hondaru wrote:Cum am mai spus casetofonul total perfect nu stiu sa existe adica sa aibe mecanica indestructibila fara cauciucuri si curele, cu capete ultrarezistente de ferita sau GX (Akai) si care sa sune minunat. Toate au cate un compromis (sau mai multe functie de pret sa ce a dorit constructorul sa obtina).
Intradevar, chiar daca exista foarte rare mecanici care nu au curele (sau daca nu le observam pe unde sunt ascunse, nevand habar sa desfacem si sa intelegem), macar si o rotita idler (pe romaneste, fulie) exista iar aceasta are un cauciuc precum o micuta curelusa de sectiune patrata (mai rar rotunda). De cele mai multe ori curelusa care antreneaza counterul mecanic, antreneaza si un senzor de rotatie care atunci cand nu se mai invarte baga mecanica in autostop. Iar mecanicile cu dublu capstan foarte, foarte rar au doua motoare DD, vreo 99% au curea intre cele doua volante (unicul motor DD si volanta celuilalt ax).
Insa nu as spune neaparat ca orice curea este un compromis. In primul rand ca nici un aparat din asta nu a fost proiectat sa mearga 40 de ani fara service. Defapt din ce stiu chiar si numai lipiturile pe cablaje sunt garantate numai 25 de ani... sau erau pe vremuri, acum nu stiu daca se estimeaza mai mult de 10 ani sau si mai putin. Am vaga impresie ca acum se proiecteaza strict sa tina in perioada de garantie, dupa care e recomandabil ca aparatul sa se strice. O data cu proiectarea asistata de calculator s-a putut estima destul de exact perioada de exploatare. Nici un producator nu are interesul ca produsul sau sa tina o viata de om. Dimpotriva. Clientul trebuie sa cumpere cat mai mult si mai des!
Ceea ce se intampla in anii '70 era alta poveste. Sa nu uitam, in 1977 populatia globului era sub jumatate din cea actuala. Resursele nu erau cu mult mai mici decat acum. Piata inghitea oricat, concurenta in domeniul audio era mare, publicul era interesat de aparatura stereo, cea video era ca si inexistenta inafara de banalul televizor, in mare parte alb-negru. Japonia si Hong Kong erau in plina ascensiune. Clientul judeca si dupa senzatia de fiabilitate, trainicie, greutate. Daca scoteai pe piata aparate usurele cu aspect subred, nu vindeai decat foarte ieftin. Preturile erau mari (pentru vremea aia) dar abia tarziu, dupa anii 1990 au ajuns preturile sa depaseasca orice bun simt. Abia cand domeniul audio nu a mai reprezentat nici un interes pentru public (deja fixat pe computer dupa perioada "video") si s-a transformat intr-un soi de artizanat de lux pentru dentisti, ginecologi si avocati. Interesant este ca la noi in biata noastra tara la fel de saraca precum o tara din Africa Centrala, persoanele care dispun de bani si sunt si interesate de aceste aparate audio, culmea stereo (cand orice consumator normal viseaza cel mult un surround!) provin din generatia veche si aproape toti au avut pasiunea cu aparatura audio in perioada anilor 70-80. Daca se mai gasesc si tineri nascuti dupa 1990 cu pasiunea pentru stereo, atunci acestia se uita mai ales la chestii derivate din computere. Deci piata "haudiofila" traieste cumva tot din trecut.
PS (oftopic) ca tot veni vorba. La noi "haudiofilia" cuprinde urmatoarele categorii:
1) cei sub 35 de ani care nu stiu decat computer sub toate formele si sunt interesati cum sa-si ruleze muzica pirata luata pe deamoaca de pe internet, neavand pofta sa cumpere nici macar un CD la pret redus (caci muzica trebuie sa fie gratis.... daca se poate, se poate, ca nu suntem fraieri sa dam si bani daca pica gratis!). Oricum, acestia nu au apucat altceva decat computer, nici nu ar sti la ce folosesc sculele analogice si cum se folosesc. Acum unii din ei sunt loviti de moda vinilului, caci e cool si e la moda (se face promovare internationala). Dar un vinil folosit in bezna mintii nu e cu nimic mai destept decat un mp3 rulat dintr-un computer al anilor 90. Rar au vazut pe la tatii lor magnetofon (de obicei o rajnita comunista) sau un casetofon (de obicei o combina produsa in Hong Kong sau Singapore) si ar vrea sa vada cum e de curiozitate. Nu se prinde nimic de ei, caci pentru asta trebuie sa ai o istorie in spate (zeci de ani); numai din lectura de net intelegi la fel de bine asa cum ai invata sa conduci masina numai din carti.
2) bosorogi nostalgici. Astia au avut zgandareala cu sculele stereo in perioada comunista si sunt de doua categorii, cu si fara bani. A doua categorie e majoritara. Unii isi iau si chestii computeristice care gujuie fisiere insa se plictisesc de asa ceva si tot la sculele stereo si grele ajung (in masura banilor). Printre astia exista asa cum am spus, cei putini cu bani care trecand la scularaie buna (si al naibii de scumpa!) ajung sa inteleaga cum e cu sunetul de calitate (avand totusi acea istorie in spate!).
3) snobi. Astia pot fi de orice varsta dar mai cu seama sunt bosorogi cu parale (ghertoi cu bani, parveniti). Evident, ei nu au habar de sunet si cu atat mai putin de muzica pe care "o afla" in cativa ani dupa care devin "professori si dottore". In majoritate astia sunt cei mai zgomotosi din punct de vedere social necesitand sa aiba in jur o gasca de aplaudaci, piscotari, laudaci, tzutzeri. Usor de "cumparat" (la modul psihologic si omenesc) cu ceva bautura si mancarica pe gratis, doar am spus, noi suntem o tara africana in Europa. Scopul detinerii de scularie scumpa nu este muzica, nici sunetul ci parvenirea intr-o micuta societate artificiala, fudulia, sentimentul ca au capatat importanta, ca sunt bagati in seama.
Trebuie sa intelegem ca la un moment dat dupa ce ai destule parale sa-ti umfli burta, sa calatoresti in locuri exotice, sa cumperi de la mall fara sa te uiti pe eticheta cu pretul, parca iti lipseste ceva! Asta fiind valoarea sociala, recunoasterea, respectul, chestii care nu pot fi cumparate cu bani. Avand bani, exista si calea asta mai usoara, cumperi scularaie scumpa si apoi te impaunezi cu dotarile.
Pe astia ii mirosim instant.
Culmea este ca exista o subcategorie aparte, un soi de trancotar de lux care se lauda obsesiv ca nu este "haudiofil" asa cum cersetorul din fatza magazinului Unirea isi dezveleste cu mandrie piciorul deformat, parca vrand sa-ti scoata ochii cu uratenia buboasa! Asa cum manelarul se mandreste ca e prost, tamp si violent, asa cum recidivistul se joaca cu briceagul, mandru ca ti-l poate infige in beregata la orice ora fara mustrari de constiinta. Scopul este tot bagarea in seama, recunoasterea sociala chiar si falsa sau ridicola. Caci pe net (si anonim) nimic nu este altceva decat.... virtual.
Prostu' invata pe pielea lui, desteptu' pe-a altuia.
