocupat cu altele cum sunt.

Deci, synaps, mai bine te apuci de pescuit sau ciclism. De exemplu poti sa-ti cumperi o cursiera Cannondale Synapse si aia sigur se pupa cu soseaua! Te poti pupa si tu cu soseaua daca nu te ti bine, dar macar sportul e viata, sedentarismul e boala curata!
"Tinereţea este o noţiune, biologia un adevăr. Ele împreună dau dimensiunea existenţei"(Geo Bogza)

Post Reply