DIVERSE

Doar o vorba sa-ti mai spun
Obelix
Posts: 1444
Joined: 19 Jan 2009, 13:01

Re: DIVERSE

Post by Obelix »

Mai tare decat Paunescu "L'hiver sur le oulitza" folclor new age :wink:

Iarna pe ulita/L'hiver sur la ulitza

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un rrom, pe urmă doi.
Franţa pusă e pe sfadă,
Şi ni-i dă pe toţi grămadă,
Înapoi.

Nu e cuşer, dar e bine
Pentru Sarkozy, acum;
Taberele-s toate scrum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt ţigani şi balabuste,
Vin la Otopeni ţipând,
Şi se-mping şi sar râzând,
Şi se-mpiedică de fuste,
Vrând-nevrând.

Cei mai mari, acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierare puşi,
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi stau grămadă
Lângă uşi.

Colo-n colţ, acum răsare
Un ţigan mai mărunţel,
Chinuindu-se să care
O sacoşă mult mai mare
Decât el.

Opt cercei cu dansul are,
Cinci brăţări şi-un portofel,
De la nişte trecătoare,
Pe sub turnul ăla mare,
Zis Eiffel.

Altul, zău, cu dânsul, n-are
Nici bagaje, nici nimic,
Doar un lanţ, cu-o cruce mare,
Care saltă în mişcare
Pe buric.

Trei ţigănci cu burta mare
Şi cu rochii fistichii,
Nu au loc ca să coboare,
C-alăptează fiecare
Doi copii.

Un reporter vine-n grabă
Să le ia un interviu
Şi se-nvârte în pustiu
Până când răspunde-o babă,
Cam târziu.

Se-oţărăşte rău bătrâna
Către cel cu microfon,
Şi-l înjură francofon,
Fi'ncă nu mai e româna
De bonton.

Zice: -"Merde, cam mare graba,
N-am făcut nimica rău,
Uite-aici, îţi spune baba,
Ne băgară pe degeaba
La bulău.

Şi, degeaba ne-au dat banii
Că, mai şmecheri suntem noi.
Într-un an sau maxim doi,
Ne întoarcem, toţi ţiganii
Înapoi.

Nu e mare socoteală
Că acasă ne-aţi trimis,
Ne-adunăm la repezeală
Şi să vezi atunci ciordeală
La Paris"!

User avatar
momolo
Moderator
Posts: 13952
Joined: 02 Oct 2008, 10:11
Location: Bucuresti

Re: DIVERSE

Post by momolo »

Spencer de 25 de ani dansand cu Barbra de 84 de ani !

http://share.youthwant.com.tw/flvplayer ... m=33001858" onclick="window.open(this.href);return false;
prostia, ignoranta, lipsa educatiei elementare sunt cele mai letale arme de distrugere in masa.

User avatar
momolo
Moderator
Posts: 13952
Joined: 02 Oct 2008, 10:11
Location: Bucuresti

Re: DIVERSE

Post by momolo »

Ce poate face photoshop din poze:

http://www.dumage.com/beware-of-photoshop/" onclick="window.open(this.href);return false;

Image
prostia, ignoranta, lipsa educatiei elementare sunt cele mai letale arme de distrugere in masa.

glucica
Posts: 435
Joined: 03 Nov 2009, 15:11
Location: Bucuresti

Re: DIVERSE

Post by glucica »

Un "shaker" pentru sunete:
http://www.nurons.net/audioshaker/video.htm" onclick="window.open(this.href);return false;

User avatar
momolo
Moderator
Posts: 13952
Joined: 02 Oct 2008, 10:11
Location: Bucuresti

Re: DIVERSE

Post by momolo »

The best (and worst) smartphones that won’t cost you a dime:

http://www.appolicious.com/finance/arti ... you-a-dime" onclick="window.open(this.href);return false;
prostia, ignoranta, lipsa educatiei elementare sunt cele mai letale arme de distrugere in masa.

User avatar
momolo
Moderator
Posts: 13952
Joined: 02 Oct 2008, 10:11
Location: Bucuresti

Re: DIVERSE

Post by momolo »

squidworm

http://news.uk.msn.com/environment/phot ... 542&page=3" onclick="window.open(this.href);return false;
prostia, ignoranta, lipsa educatiei elementare sunt cele mai letale arme de distrugere in masa.

User avatar
momolo
Moderator
Posts: 13952
Joined: 02 Oct 2008, 10:11
Location: Bucuresti

Re: DIVERSE

Post by momolo »

http://video.uk.msn.com/watch/video/bed ... h/2i5wp1ci" onclick="window.open(this.href);return false;
prostia, ignoranta, lipsa educatiei elementare sunt cele mai letale arme de distrugere in masa.

User avatar
momolo
Moderator
Posts: 13952
Joined: 02 Oct 2008, 10:11
Location: Bucuresti

Re: DIVERSE

Post by momolo »

Astazi toata americanimea (de nord) baga la raft (friptura de curcan si placinta de dovleac):

HAPPY THANKSGIVING DAY

http://comedy.video.yahoo.com/?v=8552806" onclick="window.open(this.href);return false;

http://www.thanksgiving-day.org/" onclick="window.open(this.href);return false;

http://en.wikipedia.org/wiki/Thanksgiving" onclick="window.open(this.href);return false;

Le uram pofta buna si diseara o noi punem de-o varza.
prostia, ignoranta, lipsa educatiei elementare sunt cele mai letale arme de distrugere in masa.

User avatar
momolo
Moderator
Posts: 13952
Joined: 02 Oct 2008, 10:11
Location: Bucuresti

Re: DIVERSE

Post by momolo »

http://news.nationalgeographic.com/news ... -pictures/" onclick="window.open(this.href);return false;
prostia, ignoranta, lipsa educatiei elementare sunt cele mai letale arme de distrugere in masa.

DNA
Posts: 75
Joined: 02 Dec 2009, 19:15

Re: DIVERSE

Post by DNA »

Am discutat astăzi cu o bună prietenă care s-a măritat în SUA, anul trecut.
Mi-a spus că un curcan de 5kg a costat 6,90 USD.
Ea, cu mânuţa ei cea diafană, l-a luat de la magazin ( prin Texas ) şi l-a gătit pentru o masă de 10 persoane.


Măi, 6,90 USD ?
Păi la Carrfour, în Severin, dau 7 USD doar pe un kil de piept de curcan.

Obelix
Posts: 1444
Joined: 19 Jan 2009, 13:01

Re: DIVERSE

Post by Obelix »

De aia sunt americanii grasi, mananca prea mult :mrgreen:
Sincer, daca e ceva ieftin la ei (dupa benzina) e mancarea...
Eu am vorbit cu cineva care vrea sa bage banii in imobiliare, in State, preturile sunt "incredibil" de mici...

User avatar
momolo
Moderator
Posts: 13952
Joined: 02 Oct 2008, 10:11
Location: Bucuresti

Re: DIVERSE

Post by momolo »

intr-un fel e posibil ca muzica sa ne lungeasca viata dar in mod cert ne poate face mai putin stresati si mai buni (cu noi si ceilalti din jur). Insa exista multe lucruri care ne pot lungi sau scurta viata:
In afara de renuntarea la tigari si urmarea unui regim de viata axat pe activitatea fizica, mai sunt si alti factori care iti pot prelungi viata cu ani buni.



Stiai, spre exemplu, ca daca privelistea din biroul tau este grozava, ai putea trai mai mult? Sau ca atunci cand nu ai incredere in tine "stergi" ani buni din viata?



Pornind de la o lungime a vietii in medie de 70 de ani, publicatia Daily Mail a contabilizat toti factorii care pot sa adauge sau sa scada ani din viata ta:



Camera cu priveliste

+2 ani



Studiile au aratat ca pacientii care au fost repatizati, in spital, intr-o camera cu o priveliste placuta si-au revenit mai repede dupa operatie decat cei care aveau in fata geamului un zid de caramida.



Teoria este ca o priveliste placuta imbunatateste starea de spirit, relaxeaza si da optimism. In lipsa privelistii, te poti inconjura de fotografii sau imagini placute.



Dezordinea

-1 an



Majoritatea oamenilor se simt stresati si deprimati cand sunt inconjurati de haos. Fie ca e vorba despre posesiuni materiale sau facturi neplatite, dezordinea in viata ridica tensiunea, iar hormonul stresului, adrenalina, isi face linistit de cap in organism.



Animalul de casa

+2 ani



Cei care au un animal de casa tind sa-si viziteze doctorul mai rar si sa sufere mai putin de depresie. Mangaierea sau apropierea de un animal de casa reduce tensiunea arteriala.



Sexul

+4 ani



Sexul este foarte bun! Barbatii care au orgasme frecvente - cel putin de doua ori pe saptamana- au de doua ori mai putine sanse sa moara prematur decat cei care fac sex mai rar.



In plus, femeile care nu au o viata sexuala multumitoare din diverse motive au mai multe sanse sa moara in urma unui atac de cord.



Poluarea fonica

-1 an



Expunerea pe termen lung la zgomotul din trafic este responsabila pentru cel putin 3% din decesele care au ca si cauza principala bolile de inima. Zgomotul puternic creaza un tip de stres cronic ce pune corpul intr-o stare de alerta ridicata.



Chiar si cand dormi, corpul continua sa reactioneze la sunete, pompand hormonii stresului.



Esti femeie

+10 ani



Femeile traiesc mai mult decat barbatii in aproape toate tarile lumii.



In afara de motivele genetice si de mediu, acest fapt este pus pe seama testosteronului, asociat cu comportamentul agresiv si competitiv care conduce uneori la morti violente, datorate accidentelor si activitatilor riscante.



Casatoria

+7 ani



Cuplurile casatorite traiesc in general mai mult decat cele necasatorite, cei ramasi vaduvi sau divortati. Doua treimi dintre cei care nu se casatoresc au sanse sa moara mai repede. Se pare ca cei casatoriti au mai putine dificultati financiare si probleme mentale si fizice.



Divortul

-3 ani



Adultii divortati au sanse mai mari sa dezvolte tulburari emotionale, sa moara accidental sau din cauza unei afectiuni a inimii. Acestia risca si nivele ridicate de cancer, tensiune ridicata si ciroza.



Nu toate divorturile sunt insa periculoase: cand te afli intr-o casatorie cu adevarat nefericita, divortul aduce o reducere a stresului si sanatate mai buna.



Postura defectuoasa

-2 ani



Daca stai cocosat iti stresezi muschii, tendoanele si ligamentele, ceea ce poate duce la dureri de spate si artrita. Persoanele mai in varsta cu cocoasa au sanse mari sa moara mai devreme, datorita bolilor cardiovasculare.



Fericirea

+9 ani



Cercetatorii au descoperit ca oamenii optimisti tind sa actioneze in moduri mai sanatoase decat pesimistii - fac mai mult sport si iau parte la tot soiul de activitati sociale.



O privire pozitiva asupra propriei vieti se traduce prin recuperarea mai rapida dupa o boala sau rana, o viata mai lunga si sanse mai mici de a deveni imobilizat la pat. Fericirea ar da un impusl pozitiv si imunitatii, marind numarul de celule disponibile pentru a lupta cu virusii si bacteriile.



Somnul insuficient

-5 ani



Somnul fragmentat ridica nivelul colesterolului, cortizolului si tensiunea, marind sansele afectiunilor cardiovasculare. Lipsa somnului reduce si din puterea creierului.



Credinta

+7 ani



Mai mult de 1.000 de studii au relevat o legatura intre credinta si longevitate.



Oamenii de stiinta de la Universitatea din Iowa au descoperit ca cei care participa la slujbele religioase cel putin o data pe saptamana au cu 35% mai multe sanse de a trai mai mult decat cei care nu au mers niciodata la o biserica.
prostia, ignoranta, lipsa educatiei elementare sunt cele mai letale arme de distrugere in masa.

User avatar
momolo
Moderator
Posts: 13952
Joined: 02 Oct 2008, 10:11
Location: Bucuresti

Re: DIVERSE

Post by momolo »

Are Americans as Poor as They Feel?

comparatii de preturi intre 1980 si cele de azi in USA

http://finance.yahoo.com/family-home/ar ... love_money" onclick="window.open(this.href);return false;
prostia, ignoranta, lipsa educatiei elementare sunt cele mai letale arme de distrugere in masa.

Obelix
Posts: 1444
Joined: 19 Jan 2009, 13:01

Re: DIVERSE

Post by Obelix »

Statisticile sunt ca si politica, mari curve :mrgreen:
In functie de cine plateste, cu acelasi date poti afirma ORICE si CONTRARIUL sau :mrgreen:
Singurii care au dreptate la faza asta sunt cei care in 1980 traiau omeneste din salarii, iar acuma nu mai reusesc... :evil:

bnt
Posts: 425
Joined: 10 Jul 2009, 21:21

Re: DIVERSE

Post by bnt »

GREIERELE ŞI FURNICA

VERSIUNEA ELVEŢIANĂ
Furnica munceşte din greu toată vara în arşiţă. Îşi clădeşte casa şi pregăteşte provizii pentru iarnă.
Greierele crede că furnica e proastă, râde, dansează şi se joacă.
Odată iarna venită, furnica stă la căldură şi mănâncă bine.
Greierele tremurând de frig nu are nici hrană, nici adăpost şi moare îngheţat.

SFÂRŞIT

VERSIUNEA FRANCEZĂ
Furnica munceşte din greu toată vara în arşiţă.
Îşi clădeşte casa şi pregăteşte provizii pentru iarnă.
Greierele crede că furnica e proastă, râde, dansează şi se joacă.
Odată iarna venită, furnica stă la căldură şi mănâncă bine.
Greierele tremurând de frig organizează o conferinţă de presă şi întreabă de ce furnica are dreptul să stea la căldură şi să mănânce bine în timp ce alţii, mai puţin norocoşi decât ea, suferă de frig şi foame.
Televiziunea realizează emisiuni în direct, care arată greierele tremurând de frig şi difuzează extrase video cu furnica stând frumos la căldură într-o casă confortabilă, cu o masă plină de provizii.
Francezii sunt şocaţi de faptul că, într-o ţară atât de bogată, bietul greiere e lăsat să sufere în timp ce alţii trăiesc în huzur.
Ziariştii fac interviuri în care întreabă de ce furnica s-a îmbogăţit pe spinarea greierului şi interpelează guvernul pentru a mări impozitele furnicii, astfel încât aceasta să plătească „cât se cuvine".
CGT, FO, Partidul Socialist, Partidul Comunist, Liga Revoluţionară Comunistă organizează manifestaţii în faţa casei furnicii.
Funcţionarii publici decid să facă grevă de solidaritate 59 de minute pe zi pe o perioadă nelimitată.
Un filosof la modă scrie o carte care demonstrează legăturile furnicii cu torţionarii de la Auschwitz .
Ca răspuns la sondaje, guvernul emite o lege privind egalitatea economică şi o lege (aplicată retroactiv asupra perioadei de vară) anti-discriminare.
Impozitele furnicii sunt mărite şi furnica primeşte o amendă pentru că nu l-a angajat pe greiere ca asistent.
Casa furnicii este confiscată de autorităţi pentru că furnica nu are destui bani ca să-şi plătească şi amenda şi impozitele.
Furnica pleacă din Franţa şi se instalează în Elveţia unde contribuie la bogăţia economică.
Televiziunea face un reportaj despre greiere, care de-acum s-a îngrăşat.
Acesta este pe cale să termine proviziile furnicii, chiar dacă primăvara e încă departe. În casa furnicii se ţin în mod regulat întruniri ale artiştilor şi scriitorilor de stânga.
Cântăreţul Renaud compune cântecul „Furnică, opreşte-te!"
Fosta casă a furnicii, devenită locuinţa socială pentru greiere, se deteriorează pentru că acesta nu face nimic pentru a o întreţine.
Guvernului îi este reproşata lipsa mijloacelor. Este înfiinţată o comisie de anchetă ce va costa 10 milioane euro.
Greierele moare de supradoză.
Ziarele şi televiziunile comentează eşecul guvernului de a redresa cum trebuie problema inechităţii sociale.
Casa este invadată de o bandă de gândaci emigranţi.
Gândacii organizează traficul de marijuana şi terorizează comunitatea.
Guvernul se felicită pentru diversitatea multiculturală a Franţei.

SFÂRŞIT

Post Reply